COMENTARIU Marius Oprea / Preşedintele îşi plăteşte şederea la Cotroceni din vînzarea Partidului Naţional Liberal

Am auzit multe scenarii, legate de modul în care s-a ajuns aici, în situaţia inimaginabilă cu o lună şi zece zile în urmă, cînd Florin Cîţu îşi scuipa plămînii, la tribuna Congresului Partidului Naţional Liberal, ţipînd pînă la pierderea vocii că el nu va face vreo alianţă cu pesediştii. NICIODATĂ era cuvîntul de ordine. Şi ”echipacaştigătoare” a cîştigat, cu aceste angajamente ferme, de a ţine sus steagul luptei antipesediste. Personal, n-aş vrea să fiu acum în pielea unui Rareş Bogdan. Şi a altora ca el, care au crezut ”pe bune” că aşa vor sta lucurile. Niciodată să nu spui niciodată, e o lecţie nici pînă acum învăţată de politicianul român.

Liberalii obişnuiţi nu mai înţeleg nimic, în afara celor de la vîrful partidului, din ”echpacastigatoare” transformată în ”echipanegociatoare” a unei alianţe care aduce cu capitularea. Mai degrabă ce a mai rămas din liberali, arată acum ca o mulţime mută, sub linţoliul alb de fum al împăcării cu pesediştii, de sub care privesc mohorîţi la ce se întîmplă şi nu sînt capabili, sub şoc, de nicio reacţie.

Şi ceea ce se întîmplă e că se respectă ordinul de la  Cotroceni: o majoritate parlamentară, capabilă să susţină un guvern, dar fără USR! Ghici, ciupercă, ce-i? Am auzit minţi luminate, care avansau tot felul de teorii, ale existenţei unei vechi conspiraţii. Că s-a ajuns ”aici pas cu pas”, după un scenariu bine pregătit, din timp. Dacă ”scenariu” înseamnă o întîlnire perfectă între întîmplare şi prostie, între orgoliu şi mărginire, între setea nemăsurată de putere şi lipsa de decenţă a folosirii ei, atunci bine, e un ”scenariu”. Dar nu l-a creat nici Iohannis, nici Coldea. Nici personaje politice, nici alţi prepuşi din umbra lor. Aşa se întîmplă cînd te trufeşti prea tare, cînd te orbeşte lumina camerelor şi te îmbată înăţimea piedestalului de carton, pe care te-au ridicat alţii.

De fapt, o criză măruntă a născut ”monstruoasa coaliţie”, care a înlăturat practic dreapta de la putere. E simplu! A început cu un ministru, Stelian Ion, care într-o dimineaţă, fără să ştie prea bine ce face, încercînd să întreprindă ceea ce în opinia lui era un act de consolidare a ”indepedenţei magistraţilor”, a comis un act de lejmajestate, prin tentativa de scoatere a preşedintelui, din circuitul de numire a procurorilor din structurile de forţă. Habar n-am dacă Ion a premeditat actul, de unul singur, dacă l-a pus cineva, ori a fost o străfulgerare de moment, din capul lui. Cert e ce-a ieşit: Cîţu l-a dat scurt afară, din Guvern. A început scandalul cu useriştii, care sînt ca benzina: se aprind uşor, dar ard repede. Şi uite-aşa, casa de carton a Coaliţiei a dispărut, într-o clipită. De aici, pînă la escaladarea scandalului, cu invective şi acuzaţii de ambele părţi, pînă nu s-a mai putut şi apoi la moţiune de cenzură, n-a fost decît un pas. Totul a fost pe principiul ”bulgărelui de zăpadă”, care a născut ditamai avalanşa. Şi aceasta a ajuns gata-gata să-l măture pînă şi pe schiorul Iohannis

De la poalele pîrtiei, acesta, cel care o iscase, a privit-o multă vreme impasibil, pînă ce valul a ajuns să ameninţe că-l îngroapă şi pe el. A devenit evidentă posibilitatea, pentru că un calcul simplu arăta că, la un demers de suspendare a preşedintelui, dacă nu se aplanează criza şi Iohannis ia tot ”la mişto” Constituţia şi desemnarea premierilor, s-ar putea alia iarăşi cei ce au dat jos guvernul Cîţu, plus liberalii lui Orban. Şi va pleaca de la Cotroceni, nu oricum – prin vot popular. Asta exprimă şi calculele din Parlament, şi un eventual referendum, cu rezultate dictate de bunul simţ. Care spune că românii s-au săturat de ”experienţa germană” şi că l-ar da jos pe Klaus Iohannis mîine, nu săptămîna viitoare, dacă ar fi chemaţi la vot (de spus în apărarea lui e că nu preşedintele ne-a înşelat prea tare, noi am confundat ”salamul săsesc” cu Germania).     

Ei bine, de aici, pînă la a-l pune pe Cîţu să repare şandramaua oricum ar şti, chiar şi cu preţul funcţiei lui de premier, chemîndu-i pe pesedişti la guvernare (singurii care ar fi contat serios într-un demers de suspendare a Preşedintelui), n-a fost decît un pas. Pe care Klaus Iohannis l-a făcut, fără ezitări. Şi-a cîrpit un viitor liniştit la Cotroceni, pentru restul mandatului, din zdrenţele flamurilor liberale, ale ”echipei cîştigătoare”. ”Guvernul lui” s-a dus, nicio pagubă. E linişte, copiii gălăgoşi de la USR sînt la colţ, pe coji de nucă.

Preşedintele rămîne cu golful lui, cu ski-ul lui, cu piramidele lui. De ”penele” i se rupe, cum se va rupe probabil curînd şi partidul, care nu poate rămîne crăcănat multă vreme astfel, între Iohannis şi Ciolacu. Expert în chirii şi tranzacţii imobiliare, Klaus Iohannis a dat, pentru liniştea lui, Partidul Naţional Liberal pe mîna lui Ciolacu şi ai săi. Nu că nu i-ar mai fi fost de trebuinţă, ci pentru că, cu Cîţu în frunte, a putut. Cu Orban, nu.