COMENTARIU Marius Oprea / ”Totul decurge conform planului”: Lukaşenko i se va alătura lui Putin şi de aici ar putea veni sfîrşitul ambilor

Dacă Putin culege roadele a secole de supuşenie, mod de supravieţuire în care ruşii s-au învăţat să trăiască, ei neavînd practic instrumentele pentru a înţelege valoarea libertăţii, e de ajuns un scurt răgaz, o mică breşă în ”sistem”, pentru ca acesta să cedeze, ca un castel de cărţi de joc.

Altfel stau lucrurile în Belarus. De cînd şi-au cîştigat independenţa în 1991 şi pînă în 1994, cînd la putere a venit Alexandr Lukaşenko, pe un discurs anticorupţie (unde am mai văzut noi aşa ceva?), belaruşii, care sînt mai mult moştenitori ai varegilor, vechii vikingi veniţi în stepele estului, decît ruşi şi ceva mai apropiaţi temperamental de baltici, au avut parte de un asemenea scurt răgaz. Pe de altă parte, liderul belarus care e un fost preşedinte de sovhoz sovietic n-a avut ştiinţa unui Putin, fost kaghebist, de întărire maximă a ”structurilor de forţă”, în consolidarea propriei puteri.

O putere care şi-a dovedit fragilitatea, cînd în august 2020, Svetlana Tihanovskaia a candidat la alegerile prezidenţiale şi, după cum susţine opoziţia din Belarus ea ar fi cîştigat de facto alegerile, deşi acestea au fost masiv fraudate de dictator. Dealtfel, Manfred  Weber, liderul Partidului Popular European a declarat că puterile europene o recunosc pe Tihanovskaia drept cîştigătoare a acestor alegeri, ceea ce face din aceasta viitorul preşedinte al Belalrusului şi rezolvă problema ”succesiunii” lui Lukaşenko. Opoziţia din Belarus, mult mai organizată şi consistentă decît cea din Rusia, a cîştigat deja o etapă esenţială – are un lider puternic şi recunoscut, în libertate şi activ (chiar dacă din exil), iar ţinta ei este precisă: dărîmarea lui Lukaşenko şi aducerea la putere a ”liderului legitim”, Svetlana Tihanovskaia. Confruntat cu manifestaţii de stradă, la care a participat mai ales un număr mare de femei, faţă de care trupele de ordine s-au sfiit să recurgă la violenţe majore, Lukaşenko a trebuit să facă apel la Putin, pentru ajutor.

Acum, Putin are nevoie de ajutorul liderului belarus. De astă dată, un ajutor militar: alăturarea Belarusului la invadarea Ucrainei, care l-ar scoate, cel puţin pentru o vreme, pe liderul de la Kremlin din impasul strategic în care a intrat în ”operaţiunea specială” şi pe care nici liderul cecen Kadîrov, nici grupul Wagner nu l-au putut împiedica. Putin are nevoie de Lukaşenko şi, pentru că, la rîndul său, ştie că nu i-ar supravieţui lui Putin. Cu toate precauţiile de pînă acum, dictatorul de la Minsk i se va alătura celui de la Kremlin. Toate semnalele arată că ceea ce aşteaptă Lukaşenko e pretextul potrivit, pentru ca planul dinainte stabilit şi exersat chiar militar prin exerciţiile comune care au avut loc lunile trecute, să fie pus în aplicare. ”Totul decurge conform planului”, a scăpat Lukaşenko porumbelul.

Problema e că, pentru Putin, Belarus e mărul otrăvit. Puterea de la Minsk e cu mult mai fragilă decît cea de la Moscova. Inclusiv în rîndurile armatei, o intrare în Ucraina a trupelor din Belarus nu e deloc favorabil privită – n-a fost nici la începutul războiului şi cu atît mai puţin acum, a anunţat din exil Svetlana Tihanovski. Iar în rîndurile populaţiei, o asemenea opţiune e de natură să scoată oamenii în stradă, în număr mult mai mare, decît au făcut-o la alegerile prezidenţiale fraudate de Lukaşenko în 2020. Ar însemna că Belarus participa la un război care nu are, în niciun fel, cum să fie justificat ca fiind al lor. Niciun pretext nu e de imaginat că i-ar putea mobiliza, realmente. S-a văzut că şi în Rusia, oamenii sînt ”mobilizaţi” cu forţa, nu pentru că vor să meargă la război, un război care, cu toate eforturile propagandei, e departe de a fi perceput ca avînd vreo legătură cu precedentul Mare Război pentru Apărarea Patriei.

Cu trupele belaruse peste graniţele Ucrainei, puterea lui Lukaşenko va deveni şi mai şubredă, iar acesta şi mai uşor de înlocuit, din funcţia pe care o uzurpă de mulţi ani. E cel mai longeviv dictator din Europa, cum singur se laudă, deţinînd puterea de 28 ani. Căderea lui, previzibilă în condiţiile implicării Belarusului în ”operaţiunea specială” a lui Putin, le va arăta şi  ruşilor că ”se poate”. Şi ar ajunge o scînteie pentru ca, după un secol de opresiune comunistă şi post-kagebistă, în puterea de granit să apară o fisură, care o poate transforma peste noapte în piatră de pavaj.