– Waliyullah (Prieten al lui Dumnezeu), stau ca un şoim cu capişon pe pumnul tău înmănuşat. La ce-ţi pot fi de folos, până ajunge Soarele în constelaţia Peştilor?
– Februarie e o lună fără noimă.
– Ba e singura lună care se opreşte brusc, făcând ce-ar trebui să facă toate: să se intoarcă din drum.
– E luna în care visăm visele altora. Azi-noapte în mintea mea s-a rătăcit visul fetei pe care o iubesc.
– Si visul tău?
– Printre stele.
– Să despăturim cerurile şi să luăm aminte: Az-Zubana, Al-.Jadz, Al-Izar, Al-Dabaran – ce stea norocoasă. Uite şi Ad-Dubb Al-Akbar – Ursa Mare. Şi Burj Al-Sumbalah – Constelaţia Fecioarei. Cred însă că visul tău trebuie să fie în Al-Dabaran. Scoate-mi capişonul şi lasă-mă să-mi iau zborul să ţi-l aduc.
– Tu nu eşti şoim, nu te mai preface. Eşti Al-Hakawati, Povestitorul.
– Şi Povestea.
– Ajută-mă, deci, să-i restitui visul.
– Ca să-l înapoiezi, ar trebui să ţi-l aminteşti.
– Nu mai ţin minte decât un cuvânt: harf.
– Harf înseamnă „literă”, dar şi „tăiş”. Rostea cineva cuvântul ăsta?
– L-am văzut scris pe cerul somnului meu cu fum alb pe fum negru.
– Waliyullah, era chiar visul tău! Pentru că sunt Povestea ta şi Povestitorul, ar fi să te avertizez că, de câte ori iubeşti pe cineva cu adevărat, te transformi în celălalt, iubind tot ce-a iubit până la tine.