COMENTARIU Marius Oprea / Comemorarea lui Corneliu Coposu la Cluj sau atunci cînd memoria doare

La Cluj, s-a desfăşurat joi şi vineri ”Gala Corneliu Coposu”, organizată în cea de-a cincea ediţie a sa de Fundaţia ce poartă numele Seniorului, prezidată de Andrei Ionuţ Gherasim, ani de zile şef de cabinet şi consilier personal al fostului lider al opoziţiei democratice din Româna (el însuşi nepot direct al lui Ilie Lazăr, cel mai apropiat colaborator al lui Iuliu Maniu). Alături de Ana Blandiana, de Doina Alexandru, cea care a fost ”vocea Europei Libere”, de Ruxandra Cesereanu, Virgiliu Ţârău şi Cornel Jurju a fost o sală plină, atît la dezbaterea care a avul loc la Biblioteca Centrală Unievrsitară din Cluj, cît şi la decernarea premiilor pentru concursul de eseu, organizat de şapte ani încoace de către Fundaţie, urmată de un concert caritabil, susţinut de violonistul Gabriel Croitoru şi de fiica sa, Simina.

Am revăzut chipuri vechi, cunoscute din perioada ”romantică” a rezistenţei ”de stradă” faţă de ”neocomunism”. Parcă m-am întors, pentru două zile, în anii ’90. A fost un remember emoţionant, dar dureros. M-a impresionat, de pildă, profesorul de istorie Nedelcu, venit tocmai dintr-o comună argeşeană, învecinată cu Nucşoara, să participe la ”Gală” şi, asemenea lui, mulţi oameni obişnuiţi, care par să fi păstrat mai vie memoria lui Corneliu Coposu, decît foştii lui camarazi politici din Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat. Dintre foştii parlamentari ai partidului, nu i-am văzut la acest eveniment decît pe Sorin Lepşa şi Teodor Dunca. Se pare că aceia care au fost pe listele de parlamentari ai PNŢCD, n-au făcut-o pentru a urma idealul politic al lui Corneliu Coposu, ci mai degrabă pentru ei înşişi. Prin acest gest au mai infirmat o dată portretul ideal al politicianului creionat de Senior: „politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare al intereselor proprii. Serviciile pe care le aduce, dezinteresat, trebuie să servească poporul, comunitatea, interesele generale. Am cunoscut şi detestat, din prima tinereţe, materialismul istoric şi dialectic, concepţiile marxiste, tezele lui Engels, isprăvile lui Lenin.” Acum, că nu mai au nimic de cîştgat, nu-i mai intetresează nici moştenirea politică a Seniorului, nici comemorarea lui. L-au scos din memorie.

Aidoma acestor moştenitori nedemni ai lui, din păcate, aşa cum a spus Ruxandra Cesereanu, noile generaţii nu mai ştiu nici ele mare lucru despre Corneliu Coposu. Ruxandra a povestit că, înainte de ”Gala Coposu”, a avut o discuţie cu studenţii ei de la Fillologie, unde conduce un curs despre Gulag şi literatura rezistenţei. I-a întrebat direct pe cei 80 de studenţi din amfiteatru, cine ştie ceva despre Cornelu Coposu. Numai doi au ridicat mîna.

Cuvintele ei mi-au dat dimensiunea reală a alienării pe care inclusiv aşa-numita ”societate civilă” o trăieşte în prezent, în raport cu moştenirea comunismului. Ceea ce spunea Ana Blandiana, care vorbea cîndva despre ”memoria ca formă de justiţie”, pare să nu mai aibă vreo acoperire, de vreme ce purtătorii acestei memorii se numără de fapt pe degete. Din foştii deţinuţi politici mai sînt în viaţă cîteva sute şi activi, cîteva zeci. Cei care sînt interesaţi de zestrea şi moştenirea lor, asemenea. Între ei, se numără Cornel Jurju, susţinut de Fundaţia ”Corneliu Coposu”, inclusiv prin concertul caritabil organizat la finele Galei, să adune fondurile necesare pentru a organiza un traseu turistic şi a reface casa lui Teodor Şuşman, lider al rezistenţei din munţii Apuseni.

Am avut o strîngere de inimă şi faţă de modul ”selectiv” în care funcţionează memoria: deşi s-a vorbit la Gală mai mult de o oră despre grupul de rezistenţă al lui Şuşman, urmat în munţi de copiii lui, de asemenea ucişi de Securitate, dar nu s-a spus un cuvînt despre eforturile mele, ale lui Gheorghe Petrov şi ale echipei noastre de arheologi de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, de a-i căuta şi găsi în cele din urmă pe 23 iunie 2010 osemintele, aruncate după împuşcarea lui într-o rîpă din apropiere de Răchiţele. După ce că sîntem puţini, ne mai dezbină şi orgoliile.

În plan politic, cine-şi mai aduce aminte de lecţia lui Corneliu Coposu? O scrie Ionuţ Andrei Gherasim: ”Mulţi l-au plâns, dar puţini l-au înţeles! Ar fi trebuit să fie un exemplu pentru noi toţi, pentru că, dacă era aşa, eram acum departe. A fost, cu siguranţă, cel mai important reper al rezistenţei şi al demnităţii naţionale în faţa urmaşilor comuniştilor şi bolşevicilor instalaţi la putere pe 22 decembrie 1989. Şi-a iertat călăii, şi-a iertat adversarii, a dat dovadă de toleranţă şi înţelegere pentru multe lucruri de neînţeles pentru marea majoritate. A iubit tinerii, fiind convins că ei vor fi cei care vor ridica din nou această naţie! În Testamentul său, ne-a lăsat convingerea şi speranţa că binele va învinge, dacă ştim şi înţelegem ce înseamnă credinţă, jertfă şi luptă pentru un ideal şi pentru o cauză!”
Ei bine, se pare că nu prea mai ştim – şi aceasta e partea dureroasă a memoriei, atîta cîtă mai e şi ea, înghesuită între facturi şi preţuri.

Gala Corneliu Coposu mi-a oferit însă şi mari bucurii, pe lîngă tristeţea constatărilor de mai sus. Mi-am revăzut vechi prieteni şi mi-am făcut unii noi, precum profesorul de istorie de la Nucşoara. Şi mai ales, i-am văzut împreună, pe scena Filarmonicii din Cluj, pe ÎPS Andrei Andreicuţ, mitropolitul ordodox al Clujului, alături de PS Claudiu Lucian Pop, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, ambii evocîndu-l emoţionant pe Corneliu Coposu. Apoi, stînd pe scaune alături, în primul rînd, la concertul caritabil, ascultînd împreună muzica lui Enescu şi rostind tot împreună rugăciunea dinaintea începerii cockteiulului, oferit de organizatori, la finalul Galei ”Corneliu Coposu”.
Memoria nu doare întodeauna – ci doar atunci cînd e termen de comparaţie cu prezentul.