COMENTARIU Lelia Munteanu: Valea Nimicului

Doar regele Solomon, care le ştia pe toate, cunoştea şi limba pasărilor.  Pupăza i-a fost regelui sfetnic şi spion. I-a servit şi de mesager, atunci când a chemat-o din Sheba, din Arabia Dulce (Yemenul de astăzi), pe cea mai frumoasă femeie din lume, pe Regina Răsăritului.

Pentru că pupăza se orientează ca nimeni alta şi niciodată nu greşeşte drumul, preşedintele Shimon Peres (fie-i amintirea o binecuvântare) a declarat-o pasărea-simbol a statului Israel.

Păsărarii o ocolesc: e trufaşă şi clevetitoare. Trage mereu cu urechea la ceea ce vorbesc oamenii.

În secolul al XII-lea, marele mistic sufit Fariduddin Attar a aşezat pupăza în fruntea păsărilor, în călătoria lor spre Simurgh (numele persan al păsării Fenix, dumnezeul lor). Stoluri de păsări felurite au pornit din Orient, întunecând orizontul, într-o călătorie care le-a purtat, din poveste în poveste, prin Valea Căutării, Valea Iubirii, Valea Cunoaşterii, Valea Detaşării, Valea Unităţii, Valea Uluirii şi Valea Nimicului - până la tronul Simurghului.

Multe, cele mai multe au pierit pe drum. În faţă dumnezeului lor, au ajuns doar 30. Adică si-murg, ”treizeci de păsări”, în persană. Morala mistică a poveştii este că acela care caută găseşte ce caută în sine însuşi.

… Nu pare că mă voi urni curând din Valea Nimicului, după ce am zăbovit prea mult pe Tărâmul Uluirii. Poate că sunt una dintre păsările sortite să rămână pe loc.

Scăldate în praful acestei patrii, nădejdile mele au năpârlit. Fac ciocul tot mai mic. Mă retrag în găoace, cât să nu mă împiedic de mine şi să mă scot din sărite.