- Home
- Editorialiștii
- (05.01.2022, 21:09)
- Sorin Avram
COMENTARIU Sorin Avram: Jos masca, domnule Rafila!
Alexandru Rafila, actual ministru al Sănătăţii şi fost specialist OMS, a reuşit în câteva săptămâni să îngroape bruma de încredere în autorităţile care comunică în pandemie. Alexandru Rafila i s-a alăturat în acest demers şefului DSU, Raed Arafat, care s-a uzat de la începutul crizei sanitare şi care nu ar mai fi trebuit să apară public după formarea noii coaliţiei de guvernare. Campania de combatere a pandemiei avea nevoie de alţi decidenţi şi de comunicatori mai proaspeţi, pentru ca românii să accepte măsurile impuse, însă domnul Arafat nu a făcut pasul în spate, aşa cum ar fi fost normal. În acelaşi timp, Alexandru Rafila, care a stat pe margine şi a comentat doct ce ar trebui să se facă, s-a comportat ca şi cum până atunci ar fi jucat tot „meciul” în momentul în care a fost introdus în „teren”.
Urmărește
2671 afișări
COMENTARIU Sorin Avram: Jos masca, domnule Rafila!
Campania de vaccinare este moartă şi îngropată, iar de certificatul verde, care era ca şi introdus, cei din coaliţia de guvernământ se feresc ca dracul de tămâie, pentru că ar pierde puncte electorale. Şi ca să nu spună că nu fac nimic pentru a combate pandemia care nu dă semne că ar vrea să se potolească, autorităţile au început să se ocupe de măşti.
Ca să nu supere poporul, autorităţile i-au lăsat pe oameni să petreacă prin cluburi şi prin pieţe publice fără niciun fel de restricţii. Acum, că cetele de colindători şi de mascaţi s-au retras la casele lor, focurile de artificii s-au oprit şi lumea s-a întors mulţumită şi obosită la obiceiurile de zi cu zi, autorităţile şi-au spus că e timpul să se reapuce de lupta cu pandemia. Pentru început a fost lansat un balon de încercare pe care scria că ar putea fi introdusă obligativitatea purtării doar a măştilor tip FFP2, care ar oferi o protecţie mult mai bună. Ştirea pe surse a fost difuzată intens pe site-urile de ştiri şi a fost preluată şi comentată pe reţelele de socializare. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, acest organism fără chip, ar fi fost sursa ştirii. După care au apărut informaţii oficiale că acelaşi CNSU ar fi hotărât să propună ca atât în spaţiile închise, cât şi în cele publice să se poarte mască de tip medical sau FFP2.
La începutul pandemiei, pentru protecţie era bun şi baticul, şi fularul. După aia a mers şi masca din material textil. Mai bine de un an şi jumătate masca de tip chirugical, aia cu care medicii intră la operaţii, era foarte bună. Acum nu mai este atât de eficientă şi e nevoie de o mască cu mai multe straturi de protecţie. De Crăciun şi de Revelion, la petrecerile organizate în baruri şi restaurante, şi la concertele şi la focurile de artificii din centrul localităţilor era suficientă şi masca din material textul, şi masca chirurgicală, iar acum acestea numai asigură protecţie!?
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
În faţa valului de critici, Alexandru Rafila a declarat că „nu există niciun fel de impunere” pentru utilizarea unor măşti de protecţie scumpe, precizând că sunt recomandate măştile medicale şi cele de tip FFP2, în contextul în care cele textile ar fi ineficiente.
Însă, prima impresie contează. Mulţi oameni sunt convinşi acum că numai măştile de tip FFP2 asigură o protecţie adecvată şi de aceea vor căuta să le cumpere, făcându-le vânzare importatorilor de astfel de măşti. Pe de altă parte, mulţi îşi vor fi spunând că autorităţile îşi bat joc de ei din moment ce alaltăieri li s-a comunicat că e bună mască din material textil, ieri că pot petrece liniştiţi Crăciunul şi Revelionul cu mască chirurgicală, iar astăzi că au nevoie de măşti cu protecţie mai mare.
Chestiunea legată de măşti seamănă cu o tentativă de a sprijini nişte importatori să-şi vândă marfa şi-i transformă pe unii decidenţi în agenţi comerciali ai acestora. Deciziile luate legat de tipul măştilor pe care românii ar trebui se le poarte contribuie din plin la pierderea încrederii acestora în autorităţi. Autorităţi care sunt reprezentate la vârf şi de Alexandru Rafila.
Jos masca, domnule Rafila! Daţi-o jos pentru a vedea dacă pe chipul dumnevoastră au mai rămas urme din specialistul OMS care ne-a fost prezentat ori acestea au fost şterse pentru a face loc politrucului care răspunde unor interese de partid şi de stat. De stat liniştit în funcţia de ministru al Sănătăţii.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe