Gandul
Aşa cum alcoolurile din orez se beau calde, vechile scrieri trebuie citite la lumina lunii. Descoperi lucruri pe care le-ai uitat, chiar dacă nu le-ai ştiut niciodată.
Te poţi rostogoli, de pe stânca secolului XXI în adâncul râpei sfârşitului de secol XVI, undeva prin Orientul Îndepărat. Brusc, ţi se va părea că recunoşti locurile, că ştii drumul. Aluneci liniştit prin Trecătoarea Tigrului şi, lângă Balta Dragonului Negru, dai peste Templul “Mirifica Idee”.
Care-i ideea? Te dezobişnuieşti să strigi că vrei soarele de pe cer şi nu te mai întristezi dacă nu e nimeni care să se precipite să aducă o scară.