- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (13.10.2017, 07:00)
- Dan Straut
Vulnerabilităţile stabilităţii sistemului financiar românesc: Supraîndatorarea populaţiei şi sănătatea firmelor
Comitetul Naţional privind Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) a identificat, în ultima şedinţă, două vulnerabilităţi asupra stabilităţii sistemului financiar românesc, referitoare la sănătatea companiilor nefinanciare din România şi îndatorarea populaţiei.
Urmărește
1088 afișări
Supraîndatorarea populaţiei şi sănătatea firmelor, noile riscuri ale stabilităţii financiare
Prima vulnerabilitate constă în „persistenţa rezultatelor negative pentru un grup numeros de firme, calitatea precară a capitalurilor proprii şi numărul ridicat de firme cu capitaluri proprii sub limita reglementată sau inactive”.
A doua vulnerabilitate constă în creşterea îndatorării populaţiei, ce poate avea efecte negative importante, atât asupra sistemului financiar, cât şi asupra creşterii economice viitoare. „În prezent, gradul de îndatorare s-a majorat considerabil, o treime din debitorii care au contractat un credit în ultimul an având, în medie, un grad de îndatorare de peste 55 la sută”, se arată într-un comunicat transmis joi de CNSM.
În cadrul reuniunii au fost adoptate două regulamente CNSM referitoare la metodologia şi procedura utilizate pentru stabilirea amortizoarelor de capital şi la regulile de organizare şi funcţionare ale CNSM. De asemenea, „au fost discutate rezultatele analizelor periodice de recalibrare a amortizorului anticiclic de capital şi de identificare a instituţiilor de credit de importanţă sistemică pe date aferente anului 2017, împreună cu măsurile care se impun în conformitate cu prevederile cadrului european şi naţional aplicabil”, precizează instituţia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israel și SUA continuă la Doha negocierile privind acordul de încetare a focului în Gaza. Trump își menține avertismentul că „se va dezlănțui iadul în Orientul Mijlociu” dacă Hamas nu eliberează ostaticii până la învestirea sa de pe 20 ianuarie
-
Poliţiştii protestează în toată ţara. Unii donează sânge în loc să meargă la muncă
-
Donald Trump anunţă că se va întâlni „foarte repede” cu Putin după preluarea mandatului la Casa Albă
-
Românii au încheiat anul 2024 cu o inflaţie anuală de 5,1%
În temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (2) lit. b.) şi alin. (3) din Legea nr. 12/2017 privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, Consiliul general a adoptat Regulamentul privind metodologia şi procedura utilizate pentru stabilirea amortizoarelor de capital şi sfera de aplicare a acestor instrumente. Regulamentul transpune prevederile Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE în ceea ce priveşte stabilirea şi sfera de aplicare a amortizoarelor de capital, precum şi prevederile incidente ale Recomandărilor CERS, respectiv ale Ghidurilor ABE, urmând a intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (6) din Legea nr. 12/2017 privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, Consiliul general a adoptat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială. Regulamentul detaliază modul de organizare şi funcţionare a Consiliului general, Comisiei tehnice privind riscul sistemic, Comisiei tehnice privind gestiunea crizelor financiare, Comitetului ştiinţific consultativ şi Secretariatului. Un capitol distinct tratează regulile privind condiţiile în care sunt emise, de către CNSM, avertizările, recomandările şi opiniile consultative adresate BNR, ASF şi, după caz, Guvernului.
CNSM a discutat modul de implementare a amortizorului pentru alte instituţii de importanţă sistemică (amortizorul O-SII) în anul 2018. În conformitate cu reglementările europene aplicabile, măsurile de natura menţionată fac obiectul notificării prealabile a CERS, CE, ABE şi al autorităţilor naţionale competente şi desemnate relevante. O decizie finală în acest sens va fi publicată după expirarea perioadei de notificare (30 zile).
Conform prevederilor articolului 136 din Directiva 2013/36/UE, rata adecvată a amortizorului anticiclic de capital se stabileşte periodic.
Potrivit CNSM, cele mai recente analize arată că îndatorarea totală (sectorul companiilor nefinanciare şi sectorul populaţiei) continuă să se menţină sub pragul de alertă. „La nivel sectorial se menţin semnalele care indică acumularea de vulnerabilităţi privind creditarea populaţiei, pragul de alertă fiind depăşit pentru al şaselea trimestru consecutiv în cazul creditelor ipotecare”.
În acest context, Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială a adoptat Recomandarea nr. R/4/2017 prin care se recomandă Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă, menţinerea amortizorului anticiclic de capital pentru instituţii de credit la 0 (zero) la sută, nivel implementat începând cu data de 1 ianuarie 2016, concomitent cu monitorizarea evoluţiilor privind îndatorarea sectorului populaţiei.
Ca urmare a identificării unor vulnerabilităţi structurale cu privire la sănătatea companiilor nefinanciare din România, vulnerabilităţi care au implicaţii negative importante asupra stabilităţii sistemului financiar românesc, respectiv persistenţa rezultatelor negative pentru un grup numeros de firme, calitatea precară a capitalurilor proprii şi numărul ridicat de firme cu capitaluri proprii sub limita reglementată sau inactive, Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială a adoptat Recomandarea nr. R/6/2017. Prin aceasta, se recomandă ca Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu Banca Naţională a României să înfiinţeze un grup de lucru care să aprofundeze analizele privind sănătatea financiară a firmelor şi să identifice soluţii pentru ca, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, constrângerile bugetare ale firmelor să devină ferme.
O altă vulnerabilitate la adresa stabilităţii financiare se referă la creşterea îndatorării populaţiei, ce poate avea efecte negative importante, atât asupra sistemului financiar, cât şi asupra creşterii economice viitoare. În prezent, gradul de îndatorare s-a majorat considerabil, o treime din debitorii care au contractat un credit în ultimul an având, în medie, un grad de îndatorare de peste 55 la sută. În scopul aprofundării analizelor care să sprijine fundamentarea deciziilor CNSM privind atenuarea riscurilor la adresa stabilităţii financiare ca urmare a creşterii îndatorării populaţiei, CNSM a recomandat înfiinţarea unui grup de lucru din care să facă parte reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice şi ai Băncii Naţionale a României.
Următoarea şedinţă a CNSM este planificată a avea loc în data de 11 decembrie 2017.
Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială a fost înfiinţat în baza Legii nr. 12/2017 privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, asigurându-se astfel implementarea Recomandării Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) nr. 3/2011 privind mandatul macroprudenţial al autorităţilor naţionale. Din cadrul CNSM fac parte reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului. Misiunea CNSM este de a asigura coordonarea în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale şi a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.
Citeşte şi: Noii vicepreşedinţi ai ANCOM sunt Eduard Lucian Lovin şi Bogdan Cristian Iana, cu mandate de 6 ani
Citeşte şi: Dragoş Popescu, BNR: Dividendele speciale plătite de firmele de stat, unul dintre factorii creşterii ROBOR
Citeşte şi: Iohannis: În economie este o nelinişte profundă, după noi şi noi măsuri anunţate în domeniul fiscal
Citeşte şi: Robor creşte puternic si se îndreaptă spre pragul de 2% | Indicele ROBOR la 3 luni este la cel mai mare nivel din ultimii trei ani
Citeşte şi: Uniunea Europeană îi întoarce spatele Chişinăului şi îşi retrage ajutorul financiar pentru reforma justiţiei
Citeşte şi: Gigantul american Taco Bell intră de astăzi pe piaţa din România şi deschide primul restaurant. Anual, românii consumă circa 2 miliarde lei pe mâncare de tip fast-food
Citeşte şi: România şi Bulgaria, cele mai mari creşteri ale numărului de pasageri transportaţi pe aeroporturi
Citește pe alephnews.ro: Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Robor creşte puternic si se îndreaptă spre pragul de 2% | Indicele ROBOR la 3 luni este la cel mai mare nivel din ultimii trei ani
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum afectează muzica modul în care iubești? Ana Maria Ambrosă, psiholog: „Muzica reflectă adesea trăsături de personalitate”
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
CANCAN.RO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:07
-
astăzi, 12:01