COMENTARIU Sorin Avram: De mână cu Raluca Turcan prin România reală

Cu toate că este greu, poate se va găsi cineva să o ia de mână pe Raluca Turcan, să o scoată din Palatul Cotroceni ori din Palatul Victoria şi să o plimbe pe uliţele desfundate ale satelor din vârf de munte, acolo unde bătrâni singuri aşteaptă să le vină pensia de 800 de lei şi sfârşitul. Este vorba despre acele sate unde vara se rătăcesc, din când în când, turişti de asfalt care se miră că fructele au alt gust decât cele pe care le cumpără ei de la supermarket şi că vaca nu este mov ca cea de pe cioco ”Milka”.

Cu toate că este greu, poate se va găsi cineva să o ia de mână pe Raluca Turcan, să o scoată din cafenelele bucureştene ori sibiene şi să o plimbe prin România reală, acolo unde oamenii trăiesc din ajutoare sociale.

Ajutoarele sociale însemnând 140 de lei pe lună, bani cu care Raluca Turcan nici măcar nu s-ar putea apropia de un salon de cosmetică, darămite să îndrăznească să intre şi să comande un minim tratament facial. Ajutoarele sociale înseamnă şi ajutoare pentru încălzire în valoare de 200 de lei pe lună, în condiţiile în care e nevoie de vreo 10 căruţe de lemne a câte 300 de lei bucata pentru a putea trece iarna cu bine. De aceste ajutoare beneficiază oameni bătrâni cu pensii mizere, oameni care se apropie de vârsta de pensionare şi care lucrează cu ziua pe unde apucă şi familiile cu mulţi copii. În categoria celor care trebuie să primească sprijin din partea statului nu ar trebui să intre şi trântorii buni de muncă, dar care preferă să nu facă nimic şi să stea la băut şi să se uite la militarii veniţi în satul lor ca să adune apa de la inundaţii.

Dacă Raluca Turcan ar părăsi pentru câteva zile confortul birourilor unde se împart funcţiile de prefect şi secretar de stat şi locurile în consiliile de administraţie pentru a vizita România reală, poate că nu ar mai fi atât de vehementă atunci când vorbeşte despre beneficiarii ajutoarelor sociale şi atât de prudentă atunci când abordează problema pensiilor speciale. Nişte pensii de-a dreptul nesimţite, pentru că nu roşesc absolut deloc atunci când trec din visteria statului în buzunarele ”specialilor”, iar în drumul lor se împiedică de anemicele ajutoare sociale care merg să hrănească mai multe guri de copii şi de adulţi şi să încălzească nişte cocioabe în care bătrâni singuri aşteaptă să le vină pensia de 800 de lei şi sfârşitul.