COMENTARIU Lelia Munteanu: "Maşina de Gafe" - vizită provocatoare în Asia

În calitate de preşedinte al Statelor Unite, Biden îşi transformă porecla pe care a căpătat-o în lunga sa carieră politică – "Maşina de Gafe" - în renume. „O gafă e atunci când un politician spune adevărul, un adevăr evident pe care nu ar trebui să-l spună". Celebra definiţie a a lui  Michael Kinsley a fost reamintită ieri de Peter Baker, corespondentul New York Times la Casa Albă, în contextul declaraţiilor liderului de la Washington de susţinere militară a Taiwanului, în conferinţa de presă comună cu premierul japonez Fumio Kishida.  

Cu sau fără scăpările lui Joseph Robinette Biden, adevărul evident e că vizita sa în Asia, prima de la preluarea mandatului, are drept obiectiv îngrădirea influenţei Chinei în regiune. Încurajat de faptul că a solidarizat Occidentul împotriva Rusiei, preşedintele Statelor Unite speră că va reuşi să solidarizeze şi vecinii Chinei împotriva acesteia.

Iniţiativa pe care o propune, Cadrul Economic Indo-Pacific (IPEF), o viziune economică vag articulată, este de fapt, aşa cum nu le-a fost greu să priceapă oficialilor de la Beijing, un instrument geopolitic menit să consolideze influenţa Statelor Unite în emisfera de est, în termenii pe care o deţin în emisfera de vest (Marea Caraibelor e supranumită "Mediterana americană").

Demersul e unul provocator şi greu de susţinut fie şi pe termen scurt, în contextul în care, pe plan intern, Biden se confruntă cu destule probleme economice, iar tabăra protecţioniştilor creşte. Nemaivorbind despre faptul că alegerile din noiembrie anul trecut au făcut din democraţi marii perdanţi, dându-le şanse solide republicanilor ca, peste cîteva luni, la alegerile intermediare din toamnă, să recâştige Congresul. China joacă deja cartea promisiunilor fără acoperire, comparând IPEF cu TPP (Parteneriatul Trans-Pacific, din care Trump, odată ales, a retras Statele Unite). "Cine nu are îndoieli cu privire la abandonarea tratatelor în stil american? Cine poate garanta că SUA nu îşi vor jefui aliaţii în timpul recesiunii?", se întreabă retoric, de pe acum, oficioasele chineze.

"Ideea că Taiwanul poate fi luat cu forţa" (Biden - ieri, la conferinţa de presă) acum, la umbra războiului din Ucraina, dovedeşte o îngrijorătoare superficialite în cunoaşterea gândirii strategice chineze, de tip wéiqí (joc cunoscut sub numele de go, în Japonia). Asta îmi aminteşte reflecţiile lui Kissinger ("World Order", Penguin Books, 2014):

"Abordarea americană e una pragmatică, pe când a Chinei e conceptuală. SUA nu au avut niciodată un vecin puternic şi ameninţător; China a trait tot timpul cu un adversar puternic la graniţă. Americanii sunt de părere că fiecare problemă are o soluţie; chinezii cred că fiecare soluţie e o cale deschisă spre o nouă serie de probleme. Americanii caută o rezolvare corespunzătoare circumstanţelor actuale, chinezii se concentrează pe transformările evolutive (...). Gândirea chineză este modelată în parte de comunism, dar adoptă din ce în ce mai pregnant ideile chineze tradiţionale - şi nici unul dintre aceste două aspecte nu le este familiar americanilor la nivel intuitiv".

De gustul ceaiului băut ceremonios cu premierul Fumio Kishida (foto) Biden îşi va aminti de îndată ce se va întoarce la Casa Albă, când va realiza că Strâmtoarea Taiwan îi grantează Japoniei rutele comerciale.