Comparativ cu decembrie 2006, preţurile de consum au consemnat o creştere de 4,91%, aproape de limita intervalului ţintit de banca centrală pentru acest an, cu o majorare de 6,9% la alimente şi 6,5% la servicii, în timp ce mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 2,57%.
Preţurile la alimente au avansat în octombrie cu 1,3%, un ritm sub cel din septmebrie, când influenţa a fost mult mai puternică, de 1,94%. Scumpiri mai importante s-au înregistrat la ulei – 11,7%, ouă – 7,96%, fasole – 5,59%, mălai – 3,62%. Preţul pâinii a continuat să urce, cu 0,88%, sub avansul din septembrie, când a crescut cu 1,8%.
În luna octombrie, serviciile au avansat cu 0,98%, creştere inferioară celei din luna septembrie.
În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, creşterea preţurilor din luna octombrie a fost de 0,69%, peste nivelul din septembrie, pe fondul majorării preţurilor la gaze, de 3,66%.
Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (noiembrie 2006 – octombrie 2007) s-a plasat la 4,5% calculată pe bază de IPC şi la 4,6% determinată pe baza indicelui armonizat IAPC.
Rata inflaţiei din octombrie calculată prin excluderea preţurilor la legume, fructe, ouă, combustibili şi produsele ale căror preţuri sunt reglementate s-a ridicat la 0,93%.
În ultimele 12 luni, datele INS indică o scumpire a preţurilor la alimente cu 9,52% şi cu 6,36% la tarifele pentru servicii. În perioada noiembrie 2006 – octombrie 2007, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 4,73%.
În ultimul raport asupra inflaţiei, banca centrală a revizuit în creştere cu 1,8 puncte prognoza pentru sfârşitul acestui an, la 5,7% pe an, faţă de nivelul de 3,9% estimat în luna august.