Wienerwald vrea afaceri de 14-15 milioane de euro după extinderea reţelei la 30 de restaurante
Compania a deschis joi primul restaurant din România, în zona Poşta Vitan, în care a investit 150.000 de euro, aceasta fiind suma medie pentru deschiderea unei locaţii.
„Până în aprilie 2012, când ne dorim să ajungem la o reţea formată din 10 unităţi, vrem să obţinem o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro, cifră care creşte odată cu fiecare deschidere, şi va ajunge la 14-15 milioane de euro după ce vom deschide toate cele 30 de restaurante”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Ali Capa, partener Wienerwald România.
Capa se aşteaptă la venituri de 40.000-50.000 euro pe lună la nivelul fiecărei locaţii.
El a adăugat că până la sfârşitul acestui an compania va mai deschide 6-7 restaurante, în special în Bucureşti.
„Ne focusăm pe Bucureşti, unde vrem să deschidem până la 15 magazine, dar ne uităm şi la celelate oraşe importante din ţară, precum Sibiu, Cluj-Napoca, Constanţa. Ne concentrăm pe locaţiile stradale, pentru că ne permit să efectuăm livrările la domiciliu mai uşor”, a spus Capa.
Reprezentantul Wienerwald a adăugat decizia de a aduce lanţul de restaurante în România a fost determinată de consumul mare de carne de pui, care este cu aproximativ 50% mai mare decât în Germania şi Turcia, ţări în care compania are restaurante.
„Românii mănâncă carne şi în special carne de pui, pentru că este mai ieftină. Criza a afectat toate industriile, însă industria alimentară într-o proporţie mai mică, pentru că omul trebuie să se hrănească. În plus, costurile cu salariile sunt mai mici în România”, a spus Capa.
Potrivit acestuia, consumul de carne de pui se ridică în România la 30-32 kilograme per capita anual.
Wienerwald vrea să angajeze în următorii trei ani 600 de persoane.
Lanţul de restaurante achiziţionează carnea de pui din Bulgaria.
Wienerwald deţine 35 de restaurante în Germania şi 33 de restaurante în Turcia. Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 29 milioane de euro în Germania şi a rulat 18 milioane de euro în Turcia. Lanţul de restaurante vrea să se extindă în Israel, Olanda, Azerbaijan, Letonia, Polonia, Croaţia, India şi Ungaria.