Washington Post: Creşterea puterii Germaniei provoacă temeri în Europa

Criza economică a zguduit puternic modelul postbelic al Europei şi Germania ia din ce în ce mai mult deciziile. În timp ce multe state se chinuie să-şi plătească datoriile, doar cancelarul Angela Merkel are destui bani pentru a-i salva. Iar preţul pe care îl cere Merkel - control mai puternic asupra modului cum funcţionează economiile acestor state - declanşează semnale de alarmă în capitalele europene.

La Atena, protestatari îmbrăcaţi în uniforme naziste se plimbă pe străzi, ca aluzie la vechiul model al Germaniei. În Polonia, acuzţiile că Germania are ambiţii imperialiste au devenit parte a campaniei pentru recentele alegeri prezidenţiale.

Şi chiar dacă liderii germani au căutat în ultimele săptămâni să calmeze temerile înaintea reuniunilor de la Bruxelles din aceste zile, tonul a sunat combativ, scrie Washington Post.

"Întrebarea cine ar putea accepta un model german a fost rezolvată de pieţele financiare. Discutăm despre detaliile şi amploarea măsurilor, nu de natura lor", a spus un purtător de cuvânt al ministrului german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble.

Băncile germane sunt mai puţin expuse decât cele franceze la criza din Grecia. Germania s-a angajat, până în prezent, cu 290 miliarde de dolari la pachetele financiare pentru Grecia, Portugalia, Irlanda şi oricine mai are nevoie - mult mai mult decât oricare altă ţară din Europa.

Îndoielile legate de un rol mai mare în Europa sunt evidente şi în Germania, unde Merkel se confruntă cu dezbateri tot mai dure privind măsura în care ţara ar trebui să-şi folosească banii pentru a ajuta alte state.

"Asta este problema când conduci. Când Germania acţionează există temeri că Germania va domina. Dacă Germania nu face nimic există temeri că se retrage din Europa", a spus fostul ministru de Externe Joschka Fischer, care a cerut guvernului german să facă mai mult pentru a susţine euro.

Pentru aproape jumătate de secol după Al Doilea Război Mondial, Germania s-a mulţumit să fie o putere industrială şi a lăsat politica în seama Franţei, care nu avea aceeaşi istorie de a folosi forţa pentru a-şi atinge obiectivele. Dacă Germania de Vest vroia să se întâmple ceva în Europa îi şoptea vecinului său francez, iar propunerea se făcea în comun. Chiar şi amplasarea capitalei Germaniei Federale la Bonn, un oraş adormit lângă graniţa cu Belgia, simboliza orientarea europeană.

După căderea Zidului Berlinului, Germania mult timp divizată a anunţat că doreşte reunificarea, stârnind temeri că o ţară puternică în centrul Europei se va ridica din nou asupra vecinilor mai slabi. Pentru acceptarea unificării de către Franţa, preşedintele Francois Mitterrand a cerut un preţ ridicat: Germania să renunţe la moneda sa stabilă, marca, şi să se lege de o monedă comună şi prin extensie de Europa.

Sistemul a funcţionat mulţi ani. Dar timpul şi circumstanţele favorizează Germania în rolul de conducător. Puterile continentale, între care Franţa şi Italia, au scăzut în influenţă, în timp ce în interiorul Germaniei precauţia aproape a dispărut. Drapelul german, considerat un simbol al mândriei naţionaliste, flutură din ce în ce mai mult în toată ţara, scrie Washington Post.

Până în prezent, Germania s-a situat într-o zonă de mijloc - criticii ar spune că a evitat să-şi asume sarcini de conducere - în privinţa abordării problemelor economice care afectează Europa de doi ani. În contextul crizelor din Grecia, Irlanda sau Portugalia, Germania a rezistat la a plăti nota şi nu a conturat o viziune clară despre cum se pot evita probleme în viitor.

Pe termen lung, însă, experţii susţin că Merkel are puţine opţiuni pentru a se îndepărta de Europa, chiar dacă o astfel de direcţie ar fi populară în rândul unei părţi a electoratului. Germania face bani din produse şi utilaje de calitate ridicată, pe care le vinde ulterior în afara ţării, astfel că succesul său depinde de cei din jurul său. O recesiune în restul Europei ar lovi rapid şi Germania.

La nivelul cancelariei germane există sentimentul că acum este momentul pentru planuri măreţe, notează cotidianul american, iar Merkel a cerut, în această lună, schimbări ample pentru impunerea unei coordonări mai bune a politicilor economice la nivelul celor 17 state membre ale zonei euro. Schimbările ar avea nevoie de ani pentru a fi implementate, însă un prim pas ar putea fi făcut la reuniunea G20 de pe 3 noiembrie.

Germania a fost "constant în poziţia de a reacţiona", a spus Fredrik Erixon, şeful Centrului European pentru Politici Economice Internaţionale din Bruxelles. Acum, însă, "se află în poziţia de a dicta ce vrea în alte ţări, iar aceastea trebuie să accepte".

Dacă vor fi acceptate de restul liderilor europeni, propunerile vor împinge, probabil, zona euro către o direcţie "mai germană", un model care se bazează pe inflaţie redusă, deficite mici şi restricţii dure la împrumuturi. Franţa pare dispusă să accepte această abordare într-o perioadă în care propriile finanţe nesigure nu îi permit să riposteze.

Totuşi, mulţi economişti, inclusiv de la FMI, au îndoieli că modelul german este cel mai potrivit pentru ieşirea din recesiune, având în vedere dependenţa ţării de exporturi. Iar sentimentul faptului împlinit stârneşte nemulţumiri puternice în Europa. Slovacia a blocat recent, pentru scurt timp, planurile de a consolida resursele fondului de urgenţă european. Chiar şi vechiul aliat Austria opune rezistenţă.

"Pur şi simplu nu pot accepta ca Germania şi Franţa să ia deciziile, pe care să le prezinte restului zonei euro. Nu există un consiliu economic sau un dictat. Avem o zonă euro cu 17 state", a spus ministrul de Externe al Austriei, Michael Spindelegger, la un post de televiziune.

În Germania, această nemulţumire stârneşte mirare.

"Toată lumea vrea la conducere, dar nimeni nu vrea să fie condus", a spus secretarul de stat din ministerul german de Externe Werner Hoyer.