COMENTARIU Marius Oprea: George Washington a căzut. Corect politic e să dărîmăm şi statuia lui Mihai Viteazul, pentru că a avut robi ţigani

Modelul acesta de impunere a unui nou set de reguli şi valori sub presiunea străzii care se desfăşoară acum în Statele Unite este cel al ”revoluţiei culturale” din China lui Mao. Pornind de la pretextul morţii lui George Floyd, el se află în plină desfăşurare şi a depăşit cu mult caracterul unui protest de stradă faţă de o arestare brutală, care dus la moartea unui afro-american. E un război în toată regula, pe fronturi diverse, cu trecutul, cu miturile fondatoare ale statului american, cu democraţia americană însăşi. Cei care îl poartă sînt grupuri diverse, pe care le uneşte un crez comun: vor să schimbe lumea în care trăiesc, din temelii. Vor revoluţie.

Şi o vor face, pentru că autorităţile sînt paralizate în faţa lor. Ei sînt ”Omul nou” american, care are în genere o educaţie superioară ”de stînga”, nu mai acceptă şi nu mai împărtăşeşte nicio idee a părinţilor, pe care-i contestă şi le neagă orice realizare, iar pentru el ”visul american” e o minciună care a fost spulberată de profesorii neomarxişti radicali de la colegiu. A crezut şi şi-a însuşit toate sentinţele lor şi a devenit intolerant, ca şi ideologia în care a ajuns să creadă, neavînd habar însă de istoria şi eşecul atît de dramatic şi de sîngeros al marxismului din Europa. Sau dacă acestea se aduc în discuţie, vorbeşte despre ”accidente” şi ”comploturi imperialiste”, care au săpat şi distrus temeliile socialismului. ”Omul nou” american a devenit incapabil de dialog şi stigmatizează cu o mare uşurinţă pe cei care nu sînt în accord cu el, ori nu fac parte din acelaşi ”grup select” de discuţii. Restul sînt conservatori rasişti, misogini, mizantropi, xenofobi, sexişti etc., cu care e nedemn să te amesteci, pentru că fac parte din categoria profund incriminată de persoane ”incorecte politic”. Şi, mai nou, nu există pedeapsă prea mare pentru o asemenea vină.

”Omul nou” al mileniului, atît de visat şi clamat de propaganda comunistă, din China pînă-n RDG şi din URSS pînă-n Angola în anii ’80 s-a născut, în sfîrşit. În America. El distruge statui cu frenezie, ca un început al unei profunde ”revoluţii culturale” neomarxiste, mascate de pretextul înlăturării ”simbolurilor sclaviei”. Îi vine uşor să o facă: a învăţat în şcoală că aşa e corect şi că, de fapt, lumea în care trăieşte este fundamentată pe falsuri şi minciuni, pe idoli care au fost de fapt criminali. La fel de răi ca naziştii. Doctorul de origine română Martin S. Martin, un bun cunoscător al sistemului educaţional din Statele Unite remarca recent, într-un interviu, ”atitudinea anti-americană instalată în minţile lor de profesorii neomarxişti din colegii şi universităti”. În şcolile de stat, demult ”nu se mai recită în fiecare dimineaţă, cum era regula, jurămîntul de loialitate pentru Statele Unite. Sînt mai multe pagini în noile manuale în care este criticat genocidul american împotriva indienilor şi sclavia, decît cele care descriu meritele pionierilor, exploratorilor, inventatorilor, Părinţilor Fondatori, marilor industriaşi, eroilor naţionali. Thomas Jefferson şi George Washington sînt criticaţi, fiindcă au fost proprietari de sclavi, nu lăudaţi pentru ceea ce au făcut, pentru prima dată în istoria lumii”. Profesorii de liceu care nu sînt cu adevarat ”convinşi de superioritatea ideilor de stînga”, spune Martin, mimează măcar, pentru a fi în ton cu lumea, această aderenţă la ele şi, în genere, ”e mai de bon ton să fii anti-american decît patriot, să fii de stînga, decît conservator”.

”Omul nou” american are la îndemînă internetul, o armă pe care o mînuieşte cu măiestrie şi care îi oferă un ”cîmp tactic” imens, în care grupuri mici pot mobiliza cu success şi rapid mulţimi de oameni, în sprijinul unei acţiuni care în urmă cu două-trei decenii ar fi părut o blasfemie îngrozitoare, dar care acum e ”mainstream”. Acestor tineri ”mileniali”, neomarxişti furioşi, li se alătură, spune Martin, şi un alt tip de ”om nou” american, mai bine spus ”noul prost” american, cu o pregătire mediocră, cu o mentalitate de asistat, nemulţumit de tot şi de toate, dar care tocmai de aceea răspunde imediat şi cu un entuziasm violent cînd e să ”dărîme” lumea veche de care e nemulţumit, pentru a face loc celei noi, care-i promite totul pe tavă. Între cele două mari categorii de mai sus, se află activiştii de profesie, ai tuturor cauzelor posibilie – de la ecologişti radicali, la gay-pride şi feministe.

Ei, aceşti ”oameni noi” americani sînt cei care au dărîmat statuia lui George Washington din Portland. Dar nu numai pe aceasta. În războiul cu statuile au căzut şi Wolfgang Amadeus Mozart sau Leonardo Da Vinci, Mahatma Gandhi, sau, cu totul inexplicabil şi fără motiv (altul decît cel care vizează extinderea acestui război spre înseşi fundamentele democraţiei americane), bustul lui Abraham Lincoln, cel care a realizat eliberarea negrilor din sclavie: acestuia, după ce a fost vandalizat, i s-a dat foc la Chicago. Autorităţile nu intervin, pentru că n-ar fi ”corect politic” să o facă. Dimpotrivă, virsul distrugător a intrat în Congres, unde s-a cerut desfiinţarea muzeelor naţionale Jefferson şi Washington, Părinţii Fondatori, pe motiv că ”au avut sclavi”. Vestita Nancy Pelosy s-a alăturat cu inconştienţă ”mainstream”-ului distrugător, cerînd ca 11 statui să fie înlăturate din Capitoliu, pe acelaşi motiv. Dacă republicanii vor pierde alegerile şi le vor cîştiga democraţii, permisivi şi apropiaţi de mişcările radicale, care şi-au extins şi ei lupta de la corectitudinea politică la dărîmarea statuilor, în anul 2021 de ”visul american” se  va alege praful. El va fi înlocuit cu o dictatură vindicativă a străzii, care va impune noi valori, reguli, norme şi principii de convieţuire, pe care guvernul federal nu va face decît să le legifereze, pentru că aşa e ”corect politic”. 

Furia a trecut şi oceanul: în Belgia, au fost profanate şi se cere îndepărtarea statuilor lui Leopold al II-lea, regele care a anexat ”şi a exploatat” Congo-ul din inima Africii. Noi, slavă lui Dumnezeu, sper că sîntem departe de toată această nebunie, care e greu de imaginat că ne-ar putea cuprinde: nu văd pe nimeni în stare în România, deocamdată, să dărîme statuia lui Mihai Viteazul de la Universitate, pentru că a avut robi ţigani. Încă. Deşi, nu ştim ce ”ordin pe unitate” vor primi campionii ”corectitudinii politice” de pe meleagurile noastre. 

În Statele Unite, Marea Britanie şi Europa occidentală, toate aceste acţiuni sînt pornite de grupuri care acţionează şi se mobilizează pe facebook. De pildă, cei ce au dărîmat statuia lui George Washington în Portland fac parte din două grupuri: unul, ”Rose City Justice” se defineşte pe pagina sa de facebook ca fiind dedicat ”sensibilizării oamenilor şi reformării sistemelor care au fost aplicate pentru a discrimina comunitatea neagră”. E un grup privat (poţi vizualiza postări sau primi mesajele lor numai dacă eşti admis în grup), a fost  fondat pe 5 iunie de trei administratori, şi ei anonimi şi are deja 3.383 membri. Al doilea, ”Lavender Caucus” e o mişcare de  lesbiene, gay, bisexuali, transgender, intersex & questioning, care îşi propune să stabilească ”legături mai bune cu mişcarea muncitorească”. Acest grup LGBTQ au şi o ”declaraţie de misiune” pe pagina lor de facebook:  ”misiunea noastră e de a îmbunătăţi viaţa oamenilor care lucrează şi a familiilor lor şi de a realiza o mai mare justiţie socială şi economică. Credem şi vom lupta pentru o societate dreaptă”.  Cele două grupuri care visează ”o lume mai bună” (pe care noi am şi cunoscut-o şi de care abia am scăpat în 1989) au organizat mai întîi o  dezbatere la Jefferson High School, unde şi-au împărtăşit experienţele proprii cu privire la rasism şi discriminare, apoi, la lăsarea serii, s-au adunat la statuia de bronz a lui Washington. Mai întîi, au înfăşurat capul monumentului într-un steag american şi au dat foc steagului, spre bucuria din mormînt a lui Ossama Bin Laden. Noaptea, au dărmînat-o.

America a intrat într-o fază gravă de ”tulburare bipolară”, o boală psihică destul de serioasă. De la faza de depresie, a trecut acum la faza de dispoziţie crescută, iar aceasta este considerabilă, transformată de-a dreptul într-o manie distrugătoare, cînd ”individul se comportă sau se simte anormal de energetic, fericit sau iritabil”, cînd ”indivizii adesea iau decizii nu prea gîndite, fără a lua prea mult în seamă consecinţele”. Aşa e definită această boală psihică maniacală, de care a fost atinsă ”cea mai solidă democraţie”. În multe cazuri, consecinţa finală a tulburării bipolare, acută şi netratată la un pacient este suicidul.