- Home
- Editorialiștii
- (29.10.2023, 13:14)
- Sorin Avram
COMENTARIU Sorin Avram: Burse de merit pentru elevi de nota 2, normale în ”România educată”, ţara care promovează ”meritocraţia”
Urmărește
1265 afișări
Fost profesor de Fizică, Iohannis a promovat conceptul „România educată”
În ”România educată” al cărei părinte este cel despre care există zvonuri că ar fi profesor de fizică, dar despre care se ştie cu certitudine doar că a fost adjunct al unui inspectorat şcolar şi primarul unui municipiu reşedinţă de judeţ, iar în prezent este preşedintele unei ţări de la periferia Uniunii Europene, se oferă burse de merit şi elevilor cu medii de 6, de 5, de 4 şi chiar de 2.
Premierul ţării de la periferia UE, Marcel Ciolacu, a părut surprins să afle aşa ceva, cu toate că domnia sa conduce un partid care se află la putere de o vreme, şi nu de alaltăieri. După ce i-a trecut momentul de uluială, domnul Ciolacu a cerut să se intervină în cel mai scurt timp posibil pentru a îndepărta această anomalie: „Am văzut situaţia total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit! Aşa ceva este inadmisibil! Am discutat cu doamna ministru Deca şi cu sindicatele. Şi aştept cât mai repede o soluţie prin care bursa de merit să reflecte performanţa şcolară”.
Cei care l-au ajutat pe părintele programului ”România educată” să-şi vadă visul devenit realitate şi să-şi asigure, astfel, un loc în cartea de istorie a Ţării, nu s-au gândit de şapte ori înainte de a decide că bursă de merit trebuie să primească 30% din elevii dintr-o clasă. Cei care au gândit şi aprobat o asemenea aberaţie nu au luat în calcul mai multe scenarii fiindcă probabil nu au jucat şah în viaţa lor, ci doar table, acolo unde numai dai cu zarul şi trebuie să ştii să numeri până la 6.
Cum la vârful sistemului de educaţie din România sunt numai doamne parfumate şi domni cu barba de o zi care sunt abonaţi ai simpozioanelor la care permisul de intrare îl reprezintă limba de lemn de cireş proaspăt şlefuită s-au avut în vedere doar unităţile de învăţământ în care elevii de nota 8 nu sunt băgaţi în seamă de colegii lor, care au toţi de la 9 în sus. Însă, în ţara în care învăţământul este obligatoriu până în clasa a XII-a sunt şi licee tehnologice la care intră şi cei care abia ştiu să-şi scrie numele şi care la examene nu reuşesc să ia mai mult de un 2.
Tot auzim că în România ar trebui să funcţioneze principiul meritocraţiei. Însă, în loc de meritocraţie avem ”meritocraţie”, în condiţiile în care şi dacă ai media 2 poţi primi bursă de merit doar pentru ”meritul” de a fi prezent la ore. Nici nu este de mirare că astfel de elevi primesc bursă de merit într-o ţară în care tot felul de semidocţi sau chiar sfertodocţi au fost promovaţi în funcţii de conducere pentru că au avut ”meritul” de a alege naşii potriviţi sau partidul potrivit.
Pe lângă sărbătorile legale legate de weekend-uri cu ”punţi”, nenumăratele vacanţe, ”Şcoala verde”, ”Şcoala altfel” şi ”Şcoala defel”, ”România educată” a venit şi cu aceste burse de merit care ajung la elevi pentru care chimia, fizica, matematica, biologia şi celelalte obiecte de studiu reprezintă nişte ciudăţenii care-i frânează din drumul lor către cariera de influencer, fotbalist, interpret de muzică populară, cântăreţ de trap sau muncitor necalificat în străinătate. Nici nu e de mirare dacă te uiţi măcar şi în treacăt la aceşti ”meritocraţi” care ne conduc.
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. A început deportarea în masă a imigranților ilegali
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump