ZF: Bursa de Valori Bucureşti marchează azi cea mai lungă serie de şedinţe consecutive fără creşteri din ultimii doi ani
Indicele de referinţă marchează astfel cea mai lungă serie de zile consecutive fără creşteri din octombrie 2022, când piaţa a coborât timp de şapte şedinţe la rând, arată datele agregate de ZF de la BVB.
După scăderea de 0,57% de miercuri, BET ajunge la 18.008,2 puncte; ultima dată când indicele a închis o şedinţă sub pragul de 18.000 de puncte a fost pe 12 august.
De la începutul anului, BET este pe plus cu 17,16%. De asemenea, toţi ceilalţi indicii înregistrează dinamici pozitive în 2024, precum 1,4% pe BETAeRO şi 25% pentru BET-TR.
Miercuri, doar BET-FI a înregistrat creşteri, susţinut de dinamica de 3% a Fondului Proprietatea, venită ca urmare a aprobării ofertei de răscumpărare de acţiuni. De altfel, FP a fost cel mai lichid emitent de la Bursă, cu un rulaj de 12,4 milioane de lei. Lichiditatea tuturor instrumentelor disponibile la tranzacţionare a ajuns la 51,1 milioane de lei.
Cele mai pronunţate scăderi din structura BET au fost afişate de Transelectrica (-3,6%), Nuclearelectrica (-1,8%), TTS (-1,7%), OMV Petrom (-1,6%) şi Purcari (-0,9%).
La nivel european, indicele Stoxx 600 cobora cu 0,9%. Totodată, sesiunea de pe Wall Street începea cu un plus de 0,3% pentru S&P 500, conform MarketWatch.