Şeici, dervişi, fachiri, nebuni după Allah – sufiţii (misticii islamului) sunt povestaşi fără pereche.
Cea mai frumoasă poveste sufită ţi-o scriu în palma stângă, acolo unde linia inimii se întâlneşte cu linia destinului.
… Ostenit de drum, cu chipul biciuit de nisipul deşertului pe care îl străbătuse, iubitul bate la poarta iubitei sale.
– Cine-i acolo?
– Eu!
– Nu-i loc aici şi pentru mine şi pentru tine…
Poarta rămâne ferecată.
Iubitul pleacă, împleticindu-se prin lume cu ochii închişi. Până uită tot ce învăţase, până iese de sub anestezia cărţilor, până începe să simtă durerea şi speranţa, până ochii i se deschid.
Se întoarce şi bate iarăşi la poartă. Recunoaşte glasul de care îi fusese dor cât de la Pământ la Pleiade:
– Cine-i acolo?
– Tu!
Şi poarta se deschide.