Anul viitor, Finanţele se aşteaptă să colecteze la buget doar 330,2 mil. lei (78 mil. euro) din impozitarea profiturilor băncilor, în timp ce taxarea câştigurilor companiilor ar urma să aducă în vistieria statului 9,55 mld.
lei (2,26 mld. euro). Practic, autorităţile estimează că firmele vor avea profituri de aproape 60 mld. lei, iar băncile cu profit vor cumula câştiguri de circa două miliarde de lei.
În ultima variantă a proiectului de buget, Guvernul şi-a revizuit în scădere încasările totale estimate din impozitul pe profit pentru 2011. Sumele estimate pentru anul viitor din taxarea profiturilor băncilor sunt cu 3% peste nivelul prognozat pentru 2010, în timp ce pentru companii previziunile sunt în scădere cu 0,95%, revenirea pe creştere fiind prognozată începând cu 2012.
Citeşte mai multe despre încasările anuale din impozitarea profiturilor băncilor şi companiilor pe www.zf.ro