COMENTARIU Liviu Mihaiu: De ce nu îmi voi da copilul la şcoala izolatra a lui Rafila, Anisie şi Iohannis

Primul motiv este unul istoric. Sistemul nostru de învăţământ este pur şi simplu Nefrecventabil. Al doilea ţine de noile condiţii de neacceptat pentru educaţia oricărui copil, pe care-l vreau mai degrabă un spirit liber decât tobă de carte. În fond, câtă materie mai ştiţi din şcoala generală!? Jur, 10% e mult. 

Aflată într-o paradigmă comunistoidă şi azi, cu profesori depăşiţi pedagogic, satrapi axaţi pe obedienţă, şi majoritatea bolnavi de nervi, educaţia românească a rămas fix la ce-mi spunea o studentă zilele trecute: „Orice altceva decât ce-a predat profa în liceu era depunctat la orice examen!” Iar asta a fost valabil pentru foarte multe generaţii. Conformismul mnemotehnic. Obedienţa în raportul elev-profesor.

De-aici şi lipsa noastră endemică de reacţie civică şi deposedarea programatică de tentaţia observaţiei critice în raport  cu dogma. Asta ne-a predestinat comportamental drept poporul auto-recunoscut de mămăligari fără capse funcţionale.

Despre parametrii analfabetismului nostru funcţional aţi auzit cu toţii. Despre studenţii care nu ştiu să scrie corect româneşte, aţi auzit, desigur, şi despre ei. Despre noi, ca fiind poporul cu cele mai puţin cărţi citite şi cumpărate din UE, iar aţi auzit. Şi n-aţi făcut nimic. Poate nişte petiţii online.

Să ne-nţelegem, zic. Eu am apucat numai şcoli de stat. Am crescut cu rigla la palmă. Şi cu obligaţia de a învăţa totul pe de rost. Şi cu ameninţarea cu „nota la purtare”. Şi cu babe care ne scârţâiau creierii cu creta pe tablă la ora de chimie. Copiii mei au trecut prin toate formele de educaţie: privat şi de stat; herd schooling şi home schooling. Aşa că am cu ce experienţă să scriu, chiar dacă nu sunt medic, aşa cum adesea le place conformiştilor să contra-argumenteze. Aleg pentru copilul meu de 9 ani bunăoară, contra-modelul celuia în care am fost eu crescut.

De la Jean Piaget până la Sir Ken Robinson încoace fericirea elevului şi educaţia personalizată adaptată diagnosticului vocaţional este cheia. 

La noi cheia este perpetuarea masochistă a aceluiaşi sistem declarat Falit.

„Un învăţământ adevărat trebuie să dea pondere egală artelor, disciplinelor umaniste, educaţiei fizice... Dacă ţii copiii pe scaun, oră după oră, să facă muncă măruntă de funcţionar, nu te mira că încep să se foiască. Copiii, cei mai mulţi din ei, nu suferă de vreo afecţiune psihologică. Suferă de... copilărie. Dacă poţi aprinde scânteia curiozităţii într-un copil, el va învăţa fără alt sprijin, foarte adesea. Curiozitatea e motorul reuşitei. Vedeţi, la urma urmei educaţia înseamnă învăţare. Dacă nu se produce învăţarea,nu se produce nici educaţia. Lumea discută mult despre educaţie, fără a discuta despre învăţare. Rostul educaţiei e ca lumea să înveţe... Asta-i tot.”, spunea acest guru al Educaţiei, Sir Ken Robinson. 

Peste depresia cu care veneam în educaţie deja, acum se mai adaugă una. Cea a încarcerării protecţioniste medical. Voluptatea dictaturii izolaţioniste a întregului popor a reapărut şi are mulţi adepţi. 

Dacă în vremuri de normalitate sanitară, când se discuta numai despre wc-urile din curte, subfinanţarea cronică şi telefoane mobile în şcoală, educaţia formală era deja un instrument de control şi ajustare a gândirii, de dezumanizare, de ascultare pregătitoare pentru sclavia adultă – ca principal deziderat profesoral – acum distopia izolatră mai vine cu încă o cocoaşă.

În urmă cu vreo două luni, la excepţionala emisiune al lui Cătălin Ştefănescu, Garantat 100%, a fost invitat profesorul de psihologie clinică şi laureatul Pulitzer, Andrew Solomon, care spunea: „Să nu cumva să numărăm, la un moment dat, post pandemie, mai mulţi sinucigaşi decât morţi de covid”. El numea fenomenul iscat: „double depression”.

Iar Omul in charge cu controlul pandemic din Israel – ţara cu sistemul medical cel mai avansat din lume – spunea pentru Times of Israel:

„Trauma socio-economică ar putea fi mai mare decât cea medicală”. Şi, la ora la care vorbim, în ranking-ul cauzelor mortalităţii mondiale, sinuciderile vin imediat după cele de covid, care, ştim cu toţii că, în multe ţări, printre care şi România, sunt umflate ca într-un adevărat plan cincinal ceauşist. Suntem acolo.

Filosofia acestui guvern a oricărei discuţii imperios necesar inteligente despre managementul crizei pandemice este descrisă foarte bine de europarlamentarul şi prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan: 

„Dacă ar fi după mine, cei care afirmă public că pandemia de Covid-19 este o invenţie, un fenomen supraestimat, ar trebui să răspundă penal. În momente critice, care ne pun viaţa în pericol, sunt în primul rând un om, nu un apărător al libertăţii de exprimare.” (Libertatea)

Iar dacă ne întoarcem la şcoală, profesorul Rafila recomanda deunăzi ca odraslele noastre să poarte mască nu numai la clasă, ci şi acasă, dacă există bătrâni prin reşedinţă. Asta în timp ce OMSeul nu recomandă purtarea măştii pentru copiii mai mici de 12 ani. 

La noi însă, prin această suveică a interdicţiilor, se însaturează încă o traumă prin care copiii noştri să îngroaşe procentul de sinucigaşi, depresivi şi psihopaţi.

 Ştim că ceea ce lipseşte cu desăvârşire elevului de astăzi este Motivaţia Învăţării. Şcoala a devenit „nerentabilă” demult. Acum, în epoca în care actualul guvern pune botniţă profesorilor, iar pe elevi îi bagă în cuşti de siguranţă, şcoala va deveni un calvar în care motivaţia principală va fi fuga. De al Aristotel incoace "Omul este un animal social". În formatul "şcoala ca o cuşcă” viitorul om va deveni un joker anti-social. 

Asta în timp ce, în unica Suedie, cu a sa abordare laissez-faire, contestată de unii, lăudată de alţii, şeful epidemiologist, arafatul lor, Anders Tegnell, spunea:

„Open schools and No masks!” Iar şcoala se face în Suedia mai mult în aer liber. Peripatetic şi aristotelian, nu „pepsiglasian”. 

Dar, nu-i aşa, noi nu suntem Suedia. Noi suntem ţara în care ieşitul din rând al lui Cristi Puiu a fost prilej de linşaj naţional. În care milioane de „noi scriitori” ies din irelevanţă prin mânuirea ciomagului de socializare. În care dobitocii sunt majoritari şi aleg incompetenţi. 

Iată ce spune profesorul universitar de drept cocnstituţional, Ioan Stanomir, într-un articol numit: „Pandemia la români. Datoria Supunerii”: 

„Criza pe care statul român nu pare în măsură să o administreze altfel decât prin ameninţări şi noi interdicţii dezvăluie, dincolo de retorica propagandei, modul de a fi şi de acţiona al autorităţii în patria noastră. Statul român nu s-a întemeiat şi nu s-a revendicat de la o logică a contractului civic şi a consimţământului. Maniera sa de a se raporta la cei care îi erau supuşi pornea de la premiza fondatoare a supunerii: rezerva, îndoiala, critica erau tot atâtea chipuri ale nesupunerii.”

Singurul lucru care ne mai mişcă este imensa milă pentru toţi copiii, copilaşii şi adolescenţii obligaţi să-şi înceapă viaţa cu un coşmar. Şi credem că acum, înaintea debutului anului şcolar, e un moment bun să ne gândim la opţiunile alternative din educaţie. Copiii pot fi puşi la adăpost iar retragerea lor din sistem nu e un act de curaj şi nici un moft hipiot, e o alegere de conştiinţă care, încetul cu încetul, va deveni datorie. Copiii nu aparţin statului falimentar, nici măcar părinţilor lor. Îşi aparţin lor înşişi.

Iar aici, ONG-urile de gen „Salvaţi Copiii” ar trebui să protesteze, nu doar să culeagă o căciulă de bani pentru manualele celor defavorizaţi. Pentru că, din această toamnă, toţi copiii vor fi defavorizaţi! 

De aceea sunt de acord cu cel mai strălucit ministru al Educaţiei pe care l-a avut România, Mircea Miclea. Un om pe care fostul inspector şcolar, Klaus Iohannis, ar fi trebuit să-l aibă demult consilier. Şi ghiciţi! Nu-l are. De ce!? Că el e şeful. Şi şeful la români ştie întotdeauna mai bine. 

„Guvernul, din păcate gândeşte ca un analfabet funcţional. Ar putea să se uite în altă ţară, de exemplu în Marea Britanie s-a alocat pentru învăţământul remedial, din această vară, 1 miliard şi jumătate de lire sterline, adică pentru ca elevii să recupereze rămânerea în urmă datorită pandemiei. Dacă guvernul nostru nu înţelege că viitorul este al unui învăţământ hibrid – online şi faţă în faţă – atunci ar trebui să demisioneze sau să înceapă să gândească faptul că este în secolul XIX, nu este în secolul XXI. Este clar că nu le pasă de copii…” 

Eu îl cred pe Miclea şi voi folosi exclusiv home schooling-ul de la  https://redesignngo.com/, chiar dacă riscă să nu înveţe pe de rost Mihai Eminescu... aşa cum îmi sugera cineva. Şi nu vreau să ia note mari. Şi nu vreau să fie premiant. Într-o şcoală orwellină în care în maximum o lună de zile vor reîncepe revoltele în şcoli. 

Sunt unul dintre oamenii care cred că ne conduc nişte proşti care întreţin prin ură românul împotriva românului. Iar frica îi face nişte proşti şi mai periculoşi. Nimeni nu e în stare să fie Pacificatorul de care avem nevoie. Educatorul, cu atât mai puţin, deşi avem în fruntea ţării un profesor. 

Însă, vorba lui Voltaire: „Este dificil să eliberezi proştii din lanţurile pe care le venerează.”