Mişcarea evanghelică din Statele Unite, de sorginte protestantă, cu varii denominaţiuni, cuprinde aproximativ 90 de milioane de credincioşi – coloana spirituală a Partidului Republican, parte semnificativă a electoratului său.
Susţinerea pătimaşă pentru Israel are însă rădăcini profund religioase. Se trage din milenarism – credinţa că, la a doua venire, Mântuitorul va împărăţii cu drepţii Lui timp de o mie de ani, înaintea înviereii generale şi a Judecăţii de Apoi. O interpretare stranie, din punct de vedere ortodox, a Scripturilor, de la Vechiul Testament la Apocalipsă.
A doua venire va fi prefaţată de bătălia de la Armaghedon (“Har Meghidon”, Muntele Meghidon, câmp de bătălie prin excelenţă), atât de cumplită, încât sângele se va ridica “până la zăbalele cailor” (Apocalipsa 14,20), dar Satan va fi înfrânt. Nu înainte însă de a se arăta semnele: toţi evreii se vor întoarce în Israel iar toţi creştinii care au binecuvântat Poporul Ales se vor mântui, restul omenirii fiind aruncată în iad.
Israelul, a cărui constituire ca Stat, în urmă cu 75 de ani, este locul împlinirii acestei profeţii, va fi, deci, conform acestei învăţături, “teatrul” sfârşitului veacurilor. Mai pe scurt şi încă mai simplu de atât: susţinerea necondiţionată a Israelului e condiţia însăşi a mântuirii, cu atât mai mult cu cât totul conduce spre idee că împărăţia de o mie de ani se apropie vertiginos.
Abia odată cu celebrul pastor Billy Graham, ideea a fost instrumentalizată politic, născând aşa-numitul sionism creştin.
Cu toate că susţin fără rezerve Israelul, atitudinea creştinilor evanghelici faţă de victimele civile din Gaza este, fireşte, nuanţată. De la înţelegerea omenească a faptului că femeile şi copiii nu au nici o vină pentru atrocităţile comise de Hamas în 7 octombrie, până la declaraţia ticăloasă a senatorului din Carolina de Sud, Lindsey Graham: „Suntem într-un război religios aici. Sunt cu Israelul! Fă [Israelule] orice trebuie să faci, ca să te aperi! Nivelaţi locul!”.