Prima pagină » Economic » Zelenski neagă că ar fi discutat cu Trump despre trecerea centralei Zaporojie în proprietatea SUA

Zelenski neagă că ar fi discutat cu Trump despre trecerea centralei Zaporojie în proprietatea SUA

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat orice discuție cu liderul american Donald Trump privind trecerea infrastructurii energetice a Ucrainei în proprietatea SUA în schimbul sprijinului în războiul contra Rusiei.
Zelenski neagă că ar fi discutat cu Trump despre trecerea centralei Zaporojie în proprietatea SUA
Georgiana Dicu
20 mart. 2025, 17:10, Economic

Președintele ucrainean le-a declarat jurnaliștilor prezenți la conferința de presă comună cu premierul Norvegiei că „toate planurile de energie nucleară aparțin poporului ucrainean”, sunt deținute de stat și sunt plătite de Ucraina, chiar dacă centrala este „ocupată temporar” de Rusia.

Zelenski a respins, de asemenea, sugestia că centrala și-ar putea schimba proprietarul, spunând în mod repetat că a discutat cu Trump „cum să găsim o soluție la această situație și … să recuperăm centrala de la ruși”, cu opțiuni pentru ca SUA să se implice în modernizarea sau dezvoltarea ei în continuare, potrivit The Guardian. „Problema proprietății nu am discutat-o”, a subliniat Zelenski.

Nicio discuție privind alte centrale

Liderul de la Kiev a mai spus că nu a existat nicio discuție cu privire la alte centrale.

Președintele ucrainean a mulțumit pentru sprijinul norvegian acordat sectorului energetic al Ucrainei, despre care spune că „ne-a ajutat să trecem peste iernile acestui război”, în ciuda atacurilor rusești asupra infrastructurii.