COMENTARIU Lelia Munteanu | Ce interes ar avea Hamas să-i facă un cadou lui Netanyahu?

Urmăresc oră de oră confruntarea Gaza-Israel. Din 10 mai, de la Ziua Ierusalimului, când am crezut că se desfăşoară obişnuitele confruntări de stradă şi focurile arabilor revoltaţi se vor stinge. Ziua (eliberării!) Ierusalimului e serbată anual, din 1968 încoace.

Apoi, oprirea dură a convoiului de autobuze din Gaza care se îndreptau spre Esplanada Moscheilor a turnat gaz peste focuri, a amorsat furia. Şi, suspect de rapid, riposta cu rachete a Hamas.

Rachetele Hamas sunt mesaje – ăsta e limbajul în care se exprimă liderii din Gaza City. N-am înţeles însă mesajele, în actualul context politic din regiune: Antony Blinken, Secretarul de Stat american, a pregătit terenul pentru a întoarce pe dos politica periculoasă a lui Trump, e adeptul celei mai raţionale soluţii în problema palestiniano-israeliană, două state. Va reconstrui acordul nuclear cu Iranul (majoritatea rachetelor din Gaza sunt de producţie iraniană). Între  duşmanii tradiţionali, şiiţi din Iran şi sunniţi din Arabia Saudită, relaţiile se dezgheaţă. Nici palestinienii din Gaza, nici iranienii, nici măcar imprevizibilul Hizballah n-are interesul să escaladeze, să destabilizeze.

Israelienii au şi început riposta, deocamdată din aer (inclusiv cu mult râvnitele de saudiţi şi emiratezi F-35), dar au mobilizat, ca de obicei, şi rezerviştii, iar armata face pregătiri să pună curând şi bocancii pe pământ. Va fi un răspuns necruţător. 

Urmăresc oră de oră confruntarea şi nu văd ce interes ar avea gazanii, susţinătorii şi sponsorii lor să atragă asupră-le mânia devastatoare a Israelului. Nu înţeleg nimic. De fapt nu vreau să cred în ceea ce înţeleg: pus la zid, fără nici o portiţă de scăpare (aşa-numitul Bloc al Schimbării din Knesset nu şi-a însuşit arta războiului), Regele Bibi e în stare de orice, fiindcă îşi joacă destinul. Provocate sau nu, rachetele din Gaza îl poartă încotro doreşte: spre al cincelea rând de anticipate, departe de sentinţa judecătorilor.