COMENTARIU Marius Oprea: Virgil Popescu, liberal, liberalizare – omul care poate distruge un partid

Dincolo de ochelarii lui Virgil Popescu, nu se distinge nimic. Nicio urmă de empatie, nicio urmă de înţelegere a situaţiei pe care a creat-o, prin insistenţa cu care a susţinut liberalizarea preţului la energie şi apoi prin modul haotic în care această liberalizare a decurs. Pentru omul simplu, e un dezastru imposibil de gestionat. Şi el nu va uita să se răzbune: nu pe Virgil Popescu, ci pe Partidul Naţional Liberal.

 

Ministrul Energiei e un om total lipsit de energie. Nu reuşeşte nicicum să se impună. E un om şters, cu o figură de arhivar dintr-un orăşel de provincie, dar nu cum arată contează, ci faptul că această aparenţă nu e deloc înşelătoare. Nu se descurcă, pur şi simplu. Nu poate nici să se implice, nu poate nici să explice. Nu poate decît să aplice decizii, dictate în orice caz de alţii şi nu de el însuşi. Nu poate să prevadă consecinţe, nu poate să-şi dea seama că plouă, cînd plouă: l-am văzut la o conferinţă de presă, pe o vreme nefavorabilă, vorbind cu ochelarii aburiţi – dar, în mod straniu, i se aburise doar o lentilă şi el vorbea, vorbea, fără să-l deranjeze nimic. Nu mai ţin minte nimic din ce a spus, doar că soţia s-a amuzat teribil, de cum arăta şi m-a întrebat de ce nu face o pauză, să-şi şteargă ochelarii. N-am ştiut ce să-i spun, dar acum cred că el se temea să nu-i sară masca odată cu ei şi să comită astfel o ilegalitate.

 

Virgil Popescu a fost o singură dată convingător. Atunci cînd ne-a anunţat beneficiile ”liberalizării preţurilor la energie”, în primele luni ale anului 2020. Era tot o miere şi spunea că preţurile n-au cum să crească, dimpotrivă. Dădea chiar exemplul gazului. Cu cîteva zile înainte de liberalizarea preţului la gaze, de la 1 iulie 2020, ministrul Popescu declara: ”Preţul gazelor pentru populaţie ar trebui să scadă cu 10-15% după liberalizarea pieţei la 1 iulie, altfel guvernul va interveni”. Ceea ce contravenea esenţial liberalizării, aşa că n-a intervenit niciun guvern, pentru că n-avea cum să o facă. 

 

La vremea respectivă, preţul gazelor era în scădere, dar la noi contractele semnate cu furnizorii de gaz s-au făcut pe acelaşi preţ, anterior ieftinirii pe piaţa externă. La Bursa de la Baumgarten (Austria) preţul de achiziţie al gazului era de aproximativ 25 de lei per megawatt-oră, iar pe piaţa din România el se vindea, în continuare, la acelaşi preţ din iarnă, cu 60 de lei per megawatt-oră. Şi această politică s-a păstrat, pînă astăzi. ”Liberalizarea” a acţionat exclusiv în defavoarea românilor.

 

Totuşi, ministrul Popescu ne asigura în 2020: ”inclusiv la iarnă preţul va fi mai mic decît achiziţionează în acest moment furnizorii de pe piaţă şi ne vom asigura că această scădere de preţ se va regăsi şi în facturile românilor, ale clienţilor casnici”. Vă vine să credeţi, acum? E drept, iarna trecută n-am simţit o creştere a facturilor, dar nici de departe nu s-a înregistrat vreo scădere. De fapt, lucrurile au stat o vreme la fel, cît nu s-au scumpit gazele şi energia electrică pe plan european, din cauza noii ”politici verzi” a UE, de care se ocupă acum şi preşedintele Klaus Iohannis, mai preocupat de încălzirea globală, decît de frigul din casele românilor. Români care preferă să-l rabde, decît să-şi dea toţi banii pe gaz, curent electric şi lemne. Şi să strîngă din dinţi. Amintire pe care o vor păstra şi atunci cînd vor merge la vot.

 

De ce n-a mers, totuşi, ”liberalizarea” preţurilor la energie, în România? Răspunsul, simplu, a fost dat de un studiu pe care nimeni nu s-a obosit atunci să-l bage în seamă, realizat de specialişti energeticieni şi economişti, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, în cadrul unui proiect al Centrului pentru Studiul Democraţiei. Concluzia acestui studiu era, de pe atunci (la începutul verii anului 2020, cînd preţurile la energie şi gaze nu explodaseră) una pesimistă: ”deşi anunţată încă din 2013, liberalizarea pieţei este prost pregătită, prost comunicată şi neprecedată de alinierea la standardele europene privind protecţia consumatorilor vulnerabili”. 

 

Rezultatele studiului arătau că succesul liberalizării reale ţine de puterea consumatorului final. Expertul Radu Dudău, de la ”Energy Policy Group” avertiza: ”Pentru ca piaţa competitivă să lucreze cu adevărat în favoarea consumatorului final de energie, legiuitorul şi reglementatorul trebuie să rezolve, în continuare, o serie de probleme urgente. Astfel, chestiunea consumatorului vulnerabil de energie, ale cărui venituri insuficiente nu-i permit asigurarea suficientă a încălzirii şi iluminatului locuinţei devine un element-cheie al bunei funcţionări a pieţei liberalizate de energie, în condiţiile în care circa 20-25% dintre români sînt estimaţi a fi în această situaţie. Protecţia socială a acestei categorii de consumatori nu trebuie să se facă prin preţuri reglementate pentru toţi consumatorii casnici, ci prin cheltuieli sociale bine direcţionate. Reamintim că guvernul şi-a asumat anul 2020 ca termen pentru reglementarea situaţiei consumatorilor vulnerabili”. Anul 2020 era, pe atunci, la mijloc. Legea consumatorului vulnerabil, şi aşa o bătaie de joc, a fost votată abia la începutul acestei ierni, cu aproape doi ani de întîrziere. 

 

Era evident că nu poţi aplica măsuri ca-n vest, într-o ţară în care mai bine de jumătate din populaţia ţării se încălzeşte în condiţii primitive (sobe alimentate de lemne, ale căror preţuri sînt deopotrivă prohibitive şi volatile) şi că, ”dacă s-ar aplica şi în România indicatorii cel mai des folosiţi la nivel european, numărul românilor consideraţi în sărăcie energetică ar fi de pînă la 19%”, în vreme ce ajutoarele cu încălzirea de la bugetul de stat acopereau, pe atunci, sub 5% din populaţie. Acum, ca număr, acoperă mai mult de 5%, dar ce înseamnă 3 lei, la o factură la gaz sau energie, crescută de trei ori?

 

Pe scurt, românii n-au înţeles nimic din ”liberalizarea energiei”. Dar mai grav  e că n-a înţeles nimic ministrul energiei, Virgil Popescu. Din cauza lui, ”liberalizare” a devenit sinonim cu nota de plată enormă la electricitate şi gaz, iar aceasta cu liberalii, cei care o vor deconta la alegeri. Păcat, că măcar aici, nu e vina PNL-ului – în afară că susţine în continuare în guvern un om, care nici nu ştie pe ce planetă trăieşte şi, dacă va fi demis, probabil a doua zi va şi uita că a fost ministru.