Vosganian: Guvernul nu are ca opţiune scoaterea taxei de primă înmatriculare

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat, vineri, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că Guvernul nu a luat în calcul ca opţiune scoaterea taxei de primă înmatriculare, însă va analiza în perioada următoare varianta de modificare a acesteia.

Urmărește
3 afișări
Imaginea articolului Vosganian: Guvernul nu are ca opţiune scoaterea taxei de primă înmatriculare

Vosganian: Guvernul nu are ca opţiune scoaterea taxei de primă înmatriculare

Varujan Vosganian a spus că Executivul aşteaptă un răspuns de la Comisia Europeană, precizând că, după alegeri, va merge personal acolo pentru discuţii cu oficialii europeni.

Potrivit ministrului, după aceste discuţii se va decide ce se va întâmpla cu taxa de primă înmatriculare.

"Chestiunile sunt de natură tehnică. Dânşii (n.r. - oficialii europeni) nu sunt foarte convinşi că forma pe care am propus-o eu, care e mai avantajoasă decât cea existentă în lege, adică o reducere foarte mare a taxei pentru maşinile vechi, este în concordanţă cu evoluţia preţurilor pe piaţa autovehiculelor (…). La maşinile mai vechi de cinci ani scade chiar cu jumătate", a spus Vosganian.

Ministrul a adăugat că în două sau trei săptămâni se aşteaptă ca şi oficialii europeni să prezinte o poziţie oficială după ce vor termina de analizat varianta prezentată de Ministerul Economiei şi Finanţelor. El a precizat că, din punctul de vedere al Guvernului, taxa de primă înmatriculare nu va fi scoasă.

Comisia Europeană va analiza cazul în care România este acuzată de încălcarea legislaţiei comunitare prin aplicarea taxei de primă înmatriculare săptămâna viitoare, înainte de data stabilită anterior pentru luna decembrie, ca urmare a unor modificări ale procedurilor administrative.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici