COMENTARIU Lelia Munteanu: Când a făcut Ludovic al XIV-lea prima şi ultima baie

Am doisprezece şoareci în bibliotecă. În nopţile în care se adună la taclale mai trag cu urechea. 

Aşa am aflat când a făcut Ludovic al XIV-lea prima şi ultima baie –  în 1665, când s-a semnat Tratatul de la Kuciuk-Kainargi. Când şi în ce gară trenul lui Hitler a trecut pe lângă nişte vagoane cu răniţi şi Führerul a cerut imperativ să fie coborâte storurile ca să nu-i vadă. Când şi unde a rostit Hillary Clinton, chicotind, celebrele cuvinte „Am venit, am văzut, a murit!” – după împuşcarea lui Gaddafi. Am aflat până şi câte staţii are metroul din Wuhan – 228.

Azi-noapte, cei doisprezece şoareci s-au reunit în pripă, coborând de-a berbeleacul rafturile, lăsând pe jumătate roase bunătate de cărţi, semn că era vorba despre o discuţie care nu mai suporta amânare.

Le-am dau dreptate. Subiectul: tratatul despre demonii pocăiţi al Sfântului Nil de Ancyra.

„Ancyra, adică Ankara de astăzi”, am auzit un chiţăit bine informat.

„E vorba despre acel Nil de Ancyra care a ajuns până la Alep, înainte de a se retrage în muntele Sinai”, am auzit un chiţăit doct.

Problema părea cu adevărat importantă şi a fost exprimată cu groază: în lipsa autorului – o absenţă de 1600 de ani – cartea despre demonii pocăiţi îşi face de cap.

Am înţeles: aşa cum lumea îşi face de cap în lipsa lui Dumnezeu, şi poveştile o iau razna când Povestitorul dispare. Geme fiecare dintre ele,  invocându-l:

„Povestitorul meu, de ce m-ai părăsit?”.