Warren Buffett mai cumpără acţiuni de 44 de milioane de dolari la Occidental Petroleum

Publicat: 29 06. 2022, 22:28
Actualizat: 29 06. 2022, 22:30

Conglomeratul din Omaha a ajuns astfel la o participaţie de 16,4% la compania petrolieră din Houston, Texas.

Achiziţia a fost efectuată prin intermediul mai multor tranzacţii şi are o valoare de 44 de milioane de dolari, se arată într-un raport publicat la SEC, autoritatea de reglementare a burselor din Statele Unite, citat de Yahoo Finance.

Decizia vine la doar o săptămână după ce Berkshire a achiziţionat 9,6 milioane de acţiuni Occidental.

Berkshire, cel mai mare acţionar individual al Occidental, deţine în prezent 153,5 milioane de acţiuni în valoare totală de peste 9 miliarde de dolari.

Fără dinamica şedinţei de marţi, acţiunile gigantului petrolier au crescut anul acesta cu aproape 90%, în vreme ce societatea a beneficiat de pe urma achiziţiilor realizate de Berkshire şi creşterii preţului petro­lului ca urmare a invaziei ruseşti în Ucraina. În 2021, acţiunile Occiden­tal s-au apreciat cu 87%.