- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
WSJ: Subway a devenit anul trecut cel mai mare lanţ de restaurante din lume, depăşind McDonald's
Subway a depăşit anul trecut McDonald's şi a devenit cel mai mare lanţ de restaurante din lume, în funcţie de numărul unităţilor, potrivit Wall Street Journal (WSJ).
Lanţul american de restaurante Subway avea la sfârşitul anului trecut 33.749 de unităţi la nivel mondial. McDonald's deţinea, în schimb, 32.737 de unităţi.
Subway a întrecut McDonald's în urmă cu nouă ani în funcţie de numărul centrelor de vânzare deschise pe piaţa din SUA.
Jucătorii din industria americană a restaurantelor încearcă să câştige teren în special în state din Asia, în condiţiile în care în SUA piaţa este saturată, iar consumul este afectat de şomajul ridicat.
Spre exemplu, Starbucks a anunţat că intenţionează să tripleze numărul de unităţi din China. De asemenea, Dunkin' Brands, compania mamă a Dunkin' Donuts, vrea să deschidă mii de noi centre de vânzare pe piaţa chineză în următorii ani şi să se lanseze în Vietnam.
Recent, Subway şi-a deschis unitatea cu numărul 1.000 în Asia. În SUA, compania are puţin peste 24.000 de restaurante şi a obţinut anul trecut venituri de 10,5 miliarde de dolari. La nivel global, încasările s-au situat la 15,2 miliarde de dolari.
McDonald's a rămas, totuşi, lider mondial în privinţa vânzărilor, cu venituri de 24 de miliarde de dolari anul trecut.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Ion Cristoiu: Despre cum prostea presa poporul român
-
O nouă pandemie nu mai aşteaptă după colţ ci e deja aici. Care este afecţiunea tăcută de care suferă tot mai mulţi români
-
Senatori americani cer o anchetă privind legăturile lui Elon Musk cu Rusia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO