COMENTARIU Lelia Munteanu: Klaus Magnus, în ceasul al doisprezecelea

Un ceas întreg a durat, la Palatul Cotroceni, „Şedinţa de evaluare şi prezentare (sau invers, n.m.) a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19”. (Componenţa celor prezenţi semnala că accentul se va pune pe situaţia critică a locurilor în terapia intensivă. Cele pe care  ministrul Sănătăţii chiar pornise prin ţară să le numere bob cu bob, ca în vremea lui Moş Ion Roată).

Dacă pe 11 martie Klaus Magnus ne invita „să demitizăm un pic boala”, de îndată ce a înţeles despre ce-i vorba („un inamic nevăzut şi foarte dificil de combătut”) a urmărit personal, cu îngrijorare, teatrul de operaţii al războiului anticovid.

Klaus Magnus a dat cifre – câte paturi la ATI per total, câte ventilatoare, câte monitoare, câte şi mai câte. (N-am aflat esenţialul: numărul personalului din linia întâi, dar în stilistica proprie comunicatelor de război ar putea să fie o informaţie clasificată pentru a nu demobiliza trupele).

„Autorităţile au activat şi au planuri clare, bine puse la punct”. (Asta îmi aminteşte de optimista formula-standard „inamicul o suferit o grea înfrângere şi are pierderi numeroase”). 

Ce mai lipseşte? Esenţialul: încrederea populaţiei, coeziunea socială (distrusă cu metodă) – fără de care nu poate fi câştigat nici un război.