COMENTARIU Marius Oprea / Matrioşca manipulării: ”misiunea de pace” a Kremlinului în Ucraina

Ultima şi cea mai răsunătoare minciună, din perioada din urmă, a propagandei ruse în legătură cu războiul din Ucraina a fost produsă de prim-adjunctul şefului Administraţiei Prezidenţiale ruse, Serghei Kiriyenko. El a spus pe 19 mai că de fapt în Donbass se desfăşoară de opt ani un război, lansat de naţionalişii fascişti ucraineni împotriva minorităţii ruse din regiune. Decizia lui Vladimir Putin  a fost aceea de e a conduce ”o operaţiune militară specială” care să oprească această agresiune împotriva conaţionalilor săi.

De fapt, a fost evident, inclusiv din declaraţiile oficiale de la vremea respectivă, că Federaţia Rusă vrea să înlocuiască puterea de la Kiev cu un guvern-marionetă, să instituie o administraţie pro-rusă în întreaga Ucraină, pe care să o readucă sub ascultarea Moscovei, în muribunda Comunitate a Statelor Independente. Putin nu a făcut, prin întreaga sa politică, să reînvie acea veche Rusie Imperială, al cărei cult este omniprezent acum,  o Rusie care depăşeşte prin şovinismul ei orice ”naţionalism” şi ”suveranism” european, pentru că este barbar şi asupritor. Putin nu vrea decît să reînvie acea Rusie pe care chiar Lenin a denumit-o ”închisoarea popoarelor”. Şi e disperat că nu poate, aşa că acum ”oamenii săi” îi caută şi îi găsesc justificări. Prin minciuni, în care ruşii s-au specializat de un veac.

Minciuna rusă nu are limite, nu ţine cont de evidenţe. Minciuna rusă falsifică istoria zilei de ieri, ce să mai vorbim de cea din vremuri mai îndepărtate. Minciuna rusă transformă oricare faţetă a realităţii într-un ”adevăr convenabil” Kremlinului şi puterii de acolo. Minciuna rusă e exclusiv propagandă, după regula conform căreia un neadevăr rostit într-una, pînă la epuizarea ascultătorilor săi, poate schimba lucrurile şi se poate transforma în realitate. Minciuna rusă e eminamente egoistă  - nu ţine seama decît de interesele ruse.

Acum, interesele Rusiei sînt să explice ce a căutat în Ucraina. Au făcut primul pas, calificînd agresiunea evidentă într-o ”misiune de pace”: ”Este foarte important pentru noi să ne amintim tot timpul că războiul din Donbas nu a început pe 24 februarie. Prin decizia preşedintelui, din 24 februarie, Rusia pune capăt războiului care durează de opt ani”, a spus Kiriyenko. Fără să menţioneze un cuvînt despre ”omuleţii verzi” care au ocupat Crimeea şi de acolo s-au deplasat în această regiune a Ucrainei. Fără să explice de ce, dacă aşa au stat lucrurile, armata rusă s-a concentrat în primele săptămîni ale războiului împotriva Ucrainei în atacarea Kievului. Asta nici nu mai contează: vor găsi alţii justificări ”strategice” pentru acea etapă a războiului, cei despre care vorbeam la începutul articolului.

Prim-adjunctul şefului Administraţiei Prezidenţiale insistă, deci, că Vladimir Putin n-a făcut decît ce ar fi făcut orice alt şef de stat rus: pe 24 februarie, preşedintele a anunţat „o operaţiune militară specială” în Ucraina, răspunzînd apelului de ajutor, lansat de liderii republicilor din Donbas care şi-au autoproclamat independenţa. Eu nu-mi aduc aminte de un asemenea apel. La data respectivă, propaganda n-a avut nevoie de el, pentru că nu-şi imagina că soldaţii ruşi vor fi respinişi, că armata lor nu va reuşi să calce în Kiev. Mai mult, ni se spune că niciodată planul lor nu a fost, nu este ocuparea teritoriilor ucrainene, ci ”demilitarizarea şi denazificarea” Donbasului. Dar Bucha nu e în Donbass, ci e periferie a Kievului. Rămîne să ni se mai spună că ruşii n-au fost acolo. Că rachetele trase asupra capitalei Ucrainei n-au fost ale lor.

Dar nici nu contează. Rostul acestei noi şi evidente manipulări este altul – să creeze o platformă pentru ”demascarea” acţiunilor ”batalionului Azov”, care va fi transformat în ”ţapul ispăşitor” al declanşării conflictului. Patrioţii ucraineni vor fi vinovaţii, pentru distrugerea propriei ţări. Vor urma, sînt sigur, o serie de ”poveşti ruseşti” despre crimele celor din acest batalion care, el singur, a umilit întreaga armată a Federaţiei Ruse la Mariupol. Faptă care nu se uită şi nu se iartă. Revanşa ruşilor se va manifesta prin ceea ce le-au pregătit soldaţilor din regimentul Azov, deveniţi acum prizonierii lor. Cu siguranţă, toţi vor fi trecuţi printr-un violent proces de ”reeducare”, de neegalat decît de ”experimentul Piteşti”, pe care agentul NKVD Boris Grunberg, devenit Alexandru Nicolski l-a pus în practică în România sub ocupaţia sovieto-comunistă.

Sînt sigur că propaganda Kremlinului se va dezlănţui, pentru a înăbuşi efectul publicitării crimelor armatei Federaţiei Ruse, a căror judecare şi prezentare concretă, fapt cu fapt, a început. Ei vor veni cu propriile lor naraţiuni, avînd la îndemînă ”reeducaţii” de la Azovstal, pentru a scrie propria istorie. Căci, nu-i aşa, niciodată ruşii n-au fost nişte agresori. Ni s-a părut. Iar dacă uneori ”s-au petrecut şi excese”, cum spunea tovarăşul Hrusciov la ei şi Ceauşescu la noi, acestea n-au fost ale sistemului, ci ale unor oameni care, fie au vrut să-l compromită, ”plătiţi” de imperialişti ca producă ”devieri de stînga” de la linia partidului, fie au fost ”greşeli”. Întotdeauna scuzabile şi apoi repede trecute sub tăcere.

Prim-adjunctul şefului Administraţiei Prezidenţiale ruse, Serghei Kiriyenko, nu inventează nimic, în materie de procedură. Foloseşte aceeaşi veche reţetă, pentru că ştie că funcţionează. De orbi, proşti, naivi, fanatici sau indiferenţi, e plină lumea. Războiul din Ucraina nu e numai între ruşi şi ucraineni, ci şi între aceştia şi restul lumii, iar Kiriyenko nu face decît să le dea muniţie: matrioşca manipulării ruse e inepuizabilă.