Zeci de zboruri au fost anulate sau au înregistrat întârzieri în urma unei greve la aeroportul din Amsterdam

Publicat: 02 09. 2019, 23:31
Actualizat: 02 09. 2019, 23:33

Greva, care a avut drept scop să influenţeze negocierile în derulare între sindicate şi reprezentanţii companiei, s-a desfăşurat în cursul dimineţii şi a durat două ore.

Asociaţia sindicală FNV a transmis că firma aeriană nu a răspund solicitărilor angajaţilor, astfel că o nouă grevă este programată miercuri.

Sindicatele cer o creştere salarială totală de 8% pe următorii doi ani, cât şi diverse îmbunătăţiri ale condiţiilor de lucru pentru personalul de la sol al companiei.

KLM a oferit o creştere de 6-7% pe următori trei ani, însă sindicaliştii au respins oferta.