COMENTARIU Lelia Munteanu: "E foarte uşor să cerem populaţiei totul, iar noi să nu oferim mai nimic!"

Şi în Israel, covidul pare astăzi scăpat de sub control. Cifrele - mari - de noi contaminaţi zilnic au devenit nesigure, părând că bolnavii sunt contabilizaţi de nişte unii care nu se pot pune de acord. 

Un singur exemplu: marţi, la jurnalele de seară, televiziunile din Israel anunţau 459 noi cazuri de infectare cu SARS CoV2. Dimineaţa, pe site-ul Ministerului Sănătăţii fuseseră raportaţi 436. Pe Canal 12  erau 413. Încât te întrebi cine şi cum numără. În acest joc al aproximărilor, nu mai poţi avea pretenţia ca autorităţile să furnizeze o hartă a răspândirii epidemiei în ţară, pe categorii de vărstă. Şi acolo, pe ecrane, apar emidemiologi, ca să dea din umeri când sunt întrebaţi de ce un număr e mai mare decît altul. Nu mă pricep la cifre, ştiu însă că nici un număr nu capătă sens, dacă nu se ştie din ce alte numere e format.

Când abandonasem orice speranţă să mă dumiresc, pe Canal 12 a apărut imperturbabilul, paşnicul, lucidul Gabriel Barabash, fostul şef al spitalului Ichilov din Tel Aviv, fost Director General în Ministerul Sănătăţii. Omul pe care nimic n-a reuşit până acum să-l scoată din sărite, ţipa ca un apucat:

„Respectarea instrucţiunilor de către cetăţeni e doar o parte a luptei anti-corona. E foarte uşor să cerem populaţiei totul, iar noi să nu oferim mai nimic! Unde e contribuţia Guvernului?! De ce, după cinci luni de coronacriză, nu suntem capabili să tăiem lanţurile contaminărilor? După cinci luni, unde sunt anchetele epidemiologice? De ce un suspect trebuie să aştepte în izolare la domiciului trei-patru zile după ce e testat? Dacă nu locuieşte singur? De ce trebuie să mai aştepte alte trei-patru zile până primeşte rezultatul? Unde e Guvernul, după cinci luni de criză sanitară?! Nu mai vorbesc despre criza economică în care ne adâncim!".

De instrumentalizarea politică a covidului nu poate fi învinuit doar Executivul de la Ierusalim. Se practică şi la Bucureşti, la greu şi cu primitivismul propriu politrucilor de Dîmboviţa. Norocul israelienilor e că numiţii şi aleşii lor nu şi-au permis să adune averi, ca la noi, din suferinţa bolavilor. Mă întreb ce-ar fi fost atunci la gura lui Barabash.