COMENTARIU Lelia Munteanu: Criza din Ucraina. Scări şi balustrade

Mai e apoi şi amintirea Maidanului dezvrăjit, rolul Americii în februarie 2014, dezvăluit de doamna Nuland (care a revenit la Casa Albă în mandatul actualului preşedinte), în celebra convorbire a domniei sale (pe atunci subsecretar de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice) cu ambasadorul la Kiev Geoffrey Pyatt - celebrul “Fuck the UE!” al doamnei şi invocarea niciodată explicată a lui Joe Biden (la vremea aceea vicepreşedinte) în legătură cu moşirea schimbării de regim. 

Cât despre Putin (“un Petru cel Mare pe dos”, cum perfect l-a definit expertul în spaţiul ex-sovietic Armand Goşu), nu e nici pe departe atât de imprevizibil pe cât ar lăsa să se creadă. (O demonstrează explicit  Strategia sa de Securitate, care refuză valorile occidentale în favoarea unui soi de tradiţionalism de stepă). E conştient că obţine mai multe avantaje din ameninţarea invadării Ucrainei decât dacă ar pune-o în practică. Tobele războiului, bătute cu sârg de mass-media îi servesc de minune, Adevăratul său obiectiv nu e probabil nici măcar invadarea Donbasului, ci autonomia acestuia, forţând aplicarea acordului Minsk II (redactat de Ucraina, Rusia şi OSCE, cu mediarea Franţei şi Germaniei).

Ce urmăreşte preşedintele Biden, prin declaraţiile şi demersurile sale demonstrative de comandant suprem al Armatei e evident: să acopere imaginea dezastruoasă a retragerii din Afganistan.

Altminteri, rămâne valabilă, atât pentru Putin, câţ şi pentru Biden, observaţia unui fost mare om de stat, Golda Meir: “E periculos să mobilizezi un popor pentru o cauză care nu poate fi pusă în aplicare”.

… Pe unde e România în criza ucraineană? La popotă.