Zece mii de turişti aşteptaţi la Serbările Zăpezii de la Arieşeni
Consiliul Judeţean Bihor, unul dintre organizatorii manifestării, arată, într-un comunicat, că primele trei ediţii ale „Serbărilor Zăpezii” au atrs până acum cinci mii de persoane anual.
„Anul acesta vrem să dublăm numărul turiştilor prin calitatea activităţilor programate”, susţine Consiliul Judeţean Bihor, potrivit căruia evenimentul devenit tradiţie pentru destinaţia turistică Vârtop se va desfăşura pe Pârtia „Piatra Grăitoare”, dar şi la baza pârtiei.
Surpriza manifestării este concertul de sâmbătă seara susţinut de Cabron, Feli şi Smiley. Aceştia vor urca pe scenă la ora 19.45, iar trei ore mai târziu salvamontiştii vor efectua o coborâre spectaculoasă pe schiuri cu torţe aprinse. Spectacolul de sâmbătă seara va culmina cu focuri de artificii.
Totodată, turiştii vor putea testa gratis diferite articole sportive sau chiar practica diferite activităţi pe terenurile de joacă pentru copii.
Noutatea celei de-a patra ediţii a „Serbărilor Zăpezii” constă în prezenţa producători tradiţionali, astfel că în apropierea pârtiei de la Vârtop vor fi meşteşugari cu ţesături şi podoabe, cu oale din lut, cu picturi, respectiv cu produse alimentare tradiţionale: şuncă afumată, conserve de ciuperci, murături, dulceţuri şi brânzeturi.
Tot în apropierea pârtiei vor fi amenajate puncte de vânzare cu mâncare şi lichide.
La Arieşeni, în acest weekend, din cauza ploilor şi încălzirii vremii, stratul de zăpadă a scăzut, punând sub semnul întrebării buna practicare a sporturilor de iarnă pe cele două pârtii Vârtop 1 şi Vârtop 2, potrivit Serviciului Turism din cadrul CJ Alba.