Zvonurile că plafonul pentru Prima Casă se termină au scumpit apartamentele
"Se termină Prima Casă, grăbiţi-vă!", cam aşa sună mesajul transmis cu viteza fulgerului printre doritorii de credite, garantate de stat pentru achiziţia de locuinţe. Cât este însă realitate în acest zvon şi cât de mari sunt speculaţiile băncilor? Înainte de asta, ar trebui spus că proprietarii au profitat de situaţie şi scumpesc, în special, apartamentele cu două camere, finanţabile prin program.... să profite dacă tot "se termină"!
Zvonurile că plafonul pentru Prima Casă se termină au scumpit apartamentele (Imagine: Mediafax Foto)
"Mai avem plafon. Cum să nu mai avem? Nu ştiu de unde vin zvonurile astea. Dacă se va prelungi sau nu, asta numai Guvernul ştie", a declarat pentru incont.ro preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor (FNGCIMM), Aurel Saramet.
El admite însă că în ultima săptămână, cel puţin, Fondul primeşte dosare pe bandă rulantă.
"De la 40-50 câte primeam înainte în fiecare zi, acum, primim în jur de 70-80 de dosare pe zi", a adăugat Saramet.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Citeşte mai multe despre programul Prima Casă pe www.incont.ro
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO