Comentariu Sorin Avram: Alexandru Rafila, ministru al Sănătăţii, doar ca să apară la televizor

La nivel de judeţ nu există niciun fel de coordonare, fiecare spital făcând ce-l taie capul pe primar ori pe preşedintele de consiliu judeţean. Spitalele judeţene se află în subordinea consiliilor judeţene, iar cele orăşeneşti şi municipale sunt în subordinea primăriilor. Acolo unde şefii administraţiilor sunt de culori politice diferite colaborarea este aproape inexistentă. Şi pentru ca lipsa de colaborare să fie şi mai profundă intervine în ecuaţie orgoliul managerilor, în special când aceştia sunt medici. Se fac achiziţii de aparatură de mii şi mii de euro haotic, adică dacă spitalul judeţean a cumpărat un computer tomograf performant, mai cumpără unul la fel şi spitalul municipal aflat la 25 de kilometri distanţă, în loc să achiziţioneze un alt aparat, care le lipseşte spitalelor din zonă? Apoi, mai este problema lipsei de specialişti, unele dintre aparatele de multe mii de euro zăcând nefolosite pentru că nu se pricepe nimeni la ele.

De curând, ministrul Rafila recunoştea că personalul medical este insuficient, dar că în 5 ani lucrurile vor arăta mult mai bine. Dar de ce să nu arate acum? Din dorinţa primarului şi/sau a managerului, spitalele mici se încăpăţânează să facă de toate, dar numai nu reuşesc, după care se plâng că nu au suficient personal. Sunt secţii întregi care au perioade lungi de nefuncţionare, pentru că singurul medic se îmbolnăveşte ori pleacă în concediu de odihnă. Spitalele mici ar trebui să fie transformate în unităţi de primire a urgenţelor şi să aibă una sau două secţii de specialitate. De pildă, dacă spitalul se află într-o zonă montană cu pârtie de schi, acesta ar trebui să aibă neapărat o secţie de ortopedie, ori dacă unitatea medicală se află într-o zonă minieră ar trebui să aibă o secţie de pneumologie. Secţii bine dotate şi cu suficient personal, la care să apeleze şi celelalte spitale în judeţul respectiv, mai puţin spitalul judeţean, care ar trebui să aibă toate secţiile posibile, din care să nu lipsească aparatura performantă şi medicii foarte bine calificaţi.

Cât despre sistemul de asistenţă medicală primară, cel al medicilor de familie, adică, acesta se pregăteşte să intre în colaps, pentru că personalul este îmbătrânit şi nu vine mai nimeni din urmă pentru a ocupa locurile rămase libere.

În aproape un an de zile, domnul Rafila s-a remarcat doar prin faptul că în toate ieşirile publice apare cu barbă de două-trei zile, ca un actor italian din filmele de serie B vechi de vreo 15 ani, care se mai difuzează pe canalele postului public de televiziune, şi cu cămăşi şi costume elegante. Domnul Rafila este în topul personalităţilor publice din România pentru că este mereu calm, răspunde la fiecare întrebare care i se adresează şi le zice frumos. Alexandru Rafila face parte din categoria oficialilor despre care românii discută astfel: ”L-ai văzut aseară pe X la televizor?”. ”Nu, dar ce-a zis?”. ”Nu ştiu, dar tare frumos a vorbit”.

Prezentat drept un uriaş specialist în timpul pandemiei, Alexandru Rafila, care avea soluţii la toate problemele sistemului medical pe vremea când era în opoziţie, pare că şi-a dorit funcţia de ministru, evident, pentru că este o poziţie foarte importantă, dar şi pentru că aceasta îi permite să apară foarte des la televizor. Ca medic şi ca deputat într-o perioadă în care pandemia s-a ascuns nu se ştie pe unde, Alexandru Rafila ar fi fost doar un parlamentar oarecare, neinteresant pentru presă. Şi-atunci cum şi-ar mai fi arătat domnul Rafila barba îngrijită şi cămăşile şi costumele elegante?