COMENTARIU Lelia Munteanu: Lecţiile pe care trebuie să le înveţe autorităţile israeliene după evadările dintr-un penitenciar de maximă securitate. Loialitatea arabilor israelieni

Între timp, au fost prinşi patru. Din anchetarea lor s-au desprins câteva lecţii care trebuie învăţate de autorităţile de la Ierusalim, după acest eveniment catalogat de opinia publică drept ruşinos:

- În afară de planul evadării, cei şase nu au plănuit nimic. S-au bazat pe pe ajutorul populaţiei arabe.

- Un penitenciar pentru deţinuţi care prezintă pericol de securitate naţională (majoritatea arabi), n-ar fi trebuit, din capul locului, să fie  construit în nord, în mijlocul aşezărilor arăbeşti şi, mai ales, atât de aproape (10-20 de kilometri) de teritoriile palestiniene. (Abia acum se discută despre relocarea acestor penitenciare în deşertul Neghev).

- Planurile de constucţie ale penitenciarului Ghilboa există pe internet, postate de arhitectul mândru de opera sa.

- Condiţiile de detenţie ale arabilor sunt foarte permisive, în schimbul liniştii (fără revolte sau greve în închisori). Deţinuţii arabi, chiar şi cei cu risc pentru securitatea naţională, beneficiază de telefoane mobile (teoretic, interzise), televizor, internet, ţigări, mese îmbelşugate.

- În turnul de control al penitenciarului, aflat exact deasupra găurii de tunel prin care au ieşit cei şase, nu era nici un paznic (lipsă de fonduri în buget).

- Camerele de securitate ale penitenciarului au surprins momentul evadării, dar nimeni nu era în post să observe!

- Tunelul de evadare exista deja, în mare parte, de câţiva ani, în urma unei înercări eşuate de evadare. Autorităţile s-au mulţumit să acopere gaura tunelului, care pornea din celula acelora, cu o placă de beton – obstacol minor pentru nişte bărbaţi tineri.

- Practica sănătoasă de inspecţie fizică a celulelor nu mai era demult respectată. N-a fost nimeni care să constate că placa de deasupra tunelului fusese mişcată.

- Unul dintre evadaţi, cel mai notoriu, Zakaria Zubeidi, a fost mutat în celula din care a evadat, la cerere, cu o zi înainte. Cererea a fost aprobată imediat şi nimeni nu şi-a pus întrebarea de ce un membru al Fatah vrea să fie în aceeaşi celulă cu cinci membri ai Jihadului Islamic.

- Populaţia arabă nu numai că nu i-a ajutat cu nimic, dar a şi anunţat autorităţile atunci când i-a întâlnit. Se împărţiseră, aproape imediat după evadare, în trei grupe. Cei patru care au fost capturaţi au cerut localnicilor arabi adăpost, hrană, arme şi ajutor pentru a ajunge în Cisiordania. N-au primit nimic, cum nu primesc probabil nici ceilalţi doi încă neprinşi.

- Societatea arabă israeliană a luat atitudine publică împotriva arabilor terorişti.

Aceşti oameni de treabă şi de onoare sunt cei despre care vorbea Harari în eseul "Soluţia celor trei statute": arabii israelieni, cu drepturi parţiale, care o duc totuşi mult mai bine decît arabii fără cetăţenie israeliană. Le e mai greu să răzbească în viaţă comparativ cu evreii, dar nimeni (decât propria precaritate economică) nu-i împiedică, de pildă, să studieze în cele mai bune universităţi din Israel şi să-şi construiască un viitor mai bun într-un oraş mixt, cum sunt Haifa sau Jaffa. Nici un arab israelian nu-şi doreşte să aibă soarta palestinienilor din Cisiordania şi Gaza.