COMENTARIU Lelia Munteanu: Donald Trump manifestă o gravă afecţiune mentală, care îl face psihologic incapabil să-şi onoreze competent atribuţiile

Urmărind reacţiile Preşedintelui la protestele care au ajuns până la porţile Casei Albe, intrarea în buncăr şi ieşirea precipitată cu Biblia în mână pentru un foto-shooting, am avut în minte asigurarea lui Mike Pompeo, pe când era şef al CIA (azi e cel mai slab Secretar de Stat din istoria Americii), că Donald Trump e sănătos-tun.

Încă din februarie 2017, apăruseră primele îngrijorări serioase ale unor nume grele din comunitatea specialiştilor în sănătate mentală.

Psihologul clinician John Gartner iniţiase o petiţie, semnată de 60.000 de colegi de breaslă: “Noi, subsemnaţii, profesionişti în domeniul sănătăţii mentale, credem în judecata noastră profesională conform căreia Donald Trump manifestă o gravă afecţiune mentală, care îl face psihologic incapabil să-şi onoreze competent atribuţiile de preşedinte al Statelor Unite. Şi cerem respectuos să fie revocat din funcţie, în conformitate cu secţiunea a 4-a a celui de-al 25-lea Amendament la Constituţie”.

Şapte luni mai târziu a fost publicat volumul de comunicări ştiinţifice “Cazul periculos al lui Donald Trump. 27 de psihiatri şi experţi în sănătate mentală evaluează un preşedinte”.

La vremea respectivă, am scris despre asta: “Specialiştii vorbesc în carte, aproape fără excepţie, despre caracterul narcisiac al preşedintelui Americii. Dr. Lance Dodes, fost profesor de psihiatrie la Harvard, identifică, de pildă, în comportamentul lui Trump <trăsături sociopate> şi o <formă persistentă de rupere de realitate>. Două sunt principalele probleme ale unor astfel de dezbateri: una tehic-profesională şi, în strânsă legătură, una etică. Cea strict profesională ţine de faptul dacă se pot formula tele-diagnostice, diagnostice la distanţă, fără o cercetare nemijlocită  a subiectului. Chestiunea etică, aşa cum a fost definită de Asociaţia Americană de Psihiatrie, este că <a oferi o opinie profesională despre un individ bazându-te pe informaţii publice şi fără a-l examina personal> constituie un demers lipsit de moralitate (celebra Regulă Goldwater, după numele unui fost senator, candidat la preşedinţie în 1964, a cărui demnitate s-a considerat a fi fost lezată de astfel de diagnostice). Ceea ce urmăreşte, de fapt, Asociaţia este ca astfel de suferinzi să nu fie stigmatizaţi, fără să ia în consideraţie că unii pot accede la funcţii de care pot depinde o ţară  sau o lume întreagă. Profesioniştii în sănătate mentală îşi justifică evaluările făcute public prin aceea că, fiind vorba despre preşedintele Statelor Unite sau de oricare alt demnitar cu însărcinări importante, opinia lor clinică slujeşte securităţii naţionale. Şi, cum argumenta Dr. James Gilligan, <problema nu e dacă preşedintele Donald Trump e bolnav mental, ci dacă e periculos. Periculozitatea  nu e un diagnostic psihiatric”. În cazul Trump, conchid specialiştii, „datoria de a avertiza înlocuieşte neutralitatea profesională>”.

Ce s-a schimbat între timp? Simptomele s-au înmulţit vertiginos.