- Home
- Editorialiștii
- (12.02.2021, 08:20)
COMENTARIU Marius Oprea. În 2021 murim săraci, dar vaccinaţi
În 2021, vom avea un buget auster. S-a tăiat de peste tot, se vor face economii. Salariile şi pensile îngheaţă. Cu alte cuvinte, s-a instalat criza economică post-pandemie, deşi pandemia Covid-19 este încă departe de a fi eradicată şi de a-şi fi produs în întregime efectele ei economice şi sociale.
Urmărește
1667 afișări
În bugetul anunţat, se taie 11,9 % de la sănătate şi în genere, cam toate sectoarele (în afara serviciilor secrete) înregistrează scăderi ale alocărilor bugetare, cu excepţia Serviciului de Protecţie şi Pază, ”Garda Pretoriană” care, la o adică, îi protejează pe demnitari de furia poporului (că atacuri teroriste nu s-au văzut pe la noi), al cărui buget creşte şi în acest an.
Ca întodeauna, cei care vor purta povara crizei sînt săracii. S-ar putea spune că, guvernanţii, precauţi, caută să se protejeze de posibila lor furie. Pentru că săracii vor deveni şi mai săraci. Preţurile cresc deja simţitor, la toate produsele: de pildă, la magazinul de la care cumpăr eu, cel mai ieftin ulei, care costa acum cîteva luni 4,29 lei litrul, s-a făcut 5,39 lei. Şi aşa mai departe, la toate produsele – o creştere în medie cu 15-20%, în funcţie de categorii. Am fost anunţaţi (am şi văzut deja la raft) că vor creşte preţurile la pîine, din cauza secetei şi a producţiei mici de grîu de anul trecut. Dar veniturile au rămas aceleaşi, în cel mai bun caz – cel în care oamenii au reuşit să-şi păstreze locul de muncă.
”Bogatul nu crede celui sărac”, spune o vorbă veche din români. E ceea ce simt şi de la actuala guvernare, precum şi de la cele care au trecut, peste şase milioane de români, care se confruntă, conform statisticilor, cu lipsuri materiale severe, într-o ţară care se află în topul sărăciei, la nivelul Uniunii Europene.
Cea mai îngrozitoare sărăcie în România este sărăcia celor care muncesc. În urmă cu cîţiva ani, o confederaţie sindicală a făcut propriul sondaj, care arăta că singurul efect al ”reformelor economice” a fost acela că unul din cinci români se confruntă cu sărăcia, determinată de venitul insuficient, cu toate că lucrează cu normă întreagă.
Ca urmare a situaţiei părinţilor lor, primii care suferă sînt copiii. O altă statistitică, făcută la sfîrşitul anului trecut, arăta că peste o treime dintre copiii din România trăiesc sub pragul sărăciei şi 150.000 adorm flămânzi. Şi că, prin urmare, România înregistrează şi cea mai mare rată a mortalităţii în rândul copiilor. Paradoxul e că şi cei care fac aceste anchete sociale au venituri aproape de pragul sărăciei -pînă şi cei puşi să-i asiste pe săraci, sînt ei înşişi săraci.
În ţara noastră eşti sărac şi dacă munceşti. Dar atunci cînd nu mai poţi, din cauza vîrstei, eşti de-a dreptul condamnat la pieire. Raluca Turcan, ministrul muncii, mărturisea ieri: „Să nu vă mai spun de cei 800.000 de pensionari care trăiesc cu o pensie minimă socială de 800 de lei şi acestora li se mai adaugă aproximativ 70 de mii de pensionari care n-au intrat în sistemul de contributivitate şi trăiesc cu o formă de remunerare de pe urma soţului sau asistenţă socială”.
Ei sînt cei mai săraci dintre români, bătrîni condamnaţi de-a dreptul la moarte, de propria lor viaţă – de pe urma căreia nu s-au ales decît cu o pensie de 800 de lei, care acum îngheaţă şi ea. Toţi aceşti sărmani îngheaţă în propriile lor case, în această iarnă care şi-a revenit subit, odată cu peste şase miloane de români, cîţi se aproximează că trăiesc în zona excluziunii sociale. Un român din trei, la cîţi au mai rămas să trăiască, sau mai degrabă să moară în ţară.
Atîta vreme cît nu se vor aplica rapid minime măsuri de justiţie socială în sistemul de pensii prin eliminarea pensiilor speciale şi alocarea banilor pentru a creşte pensiile situate sub pragul venitului minim, printr-o echilibrare a diferenţei enorme între salariile cele mai mari şi cele mai mici din sistemul bugetar, pandemia de Covid-19 este aproape o falsă problemă a României. În 2021, cei mai mulţi dintre români nu vor muri de Covid, pentru că vaccinarea este în curs şi în cele din urmă majoriatea populaţiei se va imuniza. Ci din cauza sărăciei. Murim săraci, dar vaccinaţi.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe