COMENTARIU Marius Oprea: PSD a murit, dar alegătorii l-au mai votat odată

Mult mai îngrijorătoare, pentru ”marele partid” al stîngii, decît rezultatele alegerilor trebuie să fie pentru aceştia jena propriilor alegători de a recunoaşte că i-au votat. 

 

În anii ’90, susţinătorii ”Frontului” erau mîndri de opţiunea lor şi o afişau cu ostentaţie. Acum, să-ţi fie ruşine că ai votat cu partidul al cărui preşedinte de onoare este (încă) Ion Iliescu, ei bine, iată ceva de neimaginat în urmă două-trei decenii. O dulce răzbunare pentru lovitura de stat dată Revoluţiei, pentru Piaţa Universităţii, pentru ”măi, animalule”, pentru ”creşterea economică zero” a epocii uitate a lui Văcăroiu, pentru aroganţa lui Năstase, pentru şi pentru… E foarte greu să faci o enumerare, într-o singură frază, a tuturor relelor ”marca” PSD, partidul care, sub diferite nume în trecut, deşi nu se revendică astfel, rămîne totuşi în istorie ca urmaş al PCR-ului. Acum ar putea recunoaşte afilierea fără probleme, ba chiar cu un oarecare avantaj populist, pentru că lumea a uitat relele comunismului şi-şi aduce aminte doar ceea era frumos pe atunci; comunismul se diluează în amintirea propriei tinereţi. Nostalgia a îmbrăcat dictatura în haine poleite. 

 

Ca mod de ”selecţie a cadrelor” şi ca discurs politic. PSD-ul este strîns legat de comunism. La PSD nu se poate vorbi de o selecţie naturală a cadrelor, nici măcar atîta cît se făcea ea în Partidul Comunist (regimul avea totuşi cît de cît nevoie de minime competenţe, pentru a funcţiona). Ea a fost înlocuită exculsiv de un păienjeniş întreg de ”relaţii” şi cumetrii, sau funcţiile au fost, pur şi simplu, cumpărate. Iar discursul electoral al partidului seamănă izbitor cu propaganda comunistă. Social-democraţii au folosit o ”etichetă” generoasă, de care sînt cu totul străini, pe care au cumpărat-o de la urmaşii lui Sergiu Cunescu şi au ”întinat-o”, după expresia lui Ion Iliescu referitoare la ”valorile” comunismului. La acest partid, populismul s-a împletit cu minicuna promisiunilor deşarte, într-un discurs care pînă mai ieri s-a bucurat de succes şi a ţinut la putere ”baroni locali” aroganţi şi semidocţi. Adevăraţi Dumnezei locali, aidoma foştilor prim-secretari PCR, precum Oprişan şi Bădălău, stăpîni aroganţi ai unor judeţe care au rămas în Evul Mediu post-comunist, unde oamenii trăiesc într-o precaritate care părea lipsită de orice perspectivă, aceştia au fost însă înlăturaţi la aceste alegeri. ”Refomarea” PSD-ului, de care tot vorbea liderul partidului Marcel Ciolacu a fost făcută, pînă una-alta, de electorat. 

 

Acesta este, după părerea mea, sfîrşitul fără glorie al unui partid care a murit la aceste alegeri, fără să ştie şi fără să fie împins acolo nici de Iohannis, nici de USR-Plus, de postările lor ori de campania fără penali în funcţii”. A intrat în istorie pentru că şi-a încheiat ”mandatul”, rolul său a luat sfîrşit. Să le fie ruşine alegătorilor PSD de propriul partid şi să spună la ieşirea de la urne că au votat cu oricine altcineva, decît cu candidaţii acestuia, iată finalul. 

 

Are o valoare simbolică pentru soarta şi viitorul partidului ceea ce s-a petrecut la Deveselu, unde primarul PSD Ion Aliman a fost reales de foştii lui concetăţeni pentru un nou mandat, deşi murise de o săptămînă. La fel ca în acest caz straniu, un vot pentru PSD e un vot pentru un partid mort, vot acordat unui trecut care nu mai poate fi reînviat. Pierzînd bastioane ale puterii lor, fiind nevoiţi să ”evacueze” politic şi Capitala României, pesediştii au intrat, de-acum, într-o moarte cerebrală. Curînd, vor fi şi ei aidoma lui Ion Iliescu, fostul lor lider charismatic, despre care nu mai ştim nimic, decît că e în viaţă. Vom şti că există, dar nimeni nu va mai fi interesat de soarta lui. Iar cei care i-au fost pînă nu demult devotaţi, nici nu-şi vor mai aduce aminte de propria devoţiune.

 

La aceste alegeri, a avut loc o predare de ştafetă între generaţii. Partidele ”istorice” de la începutul tranziţiei (şi includ aici şi PNL-ul, care e la apogeul popularităţii sale, dar, după finalul mandatului lui Klaus Iohannis va începe drumul pe panta descendentă), care au marcat istoria ultimelor trei decenii pierd teren, în faţa unor tineri impetuoşi, precum Nicuşor, Fritz şi Coliban, care au un mare avantaj faţă de predecesorii lor, dinozaurii politici: ei vin din lumea reală.