Conglomeratul din Omaha a ajuns astfel la o participaţie de 16,4% la compania petrolieră din Houston, Texas.
Achiziţia a fost efectuată prin intermediul mai multor tranzacţii şi are o valoare de 44 de milioane de dolari, se arată într-un raport publicat la SEC, autoritatea de reglementare a burselor din Statele Unite, citat de Yahoo Finance.
Decizia vine la doar o săptămână după ce Berkshire a achiziţionat 9,6 milioane de acţiuni Occidental.
Berkshire, cel mai mare acţionar individual al Occidental, deţine în prezent 153,5 milioane de acţiuni în valoare totală de peste 9 miliarde de dolari.
Fără dinamica şedinţei de marţi, acţiunile gigantului petrolier au crescut anul acesta cu aproape 90%, în vreme ce societatea a beneficiat de pe urma achiziţiilor realizate de Berkshire şi creşterii preţului petrolului ca urmare a invaziei ruseşti în Ucraina. În 2021, acţiunile Occidental s-au apreciat cu 87%.