COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Schengen cu migranţi bătuţi şi alergaţi cu câini la frontieră

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a vorbit de faptul că atacurile din ultima vreme ale Rusiei la infrastructura din Ucraina riscă să genereze un nou val de refugiaţi spre Europa, iar asta are efect asupra dezbaterii despre Schengen. „Eram mai optimist acum câteva luni în privinţa unui acord unanim al ţărilor europene în privinţa intrării Croaţiei, a României şi a Bulgariei. Acum, când trebuie luată o decizie, atmosfera e diferită”, a spus Michel într-un interviu cu un grup de ziare europene, preluat de Reuters.

Atmosfera în momentul de faţă la nivelul conducerii UE s-a schimbat într-adevăr: nu mai e nicidecum o perioadă de deschidere şi expansiune, ci una de defensivă maximă şi conservare a structurilor şi a graniţelor actuale, fiindcă perspectiva recesiunii în zona euro din cauza escaladării preţurilor la energie nu mai permite acum UE să viseze la niciun fel de extindere. Păzirea graniţelor de valurile în creştere de săraci din Africa şi Asia atraşi de Vest a devenit acum principala problemă a occidentalilor, pentru că UE nu-şi poate permite să susţină în acelaşi timp şi imigranţii ucraineni, care sunt acum prioritari, şi valurile noi de imigranţi din afara Europei – e vorba, bineînţeles, de cei veniţi pe cont propriu sau traficaţi, nu de cei importaţi legal de companiile în căutare de forţă de muncă ieftină.

Ziarul Kurier a relatat că Austria şi-a asumat un rol de intermediar sau punte între UE şi ţările vest-balcanice invitate la neobişnuitul summit din 6 decembrie organizat în capitala Albaniei şi unde UE a invitat Serbia, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Kosovo. Ţările din anticamera Uniunii trebuie convinse că liderii de la Bruxelles le vor îngădui aderarea, iar ca garanţie au căpătat promisiunea unor ajutoare financiare de 9 miliarde de euro, urmată de o „ofensivă de investiţii” de încă 20 de miliarde în anii următori. În schimb, ţările respective trebuie ca nu cumva să se apropie de Rusia şi China şi să păzească mai bine graniţele UE, adică să nu mai permită trecerea liberă a imigranţilor pe celebra rută a Balcanilor de Vest. Cum am mai scris, această rută a devenit acum cea mai activă, cu un aflux de migranţi cu 168% mai mare decât anul trecut, după datele Frontex.

Organizat chiar înainte de Consiliul JAI pe tema Schengen, acest summit a fost mai important decât Consiliul JAI, atât pentru Austria, cât şi pentru conducerea UE. Rolul Austriei, ca principală ţară de destinaţie pentru cei mai mulţi migranţi sosiţi pe ruta Balcanilor de Vest, ar fi fost să convingă ţările candidate să adopte o politică de vize similară cu standardele UE şi „să intensifice cooperarea pentru returnarea migranţilor”. Serbia deja a renunţat la exceptarea de la vize pentru migranţii din Tunisia şi Burundi şi urmează să facă la fel şi pentru cei din India. Şefa UE, Ursula von der Leyen, a declarat la summit că înţelege pe deplin îngrijorările Austriei privind migraţia şi a spus că „Austria are nevoie de solidaritate şi sprijin”, pentru că este „extrem de afectată de valul de migranţi, iar dacă ne uităm la migraţia ilegală, ea s-a triplat faţă de anul trecut”.

Mai clar, atât extinderea Schengen cu România şi Bulgaria, ţările cele mai periferice ale Uniunii şi mai puţin integrate cu centrul ei bogat, cât şi administrarea politicilor de imigraţie ale ţărilor candidate participante la summit sunt unul şi acelaşi lucru pentru conducerea UE. Nu, nu doar pentru Austria. Să ne uităm chiar la descrierea oficială a Frontex: migranţii care folosesc ruta vest-balcanică „continuă să încerce să intre în Balcanii de Vest prin graniţele comune de la sud cu Grecia şi Bulgaria, după care se îndreaptă spre nord şi încearcă să iasă din regiune mai ales pe la graniţele comune de la nord cu Ungaria, România, Croaţia sau Serbia”.

Croaţia nu e în aceeaşi situaţie cu noi – peste câteva zile intră în zona euro, nemaivorbind că Austria speră să importe GPL de la terminalul din insula croată Krk, scop în care cancelarul Karl Nehammer a făcut o vizită în Croaţia la finele lui noiembrie, lăudând modul „exemplar” cum acest stat îşi supraveghează graniţele. Austria însă cere de la UE o politică mult mai dură faţă de migranţi. Între altele, Nehammer vrea ca procedurile de azil să aibă loc în ţări terţe sigure, nu în UE, precum şi o „directivă a respingerii”, prin care cererile de azil depuse de migranţi care vin din ţări ca India sau Tunisia, unde nu e război sau criză, să nu mai fie primite spre procesare, iar respectivii să fie automat deportaţi. Comisia Europeană a preluat deja o parte din propuneri în planul ei de rezolvare a problemei, deşi va fi greu va fi să prezinte cetăţenilor o astfel de înăsprire oficială de politică.

Am văzut la noi interpretări după care România şi Bulgaria ar fi pedepsite pentru ineficienţa Ungariei de a păzi graniţele UE. Fals, politica dură a Ungariei faţă de migranţi a fost şi este de fapt în avantajul statelor din Vest, doar că n-o să recunoască nimeni asta. Poate mai ţineţi minte incidentele din 2015, când migranţii care treceau graniţa din Serbia în Ungaria erau alergaţi de poliţişti cu câini, iar o angajată a unei televiziuni dădea cu piciorul într-un migrant căzut la pământ. În august şi septembrie anul acesta, organizaţii ca Médecins Sans Frontières sau KlikAktiv au raportat „cazuri alarmante de violenţă” la aceeaşi graniţă, semne de tortură pe corpurile unor imigranţi fără acte, inclusiv copii, care au fost bătuţi de poliţia ungară, umiliţi şi abuzaţi la frontieră, înainte de a fi aruncaţi apoi în Serbia. De asta nu va acuza nimeni Ungaria că nu păzeşte bine graniţele UE şi nu va cere nimeni ieşirea ei din Schengen sau alte aberaţii pe care le-am mai văzut la noi.

Momentul Schengen va trece pentru societatea românească fără ca preocupările de mai sus ale vesticilor să intre pe radarul românilor care îl tot comentează. Într-un fel, e şi normal: România se simte apărată de riscul imigraţiei masive fiindcă ştie că nu e o destinaţie pentru migranţii de pe alte continente dornici să ajungă în Vest. În ciuda discuţiilor de acum despre solidaritate şi acceptarea câtorva sute de migranţi refuzaţi de vestici, românii au văzut cum experimentul cu cotele obligatorii, de acum câţiva ani, a eşuat tocmai fiindcă migranţii nu pot fi constrânşi să rămână într-o ţară săracă, aşa cum sunt cele din Est de la periferia UE, şi că până la urmă vor înfrunta orice risc ca să găsească o cale de a ajunge în ţările bogate din Vest.

Discuţiile cu urlete despre cine e vinovat pentru eventuala neaderare servesc însă ca poligon de încercare pentru nişte exerciţii de asmuţire care s-ar putea dovedi utile la campaniile electorale următoare. Creşte tendinţa unor figuri publice de a-şi însuşi cât mai multe elemente de discurs patriotic, naţionalist, populist şi chiar xenofob (doi ziarişti cunoscuţi au avut chiar grijă să ne aducă aminte că Hitler era austriac). Iar scopul e mereu acelaşi: ca dezamăgirea populară faţă de felul cum e tratată România de Austria şi de Vest să nu se transforme cumva în susţinere pentru partidele „extremiste”, neagreate de propaganda oficială, ci să fie canalizată spre acea ură colectivă care e aur curat atunci când e folosită cum trebuie înainte de alegeri.

Actualul ministru al turismului, Daniel Cadariu, îi îndeamnă pe turiştii români să nu mai plece la schi în Austria, iar fostul ministru al muncii Sebastian Lăzăroiu comentează: „Dacă un singur director de companie austriac ar fi reţinut de procurorii români, vă garantez că, a doua zi, cursa Austrian Airlines spre Viena se umple cu "expaţi" din celelalte companii austriece (ba unii ar putea călători şi în picioare).” De ce, lasă cumva multinaţionalele prea puţin profit în România? Au companiile austriece regim preferenţial faţă de companiile româneşti din partea instituţiilor de control? O mulţime de gazete şi politicieni denunţă acum ca prin minune exact aceleaşi lucruri despre care pe vremuri vorbeau numai Liviu Dragnea şi ziariştii apropiaţi de el, atrăgându-şi atunci numai ironii şi dispreţ din partea proeuropenilor de toată mâna, admiratori ai investitorilor austrieci şi occidentali.

Tribunul Andrei Caramitru a făcut şi o listă de măsuri, cerând un „vot în parlament care să declare Austria putere ostilă acaparată de Rusia – CSAT declanşează ancheta pe influenţa rusească prin companiile austriece de aici”, „naţionalizat Petrom pe baza subminării economiei, spionajului şi corupţiei generalizate” şi „ridicate toate permisele de reşedinţă ale austriecilor”. În locul Austriei, înfierată pe moment că s-ar opune aderării României la Schengen fiindcă „e cu Putin”, am putea avea peste un timp vreo categorie socială, vreo minoritate, vreun partid care vor trebui atacate şi desfiinţate de propaganda oficială, tot pe motiv că „sunt cu Putin”, cu acelaşi capital de ură mobilizată acum – şi cu aceeaşi lipsă de memorie colectivă. În urmă cu doar câţiva ani, Dragnea şi ai lui „erau cu Putin” tocmai fiindcă spuneau despre multinaţionalele vestice aceleaşi lucruri ca şi indignaţii de azi.