COMENTARIU Lelia Munteanu. „Dezmeticiţi-vă! vă zic, mici şi mari, începând voi, domni miniştri; căci pierdeţi ţara, ne pierdem! Români! nu mai îngăduiţi a se face comerciu din politică, nici politică cu minciuni”

„Stăm rău şi în întru şi în afară. Toţi suntem îngrijaţi pentru ziua de mâine şi suferim cu atâta mai mult că nu putem zări cel mai mic semn de îndreptare. Alianţa liberalilor independenţi cu conservatorii a făcut şi mai problematică putinţa d-a ajunge să avem un sistem de guvernare mai bun; căci această alianţă nu poate fi bine văzută nici de ţară, nici de Coroană. Ea nu servă decât a paraliza adevărata acţiune şi a liberalilor şi a conservatorilor şi a împiedica, prin urmare, întărirea sau mai bine reconstituirea partidului liberal şi a partidului conservator, fără de care partide regimul parlamentar nu poate prinde rădăcini, nu poate deveni la noi o realitate.

În adevăr, la noi nu mai există astăzi partide politice, căci partidul guvernamental, care singur umple acum Corpurile legiuitoare, nu este un partid politic. Guvernamentalii nu fac politică; ei sunt oameni de afaceri; fac treburi şi, caută s-o mărturisim, treburi strălucite, pentru care n-am avea decât complimente a adresa agerilor noştri comercianţi politici, dacă înavuţirea fără a produce, fără a lucra, n-ar fi uciderea morală şi materială a noastră, contribuabilii, demoralizarea, sărăcia ţărei şi slăbirea tronului.

Aveţi răbdare, ne strigă oficialii şi oficioşii; are să vie reforma electorală, care va schimba, ba îndrepta tot, afară de guvern, bine înţeles. Cestiunea reformei, s-ar putea zice, este scornită de cei interesaţi numai ca să nu ne dea pas nici să ne plângem şi ca să ne împiedice chiar de a ne mai gândi la mizeriile de tot felul din întru şi la marile furtuni ce ne ameninţă din afară. Nimeni nu ştie, nici cei mai intimi ai guvernului, nici poate cei din guvern ei înşişi nu ştiu ce reformă are să ne dea guvernul şi când are să ne-o dea. Unii cred că avem să fim îndrumaţi spre absolutism, alţii zic că avem să ajungem la Republică. Ne putem aştepta la toate din partea celor ce-şi pot permite tot ce le trece prin cap. Dar, de vreme ce guvernul acum poate lucra fără naţiune, că lucrează afară din naţiune, de ce să ne mai frământe fără necesitate şi să nu ne uşureze şi pe noi şi pe el decretând îndată după placu-i republica sau monarhia absolută? Cât va dăinui creaţiunea sa este altă vorbă. Nu e în deprinderile sale d-a avea asemenea preocupaţiuni.

Guvernanţii noştri [î]şi permit tot; căci prin corupţiune şi prin ameninţări au ameţit şi-au îngenuchiat naţiunea; crimă pentru care-şi primesc deja pedeapsa; ei, cari fac atâta rău, sunt incapabili de a face cel mai mic bine, nemaiputându-se răzima pe naţiune; oamenii oneşti fug de ei şi ei se sfiesc, au groază de oameni oneşti şi sunt reduşi a ruina ţara şi a lor onoare pentru a servi apetiturile cele mai desfrânate ale unor oameni pe cari i-au stigmatizat ei înşişi şi cărora nu le-ar da nici bună ziua de n-ar avea nevoie de mişeliile lor ca să se menţie la putere. Sacrifică ei tot puterii? Fac ei atâtea pustieri materiale şi morale în propria lor nenorocită patrie numai pentru o existenţă răsfăţată ce ei şi ai lor ar putea găsi în amicia unor clienţi norocoşi cari devin milionari de azi până mâine?

Ca toţi jucătorii la noroc, desigur şi ei cred că, menţinându-se, deşi cu orice preţ, la putere, va veni o împrejurare care să le permită a face ceva. Vor pune într-o zi mâna pe o carte bună, va mai da norocul peste ei precum a mai dat. Dar, deşi ar veni ziua aceea, atunci ţara, găsindu-se cu totul sleită şi demoralizată, nici norocul nu va mai putea servi la nimic, nimic nu va putea apăra Coroana şi ţara în contra furtunilor viitoare.

Astăzi chiar, care este forţa noastră? De forţa noastră espansivă nici că e vorba. Un ministru al regimului actual a zis într-o circulară. a sa că România, fiind acum un stat independent, nu mai are trebuinţă să facă politică esterioară, deşi am fost în condiţiuni să dobândim o înrâurire predomnitoare în afacerile Orientului, care este cel puţin forţa noastră de rezistenţă, forţa noastră de conservaţiune? În întru, corupţiunea; în afară, lipsa de orice politică.

Dăm din colţ în colţ; o ducem târâşi-hrăpişi de azi până mâine sacrificând – de câte ori străinul ridică vreo pretenţiune în contră-ne – o parte din drepturile noastre suverane, ca şi când suveranitatea şi independenţa ni s-au dat de pomană sau le avem de furat, ca şi când am fi de contrabandă stăpânii acestei ţări. În ţară nu mai avem administraţiune în toată întinderea cuvântului; în diplomaţia străină am pierdut orice credit. Prin cuvinte, fără utilitate, supărătoare pentru alţi, ş-apoi prin umiliri dezgustătoare şi totdauna prin lipsa de uniformitate, de hotărâre, de francheţă în actele şi zisele noastre, ne-am alienat simpatiile marilor puteri şi, în fine, le-am silit pe toate a ne despreţui.

În întru şi în afară, sub fantasmagoria aceasta de falşe etichete, de tertipuri şi de minciuni, pe toată ziua se face un gol îngrozitor din care, de vom închide ochii astăzi, mâine nici cel mai mare geniu de ar fi în capul nostru nu ne va mai putea scoate; căci din nimic nu se poate face nimic.

Dezmeticiţi-vă! vă zic, mici şi mari, începând voi, domni miniştri; căci pierdeţi ţara, ne pierdem! Români! nu mai îngăduiţi a se face comerciu din politică, nici politică cu minciuni. Deşteptaţi-vă! Nu lăsaţi ca câteva minute de piroteală să vă facă de râsul lumii, să vă, facă să pierdeţi mişeleşte şi prosteşte tot ce v-a dat atâtea secoli de eroism şi de înţelepciune! Cei carii mai ţin la această ţară, în fiecare judeţ, toţi oamenii de bine să se grupeze sub drapelul dezinteresării şi al devotamentului, sub nemuritorul drapel de la 48 cu care s-au adaos atâtea pagine glorioase la istoria poporului român; şi cei carii vor relua în mână marele drapel naţional să nu se uite la numărul lor; ţara este setoasă, de dreptate, de onestitate; ţara întreagă va fi cu ei.”