Zurich Financial va plăti 1,67 miliarde dolari pentru divizia sud-americană de asigurări a Santander
Zurich Financial Services, cel mai mare asigurător elveţian, va cumpăra cu 1,67 miliarde dolari o participaţie de 51% la operaţiunile de asigurări ale Banco Santander din America de Sud, transmite Bloomberg.
Ţările vizate de tranzacţie sunt Brazilia, Mexic, Chile, Argentina şi Uruguay. Cele două instituţii financiare au convenit, de asemenea, un acord de distribuţie pentru America de Sud.
Achiziţia participaţiei la operaţiunile de asigurări ale Santander va dubla, la 8%, ponderea în total a veniturilor realizate de grupul elveţian în America de Sud.
Prin parteneriatul cu banca spaniolă, Zurich Financial va avea acces la 5.600 de sucursale şi 36 de milioane de clienţi în regiune.
"Este un acord interesant şi promiţător, deoarece afacerile lor au luat amploare pe cele mai mari pieţe sud-americane - Mexic, Brazilia şi Argentina", a declarat Stefan Schuermann, analist la Vontobel Holding.
Brazilia este cea mai mare piaţă pentru asigurări din America de Sud.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO