- Home
- Editorialiștii
- (05.10.2021, 22:11)
COMENTARIU Marius Oprea. Ţara arde şi Iohannis pleacă la plimbare
Cînd îţi arde casa, nu stai să te întrebi de ce arde şi cine s-a jucat cu chibriturile, sari s-o stingi. Aceasta e logica de bun simţ a românului. Dar există un alt tip de logică, aceea care e deasupra tuturor acestor mărunţişuri, e plasată între divinitate şi omul ”mărunt”: logica neroniană. Ea spune că dacă arde casa, poţi să foloseşti asta ca background al spectacolului propriei tale măreţii.
Urmărește
16290 afișări
COMENTARIU Marius Oprea / Ţara arde şi Iohannis pleacă la plimbare
De obicei, Klaus Iohannis e uşor de descifrat. Simplu, ca un pătrat. E profund, atîta cît e un afiş pe un perete. Dar uneori, Klaus Iohannis m-a lăsat cu gura căscată. Niciodată însă ca ieri, cînd a ieşit cu declaraţii, după moţiune. Mă aşteptam la altceva, adică la o comunicare seacă a datei la care va începe consultările la Cotroceni. În schimb, am ascultat un discurs ca al domnişoarei Vijulie.
De ceva vreme, ne-am obişnuit cu prezenţa la televizor a Violetei Vijulie, pe care mulţi continuă să o confunde cu sora sa, Elena Vijulie – Tănase, o cunoscută jurnalistă BBC şi apoi de televiziune, în prezent director al ediţiei on-line a ”Europei libere”, secţia română. Dar între cele două surori nu e nicio asemănare. Spre deosebire de sora ei mai mare, Violeta nu are, cu toată experienţa ei în comunicare, care apare des menţionată în CV-ul public, de zece pagini, nicio înclinaţie pentru aşa ceva. În discuţia cu ea, orice întrebare, orice diferenţă de opinii faţă de cele cu care vine ea în studio, ricoşează ca dintr-un zid. Domnişoara Vijulie e un fel de Ana Pauker, dar fără charismă, şi care l-a înlocuit ca subiect al adoraţiei şi al abnegaţiei sale pe Stalin cu Cîţu şi pe Lenin cu Iohannis. Orice i-ai spune, cît de logic ar fi, o ţine pe-a ei. La diferenţa între surori despre care vorbeam, în cazul ei se adaugă şi un vocabular relativ sărac, compensat de fermitatea unui bulgar în luptă cu ridichea uriaşă.
Ei bine, Iohannis a reuşit să o egaleze pe Violeta Vijulie şi să o depăşească pe alocuri. Ţine cu Cîţu, pentru că e vorba de un produs al său, deci se înţelege că nu poate să fie decît bun. Un „lucru” bine făcut. Aşa că demiterea lui e cea mai mare prostie pe care au putut-o comite ceilalţi politicieni, cei aflaţi de partea rea a istoriei. ”Trist, dar adevărat”, a început el, cu concluzia celor petrecute ieri. A fost singura notă personală, după care a îmbrăcat sarafanul domnişoarei Vijulie şi a început să-i atace pe cei vinovaţi pentru criză. USR-ul, bineînţeles, care se pare că, de-acum, vor, nu vor, au să stea în opoziţie. Ei sînt acei ”unii politicieni”, vinovaţi în opinia lui Iohannis de actuala criză: ”USR a fost parte din coaliţia de guvernare. USR a plecat din Guvern şi a votat, USR, împreună cu PSD şi AUR moţiunea de cenzură de astăzi. Acestea sunt faptele, restul este discurs politic sau demagogie sau cum doriţi să-i spuneţi”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Din ce a continuat, trebuie să înţelegem inclusiv că USR-ul e vinovat şi de faptul că vine iarna: ”Pandemie, criza preţurilor la electricitate, vine iarna, România trebuie să fie guvernată. toate acestea trebuie să fie rezolvate de cineva” şi din cauza useriştilor, nu mai are cine. Şi, ce s-a gîndit Iohannis, în faţa acestei situaţii, în care, pînă la această propoziţie, părea să te ducă cu gîndul că va începe consultări imediat, pentru a pune cît mai repede un nou guvern, să se ocupe de treburile ţării? Mai ales că, aşa cum indică atacul lui Iohannis, cît şi declaraţiile anterioare ale lui Cîţu, acesta va fi un guvern fără USR, sau cel puţin fără o parte a lui, fără PSD, ori cel puţin fără o parte a lui, ceea ce e greu de imaginat şi implică negocieri serioase, de care Cîţu singur nu e în stare. Dar, nu. Preşedintele pleacă.
Pleacă în week-end. Bine, mai întîi în vizita deja programată în Slovenia şi apoi, probabil, în vizita săptămînală acasă, la Sibiu. Ţara poate să aştepte. Pretextul? ”Este momentul pentru decizii mature. Este nevoie de decizii mature din partea politicienilor, din partea partidelor politice”. Aşa că le lasă timp de gîndire partidelor, ”să se întrunească în forurile lor interioare” (plastic spus, în limbajul domnişoarei Vijulie!) şi le va chema la Cotroceni cîndva, săptămîna viitoare. Cînd ”vrea muşchii mei”, cum s-ar spune.
Pînă atunci, pa, Românie! Iohannis ştie şi spune că ţara arde, dar mai întîi le arată tuturor cine-i el. Acesta-i preşedintele nostru. Vorba lui, ”trist, dar adevărat”...
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe