COMENTARIU Marius Oprea / Aşa arată ”România normală” a lui Iohannis. Cum ieşim din ea?

Încrîncenarea cu care Klaus Iohannis a vrut să scoată PSD de pe scena politică, să-l distrugă de tot, să scape ţara de ”ciuma roşie”, de ”pee-see-dee”, a dus în mod paradoxal la întărirea şi creşterea partidului, fără ca acesta să aibă la cîrmă un lider charismatic, ori ca partidul să fi ieşit în evidenţă, prin acţiuni inteligente din opoziţie. Mai degrabă, n-au făcut nimic – deci, nici greşeli. Ceilalţi şi-au rupt singuri gîtul. ”Ceilalţi” fiind preşedintele Iohannis şi pupilul său, Cîţu. N-a fost nicio filosofie să-i laşi pe cei din coaliţie, USR şi PNL să se macine reciprioc, la umbra voinţei prezidenţiale, unde aceasta nu suportă să crească nici iarba, darămite vreun lider cît de cît credibil. Şi să se distrugă astfel reciproc, ”pas cu pas”. Dar acum e momentul în care ceva trebuie pus în loc.

Şi aici e marea problemă: România, în ultimii ani ai regimului Iohannis, nu a mai putut da lideri credibili în faţa oamenilor. În istoria recentă, am avut trei regimuri – Iliescu, Băsescu şi cel actual – şi doar o administraţie, Constantinescu. Adevărate ”dictaturi de catifea”, care au excelat în manipulare, infiltrare şi aservire cu ajutorul utilizării excesive a ”serviciilor” ori a altor pîrghii de forţă, sau prin mituire şi intimidare a inamicilor politici, ”regimurile” au slăbit statul de drept, prin compromiterea ”clasei politice” în ochii românilor, pînă la un nivel apropiat de zero. Şi implicit a unui pluralism politic real.

Dar ceea ce Iliescu şi Băsescu n-au îndrăznit decît să sugereze, Iohannis a spus-o de-a dreptul, de mai multe ori – că doreşte scoaterea unui partid, principalul partid de opoziţie, PSD, de pe scena politică. A spus-o şi la finele lunii noiembrie a anului trecut, în plină campanie electorală, fără să ţină cont, a cîta oară, că amestecul său politic e unul neconstituţional: ”pe 6 decembrie, îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie, în sfîrşit, definitivă”. N-a fost să fie.

Partidul Social Democrat a jucat, după ieşirea de la guvernare a USR-PLUS, cinic - dar impecabil, pentru ei. A împiedicat votarea moţiunii useriştilor, care s-au aliat cu AUR în încercarea demiterii lui Florin Cîţu: dacă trecea acea moţiune, coaliţia de dreapta de la guvernare se putea reface. Au promovat, cînd momentul s-a copt, propria moţiune, în care inclusiv USR-ul a fost făcut praf, dar a votat-o. Şi n-au mai rămas, în momentul de faţă, pe cîmpul de bătălie, decît două oştiri: liberalii şi pesediştii. Restul nu mai contează, pentru un nou guvern, AUR n-a contat niciodată şi USR-ul, evident, a pierdut orice şansă de a reveni la Palatul Victoria, după războiul sîngeros cu liberalii.
  
De fapt, singurele discuţii pentru un guvern cu o reală putere se pot purta doar între liberali şi social-democraţi. Că primii ”au votat” că nu vor avea niciun dialog, nicio alianţă cu PSD-ul, nici nu contează, ce votează ei dimineaţa, poate schimba Iohannis două ore mai tîrziu. Iar acum situaţia s-a schimbat: tocmai greşelile preşedintelui, care a purtat un război pe două fronturi, şi cu useriştii şi cu Ludovic Orban, l-a adus în situaţia de a fi rămas singur, într-o situaţie fără ieşire: fără guvern, în faţa covid-ului, iernii, scumpirilor. Şi nu e chiar atît de prost încît să nu-şi dea seama că toate nemulţumirile îi vor fi lui aruncate în faţă, pentru că numai el a mai rămas vizibil, pe toată linia frontului. Cîţu a căzut. E mort şi politic, pentru că toată lumea nu-l vede decît drept ce e: o păpuşă a lui Iohannis.  

Astfel încît, lui Klaus Iohannis nu-i mai rămîne decît o cale. Să se recunoască înfrînt şi să negocieze cu PSD. El declara, în 24 noembrie 2020: ”Am datoria faţă de toţi românii, indiferent de opţiunile lor politice, să spun lucrurilor pe nume, pentru că miza este una uriaşă – destinul României de mîine. Ţara noastră a fost puternic afectată ani la rînd de corupţia şi incompetenţa guvernelor PSD, care au blocat dezvoltarea, nu au investit în infrastructură şi au direcţionat fondurile publice către clientela de partid. Nicio reformă nu a fost dusă pînă la capăt în România, nicio reformă care s-a dorit reală nu a scăpat nesabotată de PSD. Clientelismul promovat la nivel de politică de stat şi indiferenţa faţă de problemele sistemice acute au dus România în punctul în care statul era în pericol să nu îşi mai poată îndeplini misiunea sa fundamentală: aceea de a proteja sănătatea şi drepturile cetăţenilor”. E exact ce se întîmplă acum! ”Ei bine, acest lucru trebuie să înceteze! Este timpul ca, uniţi, cetăţenii acestei naţiuni şi forţele politice reformatoare, împreună cu mine, să intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare a ţării noastre. Este timpul să construim România Normală!”. Proiectul său a eşuat lamentabil. Se vede, peste tot în jurul nostru şi mai ales în dreapta eşichierului politic, care a căzut în aceste zile undeva la 30%, cît au la un loc PNL şi USR.

Acum, nu ne mai dorim deloc o ”Românie Normală”, dacă aşa arată ea, la un an de la discursul preşedintelui Iohannis, vrem să ne întoarcem la aia defectă, cum a fost. Şi nici măcar asta nu se poate, fără ”pee-see-dee”. Nimeni nu ne-a adus aici, nicio minte luminată a opoziţiei, nici filmările cu telefonul ale lui Simion de la AUR şi nici panseurile lui Ciolacu. Ci doar Klaus Iohannis. Contrar voinţei lui, realist vorbind, nu putem să ieşim din ”România Normală”, decît dacă vrea PSD-ul să ne scoată din ea. Fiecare zi în această Românie a lui Iohannis şi Cîţu e plătită cu vieţi omeneşti şi, în opinia mea, avem în momentul de faţă un singur potenţial premier care ar putea scoate ţara cel puţin dintr-o parte a crizei, cea medicală: Alexandru Rafila.