Vrignaud, Allianz: Noua normă RCA nu revoluţionează domeniul, dar asigură o tranziţie către mai bine

Noua normă pe segmentul RCA aduce o serie de "lucruri bune", cum ar fi introducerea unui preţ de referinţă la lucrările de reparaţii, dar tranziţia către o piaţă normală va mai dura câţiva ani, a declarat directorul general al Allianz-Ţiriac Asigurări, Remi Vrignaud, într-o întâlnire cu presa.

Urmărește
192 afișări
Imaginea articolului Vrignaud, Allianz: Noua normă RCA nu revoluţionează domeniul, dar asigură o tranziţie către mai bine

Remi Vrignaud, Allianz (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

"Intrarea în vigoare a noii norme RCA, de la 1 ianuarie, nu aduce o revoluţie în domeniul RCA, ci o evoluţie spre mai bine. Sunt o serie de lucruri bune în normă, cum ar fi introducerea unui benchmark în privinţa tarifelor pentru piese şi lucrări de reparaţii auto la nivel de reprezentanţă auto. Unele unităţi de reparaţii auto solicită preţuri şi de trei ori mai ridicate decât un service al unei reprezentanţe auto, ceea ce este anormal. În acest context, asigurătorii vor avea un control mai bun al costurilor, cu impact asupra ratei combinate a daunei, care la nivel de piaţă se situa la 117% la 9 luni", a spus Vrignaud.

Rata combinată a daunei se calculează ca raport între cheltuieli şi daune şi prime subscrise. În primele nouă luni ale acestui an, potrivit ASF, acest indicator la nivelul întregii pieţe RCA s-a cifrat la 117%. Cu alte cuvinte, la 100 de lei din poliţe RCA, asigurătorii au plătit daune de 117 lei.

Potrivit modificărilor aduse normei privind RCA, asigurătorii care încheie astfel de poliţe au obligaţia să practice aceeaşi primă de asigurare indiferent de canalul de distribuţie utilizat, al cărei cuantum va acoperi toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractului, iar eventualele pierderi nu vor fi acoperite din alte forme de asigurare.

Reprezentantul Allianz-Ţiriac a afirmat că în România, în ultima perioadă, se vorbeşte foarte mult despre piaţa RCA, dar se înţelege foarte puţin.

"Spre exemplu, în Austria, dauna medie pe segmentul RCA se ridică la aproximativ 1.100 de euro, iar prima medie pentru o astfel de poliţă se situează între 400 şi 500 de euro. Pe piaţa românească, avem o daună medie de peste 1.200 euro şi tarife medii de 120 euro. Ceva nu este în regulă aici. În plus, în Austria, comisionul mediu practicat de brokeri pentru intermedierea unei poliţe RCA este de 7-8%, iar în România se situează la 18%. Poliţa RCA este una standard, cu aceleaşi riscuri şi sume asigurate", a spus Vrignaud.

Şeful companiei spune că ar trebui să se acorde o atenţie sporită asigurărilor de locuinţe sau de răspundere civilă, unde gradul de penetrare în rândul populaţiei este redus.

"La RCA avem un grad de cuprindere de peste 85%, dar la case nu depăşim 20%. Aici ar trebui să îşi concentreze atenţia asigurătorii, dar şi populaţia. De ce se poate plăti, în medie, 120 de euro pe o asigurare RCA pentru o maşină care costă 10-15.000 de euro şi când vine vorba de locuinţă, cu o valoare de câteva zeci de mii de euro în mediul urban, uităm să încheiem un contract de asigurare, în condiţiile în care România are un risc seismic ridicat şi un cutremur puternic este aşteptat în viitor?, a spus Vrignaud.

Conform datelor ASF, piaţa asigurărilor RCA a atins 1,94 miliarde lei la finele lunii septembrie, în creştere cu 11% faţă de perioada similară a anului 2013, pe fondul avansului numărului de contracte şi al majorării tarifului mediu.

Prima de asigurare medie anualizată a fost de 515 lei, în creştere cu 3% faţă de septembrie 2013.

La nivelul întregii pieţe RCA, dauna medie plătită a urcat cu 12%, la 6.859 lei. Pentru pagube materiale, dauna medie a fost de 5.266 lei, comparativ cu 5.239 lei în septembrie 2013, iar pentru vătămări corporale şi deces au crescut cu 14%, la 63.308 lei.

Întrebat despre rezultatele Allianz-Ţiriac pentru întregul an 2014, Vrignaud a spus că cifrele finale în privinţa subscrierilor vor depăşi nivelul estimat la începutul anului.

"Compania merge bine, ce ne-am propus am realizat, subscrierile sunt mai bune faţă de nivelul estimat. De asemenea, şi la profit stăm bine, în linie cu bugetul", a spus şeful asigurătorului.

În primele nouă luni, Allianz-Ţiriac a subscris prime din asigurări generale şi de viaţă de 729,7 milioane de lei, în urcare cu 8% faţă de rezultatul din perioada similară din 2013, iar profitul operaţional a urcat cu 62%, la 35,4 milioane de lei.

Veniturile din asigurări generale aferente perioadei analizate au înregistrat un plus de 9%. Pe acest segment, valoarea primelor subscrise a atins 652,7 milioane de lei, de la 600,4 milioane lei în anul anterior.

Asigurările auto (CASCO şi RCA, cumulat) au generat subscrieri de 464,3 milioane de lei, cu 8,5% mai mult faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2013.

O dinamică similară a consemnat şi portofoliul de asigurări generale non-auto, acesta evidenţiind o rată de creştere a veniturilor cu 9% (plus 15,8 milioane de lei, în valoare absolută), de la 172,6 milioane de lei la 188,4 milioane de lei.

Primele subscrise din activitatea de asigurări de viaţă s-au situat la 77 milioane lei, nivel staţionar faţă de perioada similară a anului trecut.

În privinţa anului 2015, şeful Allianz-Ţiriac a spus că "nu vor avea loc schimbări în strategie" şi că bugetul va prevede o creştere marginală, în linie cu rata inflaţiei.

"Evoluţia pieţei asigurărilor în ansamblu, unde lucrurile nu stau bine având în vedere dinamica negativă de la nouă luni, va depinde şi de răspunsul la întrebarea «Ce se va întâmpla la Astra?». Societatea se află în administrare specială de peste 10 luni şi decizia pe care o va lua autoritatea de reglemenatre la finele primului trimestru al anului viitor va influenţa major dinamica industriei autohtone. În opinia mea, sunt două soluţii: ori investitor, care va aduce banii recesari redresării companiei, ori dizolvare şi apelare la Fondul de garantare", a afirmat Vrignaud.

La începutul lunii decembrie, preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a afirmat că un număr de 3-4 investitori străini au accesat informaţiile din banca de date deschisă în procesul de atragere a unui investitor pentru capitalizarea Astra Asigurări, care s-ar putea încheia până la finele primului trimestru din 2015.

"Sunt optimist şi cred că vom semna cu un investitor străin, în luna februarie sau martie din 2015, un angajament ferm privind capitalizarea Astra Asigurări, respectiv punerea în aplicare a celei de a doua etape de majorare cu 420 milioane de lei a capitalului social al companiei. Banii din prima etapă au intrat în capitalul asigurătorului şi au fost utilizaţi pentru plata despăgubirilor", a afirmat Negriţoiu în 9 decembrie.

Întrebat ce se va întâmpla dacă procesul de atragere a unui investitor va eşua, Negriţoiu a spus: "Vom vedea ce vom face".

În luna februarie, ASF a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei Astra, a suspendat dreptul de vot al acţionarilor şi conducerea şi a numit firma KPMG ca administrator special.

Prin instituirea procedurii de redresare financiară, ASF a solicitat asigurătorului majorarea capitalului social cu 490 milioane de lei în următoarele 12 luni, din care 70 milioane de lei într-o primă fază. Planul de redresare a fost aprobat de ASF în luna aprilie.

Allianz-Ţiriac Asigurări este al doilea jucător pe piaţa locală după nivelul primelor subscrise în 2013, care au cumulat 918,77 milioane de lei.

Cu un capital social de 99,4 milioane de lei, asigurătorul român este controlat de grupul german Allianz - 52,16% şi Vesanio Trading Limited (Cipru) - 44,48%, companie deţinută de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici