Vosganian: Roşia Montană nu are avizul Ministerului Economiei. Votul meu din Parlament depinde de garanţiile de mediu

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat marţi că instituţia pe care o conduce nu a avizat proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană, iar votul său din Parlament va depinde de prezentarea unor garanţii de mediu, despre care "are mari rezerve" în prezent.

Urmărește
471 afișări
Imaginea articolului Vosganian: Roşia Montană nu are avizul Ministerului Economiei. Votul meu din Parlament depinde de garanţiile de mediu

Vosganian: Roşia Montană nu are avizul Ministerului Economiei. Votul meu din Parlament depinde de garanţiile de mediu (Imagine: Cristian Movila/ Mediafax Foto)

"Ministerul Economiei nu a avizat acest proiect de lege, nu există nicio semnătură a mea sau a colegilor mei. (...) În timpul dezbaterilor, eu eram plecat la Kiev (...), nu ştiam că o să se dezbată proiectul, proiectul a apărut pe ordinea de zi în după-amiaza precedentă, când eu deja eram în avion. Colegii mei au rămas, ei şi-au dat tot concursul, au prezentat o seamă de note, care se refereau fie la alte legi, care ar fi trebuit modificate, fie la chestiuni de patrimoniu, care îngreunează aplicarea proiectului aşa cum este el. Ministerul Economiei nu şi-a pus semnătura pe proiectul de lege şi are o seamă de observaţii", a spus ministrul Economiei.

El a adăugat că acordul pentru exploatarea de la Roşia Montană este îmbunătăţit faţă de forma precedentă atât în ceea ce priveşte nivelul redevenţei, cât şi în legătură cu procentul atribuit statului român din câştiguri.

În legătură cu rolul economic al proiectului, "nu există niciun dubiu", deschiderea exploatării urmând să fie benefică pentru zonă din perspectiva locurilor de muncă, a afirmat ministrul Economiei.

"Eu, însă, am mari rezerve în legătură cu chestiunile de mediu. Eu vreau ca cineva, în mod deschis, să-şi asume răspunderea pentru condiţiile de mediu. Cred că acest lucru trebuie făcut în timpul dezbaterilor şi nu după dezbaterile parlamentare. Dacă se vor oferi garanţiile de mediu după dezbateri, mi-e teamă că mulţi parlamentari vor ezita să voteze proiectul de lege. De aceea, votul meu va fi condiţionat de prezentarea unor garanţii de mediu", a afirmat Vosganian.

Ministrul nu a dorit să spună cum va vota în Parlament.

"Lasaţi-mă să nu vă spun de pe acum cum voi vota, pentru că mi se pare corect să dau o şansă celor care pro sau contra, îşi vor exprima punctul de vedere", a afirmat oficialul, precizând că în general nu este de acord cu exprimarea unei poziţii înainte de începerea dezbaterilor parlamentare.

El propune şi organizarea unei dezbateri publice pe acest subiect.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că proiectul Roşia Montană, care va intra în dezbatere parlamentară în această toamnă, este unul extrem de controversat, de care personal nu este convins, el arătând că parlamentarii PSD nu vor da un vot politic, ci vor vota fiecare potrivit propriei conştiinţe.

El a declarat, sâmbătă seară, la Antena 3, răspunzând unei întrebări, că va vota ca deputat împotriva proiectului Roşia Montană, precizând însă că este important că toate argumentele pro şi contra vor fi prezentate în cel mai transparent for, Parlamentul.

Guvernul a aprobat săptămâna trecută proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană.

Gabriel Resources, compania înregistrată în Canada care vrea să dezvolte proiectul minier de la Roşia Montană, se aşteaptă să obţină avizul Parlamentului României pentru exploatarea din Munţii Apuseni în termen de două-trei luni.

"Sperăm că va fi un proces de două, până la trei luni. Este puţin incert", a declarat directorul general al Gabriel Resources, Jonathan Henry, într-un interviu telefonic acordat Bloomberg.

Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit acordului încheiat între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.

Investitorul va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ca plata redevenţei să se facă în natură, conform proiectului.

De asemenea, participaţia statului va creşte la 25% în două etape, ambele condiţionate de îndeplinirea cumulativă de către autorităţile române a mai multor obligaţii.

În ceea ce priveşte beneficiile statului român, cele două părţi estimează că proiectul Roşia Montană va genera pentru bugetul de stat şi bugete locale venituri de aproximativ 2,3 miliarde dolari şi un efect direct în economia României de aproximativ 2,9 miliarde dolari, la un preţ de referinţă de 1.200 dolari/uncie (lingouri tezaurizabile), totalul beneficiilor economice directe ale proiectului pentru România fiind estimate la peste 5,2 miliarde dolari, în condiţiile menţinerii parametrilor relevanţi ai legislaţiei fiscale incidente din România, a preţului aurului, a costurilor aferente lucrărilor, serviciilor şi produselor necesare exploatării miniere, precum şi a prevederilor planului de afaceri al RMGC asumat public conform regulilor pieţei de capital.

Compania Roşia Montană Gold Corporation este controlată de compania canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,69% din acţiuni. În spatele Gabriel Resources sunt nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.

La Roşia Montană (judeţul Alba) se află cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Investiţia Roşia Montană este blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului.

Mii de persoane au protestat duminică şi luni faţă de lansarea proiectului de la Roşia Montană, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici