Ziarul Financiar: Zece măsuri pe care ar trebui să le aibă în vedere noul guvern

Orice fel de măsuri ar fi în acest moment necesare pentru a recrea locuri de muncă şi statul trebuie să se implice neapărat dacă vrea să mai aibă cetăţeni care să plătească taxe în 2020, potrivit Zairului Financiar.

Accelerarea absorbţiei de fonduri europene trebuie să fie prioritatea nr. 1. Premierul trebuie să răspundă direct pentru acest lucru.

Guvernul şi-a asumat pentru 2012 o absorbţie de 5 miliarde de euro fonduri europene, de opt ori mai mult decât în 2011. În condiţiile în care sursele financiare externe sunt greu de găsit şi scumpe, iar constrângerile bugetare nu lasă loc de stimulare economică, fondurile europene reprezintă singura soluţie pentru a ridica economia. Pentru aceasta, este important ca Leonard Orban să aibă într-adevăr putere în viitorul guvern şi să tragă la răspundere responsabilii celor şapte axe sectoriale din ministere, iar cele mai importante proiecte de investiţii pe bani europeni să fie urmărite direct pe teren.

Guvernul a schiţat anul trecut o listă cu 100 de investiţii ce urmează a fi făcute cu fonduri de la UE, acestea fiind considerate prioritare.

Cele mai multe proiecte de pe această listă sunt cele de transport şi de mediu. Una dintre căile pentru creşterea absorbţiei în economie a banilor de la UE este programul de transport. Aceasta este şi linia pe care au venit printre cele mai mici sume de la Bruxelles. La sfârşitul anului trecut plăţile definitive făcute de UE pentru proiectele de transport se cifrau la 154 milioane de euro, 2,2% din total. Programul de transport pe bani de la UE este vital, în condiţiile în care România are la dispoziţie 4,5 miliarde de euro pentru a dezvolta cu aceşti bani reţeaua locală de autostrăzi.

La fondurile structurale se adaugă fondurile pentru agricultură estimate la 2 miliarde de euro în 2011, din care cea mai mare parte sunt plăţi directe.

Listarea pe bursă a companiilor de stat. Noul Guvern trebuie să continue şi să accelereze programul de listare la bursă a companiilor de stat, asumat de fostul executiv condus de Emil Boc.

Listarea companiilor de stat este cea mai eficientă metodă prin care se pot controla rezultatele financiare ale companiilor de stat şi se poate forţa eficientizarea acestora.

O ordonanţă de urgenţă, 109/ decembrie 2011, stabileşte reguli clare de transparenţă pentru companiile de stat, dar pentru implementarea acestora cel mai eficient este ca societăţile să fie listate astfel încât un număr cât mai mare de acţionari să urmărească situaţiile financiare şi modul în care sunt administrate companiile.

În plus, vânzarea pe bursă a unor pachete de acţiuni aduce bani la buget pentru stat, iar companiile pot derula ulterior majorări de capital pentru a se finanţa de pe piaţă şi pentru a derula ulterior investiţii.

Producătorii de energie Hidroelectrica, Nuclearelectrica, companii care au nevoie de investiţii importante, au anunţat deja că se vor lista la bursă prin majorări de capital.

Plan naţional de creare de locuri de muncă.

Lipsa locurilor de muncă este cea mai gravă problemă cu care se con­fruntă în acest moment România, chiar dacă cifrele şomajului nu ar arăta-o. Pentru că aceste cifre sunt înşelătoare.

Rezultatul recensământului de anul trecut este clar: mulţi dintre cei 2,6 mi­lioane de români care au plecat provin din judeţele dezindustrializate; este clară legătura între dezindustrializare şi depopulare.

Administraţia trebuie să elaboreze rapid un "plan naţional de creare a lo-curilor de muncă". Cum stimulezi crearea de noi locuri de muncă? Prin avan­­tajele pe care le creezi anga­jato­rului, prin sprijinirea la scară naţională a IMM-urilor.

Taxe zero, de exemplu, pe cinci ani pentru orice loc de muncă nou creat (cu condiţia menţinerii lui pentru o perioadă care să fie stabilită) pentru un business cu o cifră de afaceri mai mică de 50.000 de euro pe an; sau taxe zero, dacă angajează 50 de oameni, dintre care jumătate cu studii superioare, astfel că cel care începe o facultate să ştie că are o şansă de a-şi găsi un job; crearea de clus­tere în "oraşele moarte", în loca­lităţile care acum par că nu mai au nicio şansă de supravieţuire.

Apoi: dacă tot au plecat din România 2,6 milioane de oameni, de ce să nu creezi din acest fapt un avantaj? Trebuie examinată ipoteza unui mi­nister al românilor din afara graniţelor. Acesta ar putea să creeze o bază de date solidă: câţi au plecat, câţi copii au cu ei, ce este de făcut să se întoarcă? De ce să nu le pui la dispoziţie instrumente să-şi deschidă în România o afacere?

Dacă tot sunt plecaţi un milion de români în Italia, de ce nu ar învăţa italiana copiii rămaşi acasă astfel încât, odată plecaţi la părinţi, să se integreze mai uşor, dar şi să păstreze legătura cu "acasă", iar părinţii să ştie că rămânerea aici nu-i va crea un obstacol de limbă. Românii plecaţi în străinătate trebuie atraşi să creeze locuri de muncă în România.

Restructurarea companiilor de stat pentru crearea de valoare adăugată în economie.

Guvernul trebuie să aibă o situaţie centralizată a tuturor com­paniilor de stat, iar din de­cem­brie anul trecut există pre­ve­deri legale conform cărora Minis­terul Finanţelor va realiza în fie­care an un raport privind situaţiile financiare ale tuturor companiilor de stat.

Un astfel de raport ar trebui să fie instrumentul de bază de la care pornesc toate analizele şi planurile de restructurare a companiilor din portofoliul statului.

Companiile cu rezultate bune vor putea fi listate la bursă, în timp ce pentru cele cu pierderi trebuie căutate soluţii de restruc­turare sau să fie privatizate.

Pentru companiile cu pro­bleme, precum CFR Marfă, CFR Călători sau Poşta Română este de preferat să se găsească pro­grame de restructurare şi planuri de afaceri care să pornească de la exemplele unor companii similare din străinătate, decât să fie pri­vatizate. Managerii şi consiliile de administraţie ale companiilor de stat trebuie să fie selectaţi pe criterii de competenţă şi să fie evaluaţi pe baza rezultatelor financiare şi să aibă în contractele de mandat obiective clare de profitabilitate.

Transformarea Ministerului Agriculturii în Ministerul Mediului Rural, care să se ocupe de problemele specifice a jumătate din populaţia României şi de dezvoltarea acestui sector.

Înfiinţarea Ministerului Mediului Rural, cristalizarea unei reţele de comunicare comercială între producătorii din mediul rural şi retailerii puternic implantaţi în marile oraşe şi construcţia de depozite pentru fructe şi legume, se numără printre soluţiile pentru dezvoltarea agriculturii locale.

Introducerea unui minister direct responsabil de economia rurală este vitală, în condiţiile în care 45% din populaţie trăieşte în comune şi sate.

Cele opt milioane de oameni din mediul rural, din care o mare parte se ocupă cu agricultura, se află în acest moment în zona gri a economiei, în condiţiile în care varza, cartofii sau pepenii sunt vândute la marginea drumului.

Scoaterea la suprafaţă a sutelor de milioane de euro care se învârt în fiecare an în comerţul cu fructe şi legume poate fi făcută prin construcţia de depozite la marginea marilor oraşe, puncte de legătură între micii producători şi marii retaileri sau direct către populaţie.

Transparenţa este singura cale pentru eficientizarea administraţiei publice şi reducerea cheltuielilor.

Cinci submăsuri pentru transparenţă şi eficienţă:

A. Înfiinţarea unui registru al instituţiilor publice din România, cu alocarea pentru fiecare a unui cod unic de identificare, la fel ca în cazul societăţilor comerciale. Aşa cum cele 600.000 de companii din România au Registrul Comerţului, instituţiile ar trebui să aibă Registrul Administraţiei. Atunci se va vedea în sfârşit câte agenţii, centre şi autorităţi sunt şi câte ar trebui să rămână. Registrul Administraţiei va trebui publicat trimestrial de către Secretariatul General al Guvernului.

B. Obligarea fiecărei instituţii publice să deţină un site propriu (sau să folosească un subsite construit de guvern), unde să publice o serie de date comune obligatorii care să poată fi agregate şi comparate. În comparaţie cu firmele, care au cifra de afaceri, numărul de angajaţi sau profitul disponibile pe site-ul Mfinante.ro sau recom.ro, pentru instituţiile publice din România nu există parametri prestabiliţi prin care să li se poată măsura eficienţa, atât între instituţii, cât şi istoric, de la un an la altul.

C. Publicarea pe site-urile fiecărei instituţii a numelui, funcţiei şi CV-ului fiecărui angajat din instituţie într-un format standard, care să poate fi agregat la nivelul întregii administraţii. Există situaţii acum în care contribuabilii pur şi simplu nici nu cunosc cine şi unde lucrează şi ce atribuţii are pentru a rezolva o problemă.

D. Publicarea pe site-ul fiecărei instituţii publice a tuturor plăţilor făcute, la cel mult trei zile de la tranzacţie, cu următoarele menţiuni: suma, beneficiarul, obiectul plăţii. Aceasta este o prevedere-cheie pentru eficientizarea cheltuielilor publice. Plăţile făcute la o aceeaşi companie sau pe bunuri şi servicii care nu sunt necesare vor fi imediat evidenţiate.

E. Rapoarte trimestriale ale fiecărei instituţii care lucrează cu bani publici să fie publicate pe site şi prezentate în conferinţă de presă în care să se arate gradul de atingere al obiectivelor propuse. Funcţionarii au grijă să îşi inventeze roluri, dar astfel de rapoarte vor permite însăşi evaluarea necesităţii existenţei unor instituţii publice.

Debirocratizarea accelerată a tuturor instituţiilor publice prin reunirea bazelor de date.

Ghişeu unic pentru relaţia cu statul pentru persoanele fizice şi juridice. Cea mai bună măsură pentru sprijinirea mediului de afaceri este debirocra­tizarea.

Este necesară unificarea bazelor de date ale ministerelor într-o bază de dată comună la care să aibă acces prin puncte unice reprezentanţii minis­terelor.

În acest moment nu comunică între ele nici măcar instituţii de sub coor­donarea aceluiaşi minister, cum este cazul Ministerului Muncii, unde Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă nu are acces la baza de date de la Agenţia de Prestaţii Sociale, a Casei de Pensii sau a Inspecţiei Muncii.

De asemenea, bazele de date de la ANAF trebuie să lucreze cu baza de date de la Inspecţia Muncii pentru evaluarea exactă a numărului de salariaţi.

În general, toată relaţia fiscală cu statul a unui contribuabil, persoană fizică sau juridică, trebuie cuprinsă într-un punct unic care să extragă informaţii din toate bazele de date, inclusiv ale autorităţilor locale.

În acest moment, spre exemplu, un proprietar de locuinţă plăteşte im­pozitul pe locuinţă într-un loc, la Direcţia de Taxe din Primărie, dar impozitul pe venitul obţinut din în­chirierea locuinţei, la ANAF.

Fără o legătură între cele două baze de date statul practic nu poate evalua evaziunea din acest sector.

Măsuri speciale pentru oprirea dezindustrializării României şi pentru reindustrializare, pentru oprirea depopulării ţării.

Ministerul Economiei îm­preună cu autorităţile locale trebuie să identifice zonele în care în ultimii 10 ani s-au pierdut peste 20% din populaţie (exemple: Tulcea, Hu­nedoara, Iaşi) şi să găsească soluţii pentru reindustrializare.

Trebuie analizat dacă nu este necesară chiar intervenţia statului prin parteneriate cu industriaşi care au demonstrat că sunt în stare să creeze locuri de muncă în ultimii zece ani (exemplu: Constantin Toma, Romet Buzău - afaceri de 180 mil. euro, Valer Blidar, Astra Vagoane - afaceri de 50 mil. euro).

Statul se poate implica în prima fază chiar cu comenzi, având în vedere achiziţiile de 12 miliarde de euro pe an pentru bunuri şi servicii şi investiţii, dar şi prin sprijinirea ieşirii la export în urma relaţiilor internaţionale la nivel de şefi de state. Se poate avea în vedere modelul chaebol-urilor din Coreea de Sud sau al grupurilor industriale sprijinite de stat din Turcia.

România trebuie cu orice preţ să reînvie întreprinderile in­dustriale, sin­gurele care pot aduce ex­porturi şi creştere a nivelului de trai pe termen lung prin orice mijloace. Altfel, în aşteptarea unor investitori străini există riscul depopulării totale.

Se poate avea în vedere şi condiţionarea investiţiilor de achi­ziţii de la fabrici locale.

De exemplu, producătorii de energie eoliană ar trebui obligaţi să cumpere în proporţie de minim 50% echipamente eoliene de pe piaţa locală dacă vor să primească subvenţii de la stat, care anul acesta vor ajunge la 300 de milioane de euro.

De ce o întreprindere ca UCM Reşiţa, cu 2.200 de angajaţi şi aflată acum în insolvenţă, care produce turbine hidraulice, nu ar putea produce turbine eoliene?

Relansarea programului Prima casă într-o variantă exclusiv în lei şi numai pentru achiziţia de locuinţe noi

Programul Prima casă de stimulare a creditului pentru locuinţe este una dintre puţinele măsuri anti-criză ale guvernului Boc care au funcţionat în piaţă, însă prin modul în care a fost conceput nu a reuşit decât să ţină în viaţă piaţa tranzacţiilor cu apartamente vechi, fără să ajungă să stimuleze construcţia de locuinţe noi, care ar fi avut implicaţii pozitive în lanţ în economie.

De asemenea, din cauza diferenţelor mari de costuri băncile şi clienţii lor s-au orientat practic exclusiv spre finanţările în euro, fiind astfel ratată încă o şansă de încurajare a creditării în moneda naţională, cu atât mai mult cu cât este vorba de un program de stat.

Acum când dobânzile la lei au intrat pe o tendinţă de scădere guvernul are o bună ocazie să reorienteze Prima casă spre lei. Băncile ar putea fi împinse spre această formulă prin realizarea unei scheme de refinanţare prin care bancherii să poată emite obligaţiuni care să aibă în spate pachete de credite Prima casă, iar obligaţiunile respective să fie acceptate de BNR ca garanţie pentru finanţări în lei.

De asemenea, este momentul ca guvernul să îngusteze acest program de sprijin din partea statului doar pentru segmentul locuinţelor noi sau construite de la zero pentru a putea stimula în sfârşit şi industria construcţiilor, nu doar pe cea a mobilei sau a electrocas­nicelor.

Valorificarea terenurilor şi imobilelor statului şi reintroducerea acestora în circuitul economic.

Inventarierea clădirilor sau a terenurilor aflate în administraţia statului şi reintroducerea în circuitul economic prin închirierea clădirilor administrative ce în prezent nu sunt utilizate de guvern sau de instituţiile subordonate executivului.

Problema este însă că aceste active sunt administrate de atât de multe instituţii, încât cu greu se poate face o strategie unitară de folosire a acestora, în condiţiile în care nu există nici o bază de date în care să se regăsească toate imobilele şi terenurile statului.

O altă problemă este evaluarea acestor active, care este de multe ori depăşită. Conform datelor Ministerului de Finanţe, în administrarea Ministerului de Externe se află o serie de clădiri evaluate la valori între 0 lei şi 501 lei, iar astfel de exemple se regăsesc în cadrul majorităţii ministerelor.

Clădirile nefolosite, care nu fac decât să se deterioreze, ar putea fi puse de stat la dispoziţia firmelor pentru deschiderea de sedii, ar putea fi închiriate unor investitori privaţi, aşa cum s-ar putea obţine bani şi din închirierea terenurilor pe termen lung.