COMENTARIU Marius Oprea: PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Klaus Iohannis, dictatorul liberal

Ţara, guvernarea, cursul leului, rata infectărilor Covid, preţul la gaz, viaţa noastră de oameni simpli, nu mai contează. Cîţu să rămînă la guvern, Cîţu să iasă preşedinte la liberali. De parcă Florin Vasile Cîţu ar fi Mesia, Iohannis - Dumnezeu, iar noi, un popor de necredincioşi, care trebuie neapărat mîntuit.

 

Nu mai avem parlament, nu mai avem guvern; justiţie nu mai avem demult – totul e la mîna, în voinţa preşedintelui. A mai rămas, deocamdată, presa. Klaus Iohannis exersează asupra românilor o nouă formă de guvernare, dictatura liberală. Pentru că noi sîntem proşti, ca nişte români ce sîntem. El singur ştie ce e bine pentru noi. Şi a decis să ne facă, de unul singur, acest bine.

La partid, la liberali, ca şi la coaliţie, după ”Evanghelia” lui Iohannis, obedienţa nu e obligatorie, dar ajunge ca ”munca voluntară”, în timpul lui Ceauşescu. N-ai fost ascultător, nu eşti cu săru’mîna şi nu te înclini la icoana şefului, ieşi din jocul politic, într-o succesiune de secvenţe. 

 

Vai de cine nu ascultă de Iohannis! E ”dat cu dinţii de calorifer”, pînă i se acreşte de toate. E ceea ce s-a întîmplat cu Orban şi apoi cu USR-PLUS, după ce primul o fi zis ceva, pe undeva şi a ajuns la urechile şefului, iar ceilalţi l-au sfidat, arătîndu-se neascultători. Primul e bălăcărit, pus la colţ, tratat ca un paria în partidul al cărui preşedinte este încă. Barna, Cioloş şi ai lor sînt pîrîţi pe la curţile europene, în Statele Unite, Israel şi pe la toate organizaţiile ”corectitudinii politice” de fratele geamăn al fostului consilier prezidenţial, trimis ambasador în SUA de Iohannis, într-o scrisoare decupată din înfierările anilor stalinismului. 

 

Cît despre PSD, e aidoma lui Ciolacu. Se poartă (şi vorbesc) ca nişte milogi la uşa Cotroceniului şi ca nişte pechinezi în Parlament – latră, dar numai după siguranţa gardului. Se îmbăţoşează şi se dau mari, după vorbe. Dar nu fac de fapt nimic. Guvernul Cîţu supravieţuieşte, bine mersi, deşi ar putea fi şters de pe harta politică, în cîteva zile, dacă PSD-ul nu ar fi primit ”ordin de zi pe unitate” de la Ciolacu, secondat de Grindeanu, să stea în bancă şi să nu mişte în front. Florin Vasile Cîţu supravieţuieşte încă, la şapte zile de la debutul crizei în care el însuşi s-a aruncat. Pentru că aşa vrea Iohannis şi atunci toţi se supun. De la primul la utimul parlamentar liberal, de la Ciolacu şi pînă la portarul de la PSD. 

 

Şi unii, şi alţii se supun, de frică. La liberali,  nimeni nu vrea să păţească ce a păţit Orban. La PSD, nimeni nu vrea să păţească ce a păţit Dragnea. De fapt, ce democraţie? Ce Constituţie? Republica lui Iohannis a fost ”implementată” în România, într-un mod care îi dă coşmaruri lui Ion Iliescu şi-l înverzeşte de invidie pe Băsescu. Acum, aceasta funcţionează cu motoarele turate la maxim, cu un singur scop: să-l scoată pe Orban de tot din scenă şi să-l pună pe Cîţu în locul lui, în fruntea liberalilor. Şi toţi s-au înhămat la acest ”proiect”. 

 

Singurii care nu joacă în scenariu sînt useriştii şi cei de la AUR, dar aceştia au fost izolaţi în Parlament, în dispreţul Constituţiei, cu moţiunea de cenzură în braţe. Nu contează. Sînt înfrăţite în această voinţă prezidenţială, PSD-ul şi PNL-ul, care au blocat Camera şi Senatul. 

 

Demisiile USR-PLUS au ajuns în cele din urmă la Guvern, unde ”se analizează”. Ca şi semnăturile, de pe moţiunea de cenzură, în Parlament. Ceea ce nu-şi putea imagina nimeni, tergiversarea căderii unui guvern care de fapt nu mai exisă, se întîmplă, totuşi. Aşa vrea Preşedintele. Nu i-a ieşit cu ”guvernul lui”, trebuie să-şi aranjeze ”partidul lui”. Şi n-ar putea să o facă, cu Orban în fruntea PNL. De aceea, Cîţu trebuie să rămînă la Palatul Victoria, pînă ce cîştigă la Congresul liberal. Unde, acolo, toţi vor înţelege, dacă n-au înţeles deja, că trebuie să voteze cum trebuie, că altfel îi ia mama dracului! Şi, oricum, se vorbeşte (şi se ştie deja) că nici nu contează cum se votează, contează cine numără voturile. Iar asta, s-a stabilit deja.  

 

Preşedintele Klaus Iohannis aplică, în politica românească, un dicton care-i era foarte pe plac lui vodă Brâncoveanu: ”tunde oaia fără să simtă”. E ceea ce a făcut, de fapt, în ultimii ani, aproape prin nebăgare de seamă. Mai întîi şi mai întîi, n-a fost deloc un mediator. S-a amestecat cît a putut şi a comentat cum a vrut scena politică. A beştelit cum i-a venit la gură partidul de la guvernare şi a făcut campanie făţiş opoziţiei. 

Cînd Iohannis a apărut cu jacheta roşie la manifestaţiile de stradă, a fost de bon ton, pentru #rezist. Acum nu mai e pe placul său. Ieri, Dan Barna a fost chemat la Cotroceni; i-am văzut privirea cînd a ieşit de acolo. Părea total dezumflat, dar s-a ţinut tare. A avut curaj să spună că preşedintele n-a oferit nimic, nicio soluţie la actuala criză, aşa cum anunţase la prînz, umflînd pînzele cu care flota useristă aşteaptă în larg, să plece din portul guvernului bărcuţa lui Cîţu, spre exilul care-i va fi stabilit. Dar n-a avut curaj destul să spună lucrurilor pe nume: că totul este despre alegerile liberalilor, nu despre România. Drumul la Cotroceni a fost, oricum, zadarnic. Nu s-a întîmplat nimic. A fost un foc de paie, o tragere de timp. O amăgire, într-un joc al nervilor, pe care un om lipsit total de empatie, ca Iohannis, îl joacă perfect. Îl bate pe Băsescu, de departe. 

 

Băsescu era certăreţ. Cu el te puteai certa, a putut chiar şi să fie puţin suspendat. Iohannis e impunător. Te bagă în pămînt, tăcînd. De la precedentul preşedinte, că tot veni vorba de el, i-a rămas preşedintelui actual obiceiul de a se amesteca în toate. Klaus Iohannis l-a urcat pe o treaptă superioară, astfel încît comportamentul prezidenţial nu mai miră pe nimeni. Îndemnul lui la ”spălatul pe mîini” nu era o glumă, era cu totul sincer. N-aş vrea să cred că Iohannis ne crede nişte nespălaţi, pe care trebuie să-i civilizeze, dar în orice caz pe oamenii politici îi crede, sînt aproape sigur, nişte troglodiţi, care n-au habar ce trebuie făcut. Amintiţi-vă cu cît dispreţ vorbea de un PSD, care acum îi face jocul. Cum s-a putut întîmpla aşa ceva? E simplu. Rolul său de mediator s-a modificat treptat, încetul cu încetul. Iohannis a devenit un avocat al părţii cu care ţine el, pentru că ţine cu el. Omul Providenţial pentru România. Şi, fiind preşedinte, cei mai mulţi i-au făcut pe plac.

 

Nu mult după instalarea lui în al doilea mandat, mai ales, a început să facă ”jocuri”, cînd n-a fost plecat în vacanţă. Să-şi proptească consilieri, ţuţeri şi Gioconde de partid în poziţii cheie, să-i folosească pe unii împotriva altora, să-i pună pe actanţii politici să joace rolurile pe care el le atribuia, să fabrice şi să pună în scenă propriile sale himere, pe post de realitate. De la ”guvernul meu”, pînă la actuala criză, în care joacă cartea ”premierului meu”. Adoră să impună, unde vrea, pe cine vrea. Şi nimeni să nu-i stea în cale. Sau, cine-i stă, să fie făcut praf. Cum e făcut praf, în fiecare zi, de colegii săi de partid, chiar preşedintele liberalilor, Ludovic Orban. 

 

Nu stau acum să trec în revistă derapajul lent, sistematic, dar constant al preşedintelui Iohannis, de la democraţie şi litera Constituţiei. O fi fost o vreme în care poate Avocatul Poporului s-a fi ocupat cu asta, pînă i s-a arătat pisica şi s-a liniştit. Nici să spun că avem de-a face în România, sau ne paşte o dictatură ca a lui Lukaşenko. Dar pot spune şi că orice e posibil, de la oameni care nu suportă să fie contrazişi. Iohannis e un astfel de om şi la fel îl creşte, ca pe un pudel, şi pe Florin Vasile Cîţu. 

 

În România, Klaus Iohannis mai profită din plin de o cultură şi o vocaţie a supunerii, vizibilă în aceste zile ale crizei politice, care se transformă treptat într-un status-quo, pînă va trece Congresul PNL, cu ajutorul neprecupeţit al PSD, un partid care a ajuns, după cum s-a văzut în aceste cîteva zile, să facă opoziţie numai la bătaia vîntului. În timpul ăsta preşedintele îşi face jocul cu ajutorul lor, impunînd dictatura liberală pe care a instituit-o şi care dovedeşte că în România se întîmplă numai ce vrea el. Aşa a fost pînă şi cu pandemia de Covid: nici n-am ştiut de ea anul trecut, pînă după alegeri. Nu există nici în acest an, pînă la alegerile liberalilor, cînd Klaus Iohannis îşi va trece partidul în regie proprie.    

 

Între timp, nimic nu mai contează. Nici că leul îşi continuă prăbuşirea. Nici că facturile ”noi” la curent şi gaz sînt pe drum, iar preţurile nu se opresc din creştere. Pentru simplul motiv că noi nu contăm. N-avem carnet de partid. Nu sîntem membri ai ”partidului său”, cu atît mai puţin delegaţi la Congres. Nu sîntem utili în vreun fel, mai mult îl încurcăm. Nu sîntem nici Cîţi şi nici Ciolaci.