XTB: Piaţa criptomonedelor pierde teren, pe moment. Cele mai mari 10 criptomonede din lume au scăzut

Cele mai mari 10 criptomonede din lume au fost în declin, în ultima săptămână, cu până la 4-6%. Activele digitale resimt presiune din partea unui mix de factori explicaţi de către Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul XTB România, casă de brokeraj pe pieţele internaţionale, listată pe Bursa de la Varşovia.

Urmărește
1315 afișări
Imaginea articolului XTB: Piaţa criptomonedelor pierde teren, pe moment. Cele mai mari 10 criptomonede din lume au scăzut

Monedele digitale au experimentat un început agitat de săptămână. Bitcoin şi alte criptomonede au scăzut brusc, marţi, retrăgându-se din apropierea maximelor istorice. Marţi, cea mai populară monedă digitală a înregistrat cea mai amplă depreciere zilnică din aproape patru săptămâni, punând capăt speranţelor de revenire la maximul istoric de săptămâna trecută, la aproximativ 69.000 dolari. Cea mai mare monedă digitală din lume a scăzut pentru scurt timp sub pragul de 60.000 dolari în timpul dimineţii, ajungând la un moment dat până la 58.702 dolari. Ether, a doua cea mai mare criptomonedă, a scăzut cu 6,8% la 4.254,74 dolari.

Piaţa continuă să piardă teren pe măsură ce Bitcoin s-a tranzacţionat sub nivelul psihologic de 60.000 dolari, vânzarea nu s-a limitat doar la cel mai mare activ digital din lume, primele 10 monede alternative scăzând între 4-6%.

Activele digitale resimt presiune din partea unui mix de factori. Deşi unii dintre aceştia nu sunt noi şi au fost raportaţi săptămâna trecută, combinaţia pare să afecteze starea de spirit în rândul investitorilor în active digitale.

În primul rând, preşedintele american Biden a semnat un proiect de lege de infrastructură ce se ridică la 550 de miliarde de dolari care include noi cerinţe privind impozitarea monedelor digitale. Legislaţia americană aduce o serie de noi reguli pentru brokerii cripto, care acum trebuie să raporteze autorităţilor fiscale tranzacţiile a căror valoare depăşeşte pragul de 10.000 dolari. Criticii au spus că termenul „broker” este prea vag şi că noile reglementări ar putea însemna că alţi participanţi la piaţă, cum ar fi ”minerii”, traderii şi operatorii de noduri, ar putea fi nevoiţi să le respecte şi ei. Potrivit New York Times, noile taxe pe active digitale ar putea aduce bugetului guvernamental 28 de miliarde de dolari. Se aşteaptă că această legislaţie să aibă un impact indirect asupra industriei deoarece furnizorii de servicii pot începe să perceapă taxe mai mari pentru a compensa impozitele impuse.

În al doilea rând, Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă a Chinei (NDRC) a declarat că explorează opţiuni pentru perceperea de preţuri punitive la energie asupra companiilor şi gospodăriilor care sfidează interdicţia de minare de criptomonede la scară industrială. Planificatorul de stat al Chinei a anunţat în timpul unei conferinţe de presă marţi că va continua să ”cureţe mineritul de monedă virtuală din ţară”.

La începutul acestui an, China a luat măsuri împotriva generării de Bitcoin, fapt ce a dus la un ”exod” al ”minerilor”. Acest proces este un consumator important de energie care creează monede noi dar menţine şi un jurnal al tuturor tranzacţiilor cu jetoanele digitale existente.
Beijingul este îngrijorat de faptul că ”mineritul provoacă un consum mare de energie şi emisii de carbon”. Purtătorul de cuvânt al NDRC, Meng Wei a declarat că această activitate nu are un impact activ pentru a conduce dezvoltarea industriei sau progresul ştiinţific.

NDRC a spus că se va concentra asupra companiilor de stat implicate în crearea de criptomonede. De asemenea, a mai spus că are în vedere impunerea de „preţuri punitive la energie electrică” împotriva celor care participă la activităţi de generare de criptomonede dar care plătesc un preţ rezidenţial pentru electricitate.

În plus, supraveghetorul financiar din SUA, Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare (SEC), rămâne reticent când vine vorba de ETF-urile spot pe Bitcoin. Acesta a respins cererea pentru autorizarea unui ETF spot pe Bitcoin din partea VanEck la sfârşitul săptămânii trecute. Cu toate acestea, SEC continuă să dea undă verde ETF-urilor futures pe Bitcoin.

Investitorii au considerat aprobarea unui ETF spot pe Bitcoin drept un moment important în drumul activelor digitale către statul de ”investiţii mainstream”. Rata de lansări de ETF-uri pe contracte futures din octombrie a reprezentat o victorie, dar acest obiectiv final şi promisiunea de creştere a rentabilităţii par nişte obiective îndepărtate. Motivul? Angajaţii SEC sunt la fel de sceptici ca întotdeauna în privinţa manipulării pieţei spot pe Bitcoin.

Respingerea de săptămâna trecută arată că un ETF spot pe Bitcoin este departe de aprobare din aceleaşi motive: prezintă o lipsă de control. SEC a precizat acest lucru în scrisoarea de refuz trimisă către VanEck: pieţele Bitcoin sunt prea predispuse la manipulare pentru a permite unui ETF să urmărească preţurile spot.

În acest context, debutul de marţi al unui nou fond tranzacţionat la bursă pe contracte futures pe Bitcoin, VanEck Bitcoin Strategy ETF, nu a generat prea mult entuziasm.

Potrivit Bloomberg Economics, aproximativ 50% din câştigurile recente ale Bitcoin pot fi explicate prin temerile de inflaţie: „Modelul nostru arată că pentru Bitcoin, importanţa inflaţiei şi a acoperirii împotriva incertitudinii devin factori mai importanţi în timp, reprezentând 50% din fluctuaţiile preţurilor în cel mai recent ciclu relativ la 20% în 2017.” De asemenea, volatilitatea monedei pare să fie în scădere. Pe de altă parte, natura speculativă a acesteia este un argument convingător pentru a fi atenţi la orice reducere a apetitului pentru risc ce ar putea afecta preţul activului.

Un alt factor care a alimentat corecţia a fost faptul că directorul financiar al Twitter a declarat că exclude posibilitatea de a investi deţinerile de numerar ale companiei în criptomonede din cauza volatilităţii.

Traderii au subliniat o potenţială scădere a entuziasmului după upgrade-ul Taproot care a avut loc weekendul trecut pentru blockchain-ul Bitcoin, prima actualizare majoră a reţelei în patru ani, ca unul dintre motivele vânzării din această săptămână. Existau anumite aşteptări că acesta ar fi un catalizator pentru aprecierea preţului, totuşi, lipsa de reacţie a investitorilor a provocat un efect de „cumpără zvonul, vinde faptele”.

Există unele speculaţii că o inflaţie mai mare ar putea determina Rezerva Federală să înăsprească mai rapid politica monetară. Activele considerate riscante precum Bitcoin şi alte criptomonede ar putea resimţi presiune descendentă în cazul unei astfel de decizii.

În plus, puterea dolarului a pus şi mai multă presiune asupra pieţei de active digitale, pe măsură ce moneda americană a atins maximele ultimelor 16 luni în raport cu un coş de monede majore. Această tendinţă poate avea impact asupra Bitcoin deoarece este un activ cu risc, similar acţiunilor sau materiilor prime, care tind să scadă atunci când dolarul creşte.

Totuşi, un aspect pozitiv pentru ecosistemul digital este un interes crescut pentru monedele virtuale ca mijloc de tranzacţie pe piaţa imobiliară, care este o altă dovadă a adoptării la scară largă. Dezvoltatorul imobiliar New York Magnum Real Estate vinde trei condominii comerciale în Manhattan pentru 29 de milioane de dolari şi va accepta doar plăţi în Bitcoin. Acesta ar putea fi începutul acceptării monedelor digitale drept metodă de plată în sectorul imobiliar. Mai mult, potrivit unui sondaj realizat de Bank of America, un sfert dintre managerii de fonduri la nivel mondial chestionaţi se aşteaptă ca preţul Bitcoin să depăşească pragul de 75.000 de dolari în 12 luni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici